Calc pe cadavre cu tocuri de 18

Mi s-a dat să aud de la o vreme că-s o fire atât de rea, mai rea ca primărița noastră, încât dacă vreau să-mi ating scopul, sunt în stare să calc pe cadavre. Am zis da bine da bine, iar acum o gândesc la rece. Și mă întreb . . . da?!
DA ! Un cadavru, două cadavre, trei cadavre . . . 15 cadavre, 90 de cadavre . . . n cadavre.
Și apoi mi-am dat seama că dacă port ceva cu toc, nu doar că nu mă murdăresc, nici nu privesc. 
Doar în față. Doar în față. Cadavrele mă coboară, cadavrele mă și urcă. 
Scopul scuză mijloacele. 
Mijloacele scuză capabilitatea la momentul respectiv. 
Realul scuză idealul. Materialul scuză spiritualul. Iubirea scuză ura, iar iertarea scuză greșeala.
Pe mine să mă ierte Dumnezeu.
Om prost n-am fost niciodată, dar au avut atâția interes să mă vadă astfel. Om crud . . . n-am fost nici asta, dar am avut grijă să mă vadă atâția astfel. Cale de mijloc n-am urmat, nici n-am căutat, cu scopul de a împăca oile și caprele pământului. Ambițiile mele se îndreaptă în altă direcție.
Să fii fericit și să împaci pe toată lumea e un paradox.

Eu aleg să fiu fericită și să port tocuri cui. Ah, unde am pus  bricheta . . .


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate