29 decembrie

Nu am crezut vreodată că viaţa  mă va lega de o iubire soră cu marea. Mi-am transformat cu mulţi ani în urmă un vis într-o obsesie a existenţei mele. Era pentru prima oară când am stat faţă în faţă cu marea, aveam 13 ani şi  ştiam că întâlnirea cu ea va fi o fericire care nu se va uza. Au trecut şapte ani de atunci şi nu cunosc altceva mai frumos, dintre toate gloriile vieţii, precum priveliştea ei.  Doar prinvind-o, inima n-are cum să treacă nepăsătoare în faţa măreţiei ei, uit treptat de mine la bătaia fiecărui val, mă scufund adânc şi descopăr înlăuntrul meu lucruri pe care le-am pierdut. E ciudat s-o aud vorbindu-mi despre fericire. Am o bucurie atunci când îi desluşesc râsul natural, pueril. . . . Mi-am limitat libertatea la două lucruri : să nu urăsc pe cei ce râd în gura mare şi să trec fără zgomot peste o iubire căreia să nu-i datorez nimic. De fapt, cred că pentru a doua mi-am schimbat şi viaţa şi n-am visat nimic în schimb, am rămas fără apărare şi deznădej...

Greşeala e aceasta : nu tu erai cel îndrăgostit de mine, ci invers. Eu voiam să îţi fiu amantă ţie şi nu tu mie. Mi-am pierdut orice urmă de curaj, m-am abătut din calea pe care mi-am propus-o, învelindu-mă cu dorinţa de a te cuprinde cât mai mult cu putinţă. E un lucru îngrozitor să-i reproşezi propriei tale conştiinţe pentru lucrurile pe care le poate născoci. Lucruri de altfel normale, dar nu şi pentru un om însetat după iubire. Rămân uluită în faţa tendinţei tale de a mă sili să-ţi repet că a iubi reprezintă totul şi că poţi fi îndrăgostit cu adevărat doar o dată în viaţă. Prudenţa şi idealul pentru iubire în sine, m-au determinat totdeauna să consider o iubire ca fiind prima şi cea mai măreaţă .  .  . . . . Imaginează-ţi iubitule pământul un glob, o sferă. Acum închipuieţi-l o stâncă. Unde vreau să ajung ? Vreau să fiu în stare să solidarizez cu nebunii care reuşesc să-şi învingă amintirile. Vreau eu însămi să devin o învingătoare. Eşti trecător într-o lume pe a că...