29 decembrie

desparte tu pustiul care ne cuprinde pe amândoi. dă-mi drumul la mână şi ia-ţi cu tine întregul trecut în spate. . . . sufletul colindă ca o pasăre pierdută în văzduhul unui orizont aplatizat. delicat mi-ai luat gândurile toate şi le-ai cuprins în propaganda unui simţământ abstract- iubirea. acţiunile tale toate şi scenariul pregătit, tu regizor, eu figurant într-o piesă a destinului smucit, au constituit fundamentul unei lumi plăpânde, greu de definit. şi deşi aş încerca să-ţi reconstitui fiecare gest, vorbă, abilitatea amintirii mele este dispersată. nu mă scuz, nu fac nimic din ceea ce m-ar transforma într-un om cretin, un om al certitudinii alerte şi continue, dar fiinţa care supravieţuieşte într-un cadru a cărei privelişte întristează şi pe ateul neînsufleţit, goliciunea de care încerc să mă distanţez precum lespedea nopţii şi grăbit tind să mă eliberez de cuceririle unei iluzii amoroase, m-au transformat într-un gândac scârbos în epicentrul unui haos aproape mistic. . . ....

Mi-ar fi plăcut să mă vopsesc toată-n mov. E atât de chinuită marea de furtună . . . mi-ar fi plăcut să mă transform în prună. Mi-ar fi plăcut să fiu compot în beciul unei babe. E atât de rece afară şi e chinuit asfaltul de negreală . . .  mi-aş fi dorit să fiu o balerină. Suplă. Blondă. Lipsită de nicotină. S-au aprins luminile-n oraş. Mi-aş fi dorit să fiu becul luminat din cămăruţa unui geniu. Măcar o lumânare într-un butic de pe la 1900. Nu am mai primit o floare de ceva vreme. Mi-ar plăcea să fiu albină într-un stup de viespi.  Să înceteze urletele, să fugă. Să fiu o irlandeză senină şi nebună. Să fiu un pasager clandestin într-o lume fără urmă. Mi-aş fi dorit să fiu produsul propriei mele imaginaţii, să-mi frământ o mână în aluatul trupului de ceară, să topesc inima într-un cazan cu smoală. Fleacuri. Lucruri personale. Daţi-mi un bilet, vreau să îmi văd de drum. Mă car odată cu şuvoiul iernii. Fanatism. Obsesivitatea unui armistiţiu. Câtă generozitate pur...

Ora 13:00. Primesc un mesaj. În jumătate de oră trebuie să mă prezint la Muzeul de Artă Constanţa. Mă îmbrac. Mă dezbrac. Îmi pun şosetele, aleg cerceii şi mă dau cu parfum. Mă încalţ cu ghetele negre. Mă descalţ. Le pun pe cele maro. Ies pe uşă. Mă întorc. Mi-am uitat agenda. Intru încălţată. Colega face spume. Plec. Cobor în staţie, unde aştept 10 minute. Vine microbuzul 312 foarte încărcat. Sunt ca un turbecul printre grămada de cartofi. Ajung la Tomis. Întâlnesc câţiva colegi. Împreună ne îndreptăm spre muzeu. O clădire istorică, unde, în sala de la intrare, are loc o lansare de carte. Îmi scot geaca, o aşez pe un scaun de lemn, îmi scot agenda din geantă şi un pix şi mă îndrept spre masa un se vindea cartea. Îi răsfoiesc paginile, notez câteva fraze reprezentative şi observ agitaţia femeilor din faţa mea. Întorc capul şi văd un bărbat înalt, cărunt, îmbrăcat într-un palton negru, care împrăştia un aer sobru, lipsit de frivolităţi, al cărui chip nu trăda niciun sentiment. ...

Ideea unui trecut-prezent e viabilă numai în  momentul în care trăirea clipei devine un chin. Amintirea unei libertăţi trecute hrăneşte sinele actual. E ca şi cum ai încerca să separi sufletul de trup. Unul fără celălalt se pierde în rutina speranţei. . . . De parcă chipul nu e de ajuns să macine spiritul bucată cu bucată. Fiecare vorbă spusă, apasă cu ardoare conştiinţa eului. Orice fapt în sine săvârşit  atrage odată cu el consecinţa. Subtilul ţi-a fost cel mai bun prieten, atât de bun încât, dacă l-ai alunga, nu te-ai regăsi pe tine. Ţi-ar fi greu să te descoperi lumii, să te închipui un romantic incurabil atras de puritatea celuilalt. Raţionamentul nu ţi-a jucat feste niciodată, iar dacă a făcut-o, ai fost tu neatent. Ţi-a scăpat de sub control echilibrul. . . . " Eşti un copil fericit "- am fost, până când mi-ai manipulat fiecare stare de bine. . . . gestica- evidentă, unică. adoptată stilului extrovertit. Sunt năucită de credibilitatea pe care mi-ai insuflat...

Lipsa de încredere în propria valoare şi dificultatea personalităţii de a încerca lucruri noi, de a experimenta cu mintea, trupul şi sufletul adevăratele trăiri ale vieţii, te-au învăluit în scepticism. Conştiinţa are nevoie acută de impregnare a noilor obiceiuri şi de stagnare a viciilor de ieri. Frumuseţea spiritului unui om constă în capacitatea acestuia de a trece graniţa cotidianului şi de a se exterioriza în universul propriei creaţii. Iar când ai făcut pasul acesta,  desuetudinea dispare şi lasă loc truismului eului.  Un eu limitat nu poate supravieţui lumii muritoare. El are dreptul. de a-şi depăşi condiţia, dar puţini sunt cei care îşi cunosc acest drept şi mulţi sunt cei care se avântă în profunzimea superficialului. Doar pentru că este mai uşor, dar " uşorul " a fost întotdeauna umil . . .

Am văzut tâmpiţi cum se aruncă în inima deşertului aşteptând un nor deasupra capului. Ei bine, calitatea vieţii este subapreciată. Nu ai bani, eşti constrâns la fericire. Nu ai iubit, eşti dependent de atenţia celor din jur. Şi când nu le ai pe amandouă, eşti un amărât. Şi când nu conştientizezi gravitatea faptelor, timpul te poartă cu sine. Simţi că lumea e străină, opacă, ireductibilă, iar inima îţi devine piatră. Înstrăinarea se lasă peste scena vieţii. Fericirea îşi are singurătatea ei, dacă nu ştii să o împarţi cu alţii ori să o laşi să se citească pe chipul tău. Oamenii complică lucrurile, te fac să te îndoieşti de tine şi teamă se instalează în sufletul tău, fără ca tu să poţi trece peste acest vid. Deşi inima îţi zvâcneşte a fericire, la suprafaţă eşti bătrân şi când eşti bătrân, lucrul cel mai cumplit e că nu te mai ascultă nimeni.

viaţa-mi promite  . . . iar eu, îi refuz toate rahaturile. denigrata. dar uneori mă întreb dacă ar fi trebuit să ascult, să o înţeleg, să văd ce-mi zice. şi am făcut asta într-o zi. i-am dat ascultare. i-am dat totul. m-a determinat să dau înţelegere sentimentelor. m-am lăsat purtată de impulsuri şi am călcat în picioare raţiunea şi luciditatea de care dădeam dovadă. a fost în regulă o perioadă, a fost frumos, dar ce-i frumos ţine al dracului de puţin şi când privesc acum la mine, o fac în teamă. m-am înecat în valul trădării. nu mai descopăr nimic la mine. decât dezamăgire. unde dracu s-au dus toate ? toate idealurile mele . sper că se află într-un loc mai bun şi încetez să le mai caut. dacă  tu ai uitat ce s-a întâmplat, e în regulă. eu nu, aproape nu, dar am să încep să mă prefac. falsitatea le prinde bine multora, eu m-am lăsat demascată. am lăsat să mi se citească  sufletul pe faţă. am mizat pe nuditate. m-a unit zâmbetul de tine. şi tot el m-a despărţit. ...