Cine e el oare ?
Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău - să trăieşti singur : tu, şi cerul deasupra. Şi cum e mai frumoasă această fericire decât atunci când după nopţile de zbucium, liniştit, te gândeşti acum la ele cu dezgust.
.
.
.
Şi cum trăia el singur, într-a lui colibă, nici ziua plină de lumină nu îl mai trezea. Ziua doarme, noaptea, pare că întunericu-i lumină şi porneşte. În suflet nu-i tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuie. Căci şi pentru el , ca şi pentru noi toţi, dragostea-i un chin. Îi place să vegheze de pe o colină, un sătuc mic cât o grădină. Şi priveşte, a văzut multe : întâlniri ferite, rugăminţi duioase, îmbrăţişări pătimaşe, despărţiri sfâşietoare, săruturi pe după uşi. Însă cum privea el cerul, liniştea îl minuna. Nici un frământ ori zbucium sufletul nu îi simţea. Ştia că acolo e Luceafăr, când vine Carul Mare, cum răsare Luna . . . era un astronom. Şi cum stătea el de sus de-acolo, i se părea că şi el face parte din lumea aceea, că-mprejurul lui se învârtesc toate, tăcute ca şi el. Şi cum se iveau zorii, liniştit se îndrepta spre coliba sa, gândea mulţumit : că n-are nici o îndatorire către nimeni, cum nimeni n-avea către el.
Şi cugeta : Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău - să trăieşti singur : tu, şi cerul deasupra.
şi era doar un motan .
.
.
.
Şi cum trăia el singur, într-a lui colibă, nici ziua plină de lumină nu îl mai trezea. Ziua doarme, noaptea, pare că întunericu-i lumină şi porneşte. În suflet nu-i tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuie. Căci şi pentru el , ca şi pentru noi toţi, dragostea-i un chin. Îi place să vegheze de pe o colină, un sătuc mic cât o grădină. Şi priveşte, a văzut multe : întâlniri ferite, rugăminţi duioase, îmbrăţişări pătimaşe, despărţiri sfâşietoare, săruturi pe după uşi. Însă cum privea el cerul, liniştea îl minuna. Nici un frământ ori zbucium sufletul nu îi simţea. Ştia că acolo e Luceafăr, când vine Carul Mare, cum răsare Luna . . . era un astronom. Şi cum stătea el de sus de-acolo, i se părea că şi el face parte din lumea aceea, că-mprejurul lui se învârtesc toate, tăcute ca şi el. Şi cum se iveau zorii, liniştit se îndrepta spre coliba sa, gândea mulţumit : că n-are nici o îndatorire către nimeni, cum nimeni n-avea către el.
Şi cugeta : Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău - să trăieşti singur : tu, şi cerul deasupra.
şi era doar un motan .
Comentarii
Foarte tare:)Finalul chiar mi-a placut mult...
,,Şi cugeta : Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău - să trăieşti singur : tu, şi cerul deasupra.'':X
superba poveste:)
m-ai facut sa zambesc:)
p.s.: minunat blog.
Frumoasa ideea <3