Miercuri, ziua 5

Imagine
Există luni în care mă întreb dacă am rămas însărcinată. Sau voi rămâne. Vreodată ? Când ? Subiectul acesta, la nivel conversațional, îl evit din interior. Nu pentru că mi-este teamă, dar nu sunt pregătită. Iar în fapt, nici de pregătirea asta nu am idee în ce constă cu precizie.
Mă simt puțin buimacă. Am reușit să mă trezesc la o oră rezonabilă, 11:00. Pofte, gânduri, planuri. Fără planuri. Cafea și un ceai fierbinte pentru el. E neplăcut de frig afară. Angajații de la Enel se uită în dormitor. Ce obicei să tot repari la cabluri. Mai umblu goală. N-am secrete, umblu goală și desculță pe tot holul lung, din baie până în dormitor.
-          - Cine să pregătească ce anume ? Masa cu taicătu la apartament la mamaie, o voi anula. Și așa am rămas singură. Scriu la o lucrare și scriu și aici. Nu știu dacă mă gândesc mai mult la sex sau la mâncare.

Mai bine îmi aprind o țigară.
foto: Jana Brike

Eu Tarzan, restul Cita

Mi-a luat mult timp până să încep acest articol. La fel de mult ca atunci când mă aflu în fața raftului de vinuri și mi-e greu să mă decid în privința unei sticle noi. Iar după câteva cugetări, aleg același vin pe care l-am băut și-n serile precedente. De ce? Ca să fiu sigură. Sigură că are o aromă aparte care să mă-mbete. Să mă amețească la fel cum m-a amețit Bucureștiul.
M-am rătăcit, m-am regăsit și m-am schimbat. Am fost propriul meu Buddha când părea că nu mai merită să crezi în nimic, Afrodita când am tânjit după valurile mării învolburate și după iubire, un Apollo în vremuri întunecate și banale și Morfeu în nopțile fără visare, care apăsau asupra-mi pleoapelor muritoare. Orașul ăsta m-a învățat să fiu în multe feluri: să fiu singura sursă de căldură din încăpere când mediocritatea celorlalți dă târcoale, să fiu bună cu aproapele meu deși el e departe, să o fac pe nebuna de fiecare dată când cer și nu mi se oferă, să înjur toți zeii de mai sus pentru indolența multora și să critic cu asprime accesele de mă-doare-n-pulă-de-toată-lumea-dacă-nu-are-treabă-cu-mine. Orașul ăsta mi-a oferit trei lucruri: viziune, umor, disperare.
Viziune asupra tendinței mele de a reuși să am acces palpabil la succes, viziune să prevăd cum se închid uși și cum se urcă pe ferestre, viziune să observ, participativ,  crearea unui ideal.
Umor prin oamenii plăcuți întâlniți, dar și un umor negru- tot datorită lor. Umor care-mi face bine.
Și disperare. Disperare pentru că aici poți să o apuci pe inșpe mii de drumuri și să nu parcurgi niciunul până la final. Dacă n-ai viziune.
Da... Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă. Aici, nu mai există Dumnezeu. Nu-ți dă nimeni nimic și ... nici vorbă să-ți pună în traistă. Nu-ți dă nimeni un leu, un zâmbet, un bună ziua, un te rog, un mulțumesc. A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare. E populat orașul de domni și doamne, toate și toți cu o alură binevoitoare.

Aici te ține în viață doar o ecuație: (ambiția + voința + scopul) x răbdare.
Restul ... sunt doar animale ale junglei. Tu ești Tarzan.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Am calități. Societatea are defecte