29 decembrie

Ce-am ales si ce-am pierdut se datoreaza impulsului meu contrafacut, e un plagiat al unei vieti exterioare. Aici, la malul marii, nu se aude nimic, dar se vede. Si daca mintea ta e capabila sa cantoneze toata splendoarea peisajului, atunci poti spune ca gandesti. Pentru ca de fapt, oamenii nu gandesc prin limba. Ci prin imagini. Apusul are semnificatia lui unica. O gandesti si o traiesti, dar nu poti ramane detasat de trairea fenomenului. Sunt oameni care nu vad nimic si nu pentru ca nu le pasa. Ci pentru ca nu l-au trait. Momentul de dimineata cand pui cafeaua in filtrul de cafea si incerci sa te dezmeticesti. Sunetul pe care-l face filtrul. Acel zgomot care horcanie, respira greu si infundat. Aburii din cana care se ridica in aer. Si mirosul greu care invaluie bucataria. Iar asta este o propozitie adevarata.

Fermitatea sa se traducea din straduinta. Isi oferea trupul din placerea de a iubi femeia, de a o idolatriza, de a o patrunde cat mai adanc si a o transforma in muza. Avea un spirit aventurier, atragator si de o profunzime numai de el cunoscuta. Nu se despuia niciodata, nu vorbea de nicio slabiciun de a sa, Nu el era centrul atentiei, ci ea. Ignora fiecare compliment sau omagiu care ii era adus.  Reprezenta repulsie pentru el, dispretuia caracteristica de superlativ a vorbelor. Fiecare dintre ele se indoiau de fapt de stangacia cu care ii vorbeau, mai ales ca nu le asculta. Erau constiente ca sunt deznadajduite de infrangerea pe care o sufera, dar ar fi acceptat sa se revada oricand cu el. Doar ca el prefera sa-si priveasca destinul in fata si nicicand inapoi.

Isi simtea inima zvacnind si totodata usurata. Absenta totala a trecatorilor ii confera o oarecare intimitate. Simtea ca isi putea trudi fiecare gand in pace si chiar daca i-ar scapa o vorba pe nedorite, n-avea cine sa-l auda. Ori sa-l inteleaga. Ajunse in apartamentul sau modest, se dezbraca si se tranti in pat. N-avea somn, dar nici la ce sa se gandeasca. Era un moment de limpezime, ca acelea in care privesti inspre tavan, iar lumina becului din strada devine singura sursa de iluminat in intunericul camerei. Moment in care traiesti cu timpul si te simti ca facand parte din el, desi linistea juvenila interioara trage sa mori odata cu el. Stia ca noaptea aceasta nu trebuie sa fie lipsita de glorie si ca oricat de trecatoare ar fi aceasta, insemnatatea implinirii ei i-ar darui satisfactia certitudinii ca inca e capabil de o iubire nefasta. Nu era sortit sa sufere in viata din pricina amorului. Traia solitar si se hranea, in lipsa unei masuri, din daruirea femeilor pe care le intalnea....

Rade. S-a trezit si e o zi frumoasa. Un nou inceput, o noua cucerire. Ar fi ramas o intreaga dupa-amiaza in pat, dar se ridica intr-un final, isi trase un pulover negru pe el si cobori in bucatarie. Isi pregateste mic-dejunul. Arunca doua linguri de cafea in ceasca si toarna peste ea apa fierbinte din ibric. I se pare mai elegant si mai practic sa procedeze astfel, nefiind nevoit sa murdareasca tot ibricul. Isi aprinde o tigara, asteptand, pierdut, lunatic, cu ochii catre soare. Aburi grei se ridicau jucaus din ceasca, in recele diminetii. Iese in strada si isi da seama ca e imbracat prea gros, asa ca alege sa se intoarca. In timp ce isi cauta cheile de la usa scarii, cineva i-o lua inainte si deschise. Se grabi sa isi puna  jacheta din blug deschis pe el si alerga pe trepte pana iesi din bloc. Respira apasat in timp ce se admira in vitrinele magazinelor din strada. Trebuia sa fie punctual, pentru a nu le crea celorlalti impresia ca timpul lor nu ar fi important pentru el. Se b...

Aminteste-mi sa-ti spun ceva inainte sa plec, dar nu uita, e important. Ar fi stupid sa fiu chiar eu insami de partea mea, as fi prea increzatoare sa consider ca dintre noi doi, tu ai fost cel insotit pretutindeni de esec. Irepalabila greseala. Iarta-mi indrazneala. Tu ai fost de fapt singurul, care, printre aburii de alcool, ai reusit sa deslusesti ce epava dezgustatoare eram cand te refuzam ambitios. Cat de nedreapta sa iti fiu ? E un moment, pe care, sincer, mi-l amintesc cu amaraciune. Moment care sa zicem ca se inspira din povestea noastra de dragoste. . . . Poveste de dragoste cu o moarte subtila, tardiva si plina de pasiuni salbatice. Un barbat nenorocit de femei, un Don Juan pe care l-au urat, l-au plictisit, l-au exasperat, si-au batut joc de el, i-au cheltuit banii, pe care, in sfarsit, cum se zice, l-au iubit toate femeile. Un tanar sofisticat, insotit de ambitii nebunesti si talente seducatoare aruncate-n van pe tot felul de domnisoare care doreau sa ii devina...

Nu am încercat vreodată să îmi transpun idealurile în viaţa reală şi nu din teamă sau neputinţă, ci din simpla convingere că aşteptările îmi vor furniza o continuă nerăbdare. Furnicăturile interioare şi zbuciumul provocat de gândul unei reuşite nu fac altceva decât să epuizeze neîncetat negura pozitivismului cu care suntem înzestraţi într-o oarecare măsură, toţi. Am făcut greşeala odată de a precipita lucrurile şi de a-mi dezvolta un complex prin graba de a accelera tot ceea ce mi se întâmpla în jur. Până când, acum două săptămâni, când m-am oprit. Am avut o zi în care am fost nevoită, sub greutatea impulsului, să decid pentru mine în cinci minute. Nu am urmat nici o raţiune şi am dat totul pe mână da-ului şi a nu-ului. A fost simplu, dar ceea ce a urmat mi-a complicat existenţa. Am spus da unui job obţinut în nici o oră, am spus nu Paştelui şi familiei, am spus nu somnului şi picioarelor care aveau să cedeze. Am spus da unor oameni noi, necunoscuţi, am spus da unor bani veniţi din ...

„ Sinceritate ? Ziaristul spune sincer ceea ce gândeşte, creează la nesfârşit, dând dorinţa drept realitate. ”  Sunt câteva rânduri preluate dintr-un bileţel găsit sub cana de cafea într-o dimineaţă. Încotro vreau să vă îndrept gândurile ? Cu siguranţă dacă veţi ţine ochii deschişi, puteţi vedea totul. De certitudinea reuşitei mele nu mă pot convinge decât la final. Sunt poveşti care vorbesc despre succesul unei meserii, care te fac să tresari la auzul lor şi să îţi doreşti cu o nebănuită ardoare să te aflii printre protaganoşti. Nu vă voi da să gustaţi cireşe necoapte prin acest articol. Ci pur şi simplu  vă voi împrumuta ochii mei, cu care veţi vedea frumuseţea meseriei de jurnalist. Alegând să fii un „watchdog” al societăţii în care trăieşti, îţi laşi sufletul să devină tezaur al cunoaşterii. Aici intervine pasajul în care zi şi noapte îţi pui o mie de întrebări şi te foloseşti de toate mijloacele pentru a răspunde la ele. Nu e uşor, dar îţi trădează răbdarea şi cu toat...