aici nu sta nimeni
şi pe când zăboveam în pat, am auzit ca prin vis o voce care mă striga :
- hei !
am deschis ochii şi căutând să pătrund întunericul, am zărit o siluetă uscată, albă, plouată. dar roşul obrajilor săi îmi supunea privirea la nefireşti chinuri. îşi drese vocea şi se aproprie.
- mi-ai putea oferi o cană de apă, ceva ?
încă nu realizam cum un străin, venit în virtutea milei, mă priveşte cu atâta admiraţie şi mă roagă să-i ofer ceva.
- sigur . . . imediat.
după ce sfârşesc a spune asta, mă întorc şi fug în bucătărie. el începu a privi în jurul lui, la canapea, la flori, la cearşaf. nu-i las răgaz prea mult şi îi întind cana.
- mulţumesc, spune.
nu-i răspund. mă tot frământa curiozitate, cine este şi ce-i cu atâtă taină.
- sunt . . . spune cu o palidă lumină-n ochi, astea sunt florile de primăvară pe care le-am cules de la colţul străzii. ana e aici? nu o văd, sunteţi amica ei ? sigur că sunteţi, cine altcineva .. dar ce fel de amică . . . una care nu mă cunoaşte? sunt eu, sebastian, iubitul anei. trebuie să vă fi spus de mine . . .
mă uit lung la el şi-mi expun uimirea furioasă.
- aici nu stă nimeni. nu e nici o ana. aţi greşit . . .
- imposibil . . . aici stă sigur ! ce Dumnezeu . . .
- a stat, dar a plecat acum 2 zile. ana nu mai locuieşte aici . . .
- hei !
am deschis ochii şi căutând să pătrund întunericul, am zărit o siluetă uscată, albă, plouată. dar roşul obrajilor săi îmi supunea privirea la nefireşti chinuri. îşi drese vocea şi se aproprie.
- mi-ai putea oferi o cană de apă, ceva ?
încă nu realizam cum un străin, venit în virtutea milei, mă priveşte cu atâta admiraţie şi mă roagă să-i ofer ceva.
- sigur . . . imediat.
după ce sfârşesc a spune asta, mă întorc şi fug în bucătărie. el începu a privi în jurul lui, la canapea, la flori, la cearşaf. nu-i las răgaz prea mult şi îi întind cana.
- mulţumesc, spune.
nu-i răspund. mă tot frământa curiozitate, cine este şi ce-i cu atâtă taină.
- sunt . . . spune cu o palidă lumină-n ochi, astea sunt florile de primăvară pe care le-am cules de la colţul străzii. ana e aici? nu o văd, sunteţi amica ei ? sigur că sunteţi, cine altcineva .. dar ce fel de amică . . . una care nu mă cunoaşte? sunt eu, sebastian, iubitul anei. trebuie să vă fi spus de mine . . .
mă uit lung la el şi-mi expun uimirea furioasă.
- aici nu stă nimeni. nu e nici o ana. aţi greşit . . .
- imposibil . . . aici stă sigur ! ce Dumnezeu . . .
- a stat, dar a plecat acum 2 zile. ana nu mai locuieşte aici . . .
Comentarii
:]
fix treaba asta mi-a sarit in ochi si chiar am simtit-o alt dracu de bine.
fie ..sa ploua cu aplauze. felicitari :*!
te imbratisez cu drag!
ps:ti-am hranit broscutele:)
Ţi-aş spune multe, multe mai multe...dar de o vreme ceea ce simt nu se poate exprima prin cuvinte...încă nu au fost inventate pentru a defini sentimentele mele...Îmi pare rău pentru asta!
Şi da...Ana unde e? Ce s-a întâmplat?
@ Pauza de tigara : vorbe frumoase ca intotdeauna :*.
@ Lorelei : multumesc frumos :*. grasute broscute am:)).
@ Pacatoasa : ana... ana e...poate va urma . . .
@ Cony : de asemenea, poate va urma. ma gandesc, maine poate aflu :D.
@ Andreea : minunat ca ai sentimente atat de profunde, ca simti ceva atat de frumos incat pentru tine cuvintele potrivite nu exista. la fel, poate va urma,;;). :*
Genial scris! Imi place blogul, te adaug in blogroll! Keep it up!!