Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

Călătorul

nu că n-aş sta prea comod în pat sau că mă dor oasele de la prea mult stat
şi picioarele mi-s amorţite, dar nu de durere cât de dorul de-alerga cu sufletul la gură pe malul mării.
sunt orbul fără vină, sunt praful din nisip, sunt  un val sfărmat de duritatea stâncii.

sunt ce mi-am dorit să fiu, sunt paşnic visător,  sunt spuma amară a mării, sunt tandru şi fără adevăr.
există paradis dar nu-i de mine, există trup stins şi plin de rugină. există muritori şi veşnici prozatori, există început dar mi-e aproape sfârşitul, există galbene flori pe ţărmul mării.

si-am aflat că pe buzele unui aventurier există un singur lucru şi-acela este o declaraţie de dragoste. şi-mi amintesc şi de-a sa grăire :
cine sunt, cine am fost şi ce-am vrut să fiu ? sunt sătul să mai fiu călător prin lume, s-aud glasuri despre murit, dar hai lasă, lasă, mai am o ultimă dorinţă . . . să-mi spui de m-ai iubit .

Comentarii

Bianca Dobrescu a spus…
>:D<!
Plăcut, plăcut, mi-e drag să te citesc!

http://www.youtube.com/watch?v=jkEgDC-t3VM&feature=related
Better a spus…
frumos...
marea este a ta de o vrei,ea e buna.
aliz3 a spus…
Călătorii iubesc cel mai mult .Tot ei ştiu să facă cele mai frumoase declaraţii de dragoste , pentru că , peste tot unde merg , ei culeg cuvintele frumoase .
Father a spus…
Ce mi-ar place sa am timp sa calatoresc si sa culeg cuvinte frumoase; sa vad locuri noi,
oameni noi si nu numai...
Lady*izuH a spus…
Pozaaaaaaa:X
Denisa a spus…
mereu foarte frumos:)
Father a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Father a spus…
@ Lady*izuH,
Esti atat de draguta sa imi spui
despre ce < pozaaaaaaaaa > este
vorba. Multumesc anticipat.
Iti urez o noapte frumoasa!
Pauza De Tigara a spus…
un calator fara vina si cu chef de mare:)
Lady*izuH a spus…
Ma refeream la poza pe care a adaugat-o articolului, ca imi place mult.
maricica a spus…
cât de frumos! naturaleţea conferă farmec cuvintelor. o regăsire pentru mine.
mi-a plăcut ultima parte! :)

mf
Giuliii♥ a spus…
Auu :o3.
Superb !
Fav. post <3 !

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Miel sau lup, mai bine decât vulpe