Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

aici nu sta nimeni

şi pe când zăboveam în pat, am auzit ca prin vis o voce care mă striga :
- hei !
am deschis ochii şi căutând să pătrund întunericul, am zărit o siluetă uscată, albă, plouată. dar roşul obrajilor săi îmi supunea privirea la nefireşti chinuri. îşi drese vocea şi se aproprie.
- mi-ai putea oferi o cană de apă, ceva ?
încă nu realizam cum un străin, venit în virtutea milei, mă priveşte cu atâta admiraţie şi  mă roagă să-i ofer ceva.
- sigur  . . .  imediat.
după ce sfârşesc a spune asta, mă întorc şi fug în bucătărie. el începu a privi în jurul lui, la canapea, la flori, la cearşaf. nu-i las răgaz prea mult şi îi întind cana.
- mulţumesc, spune.
nu-i răspund. mă tot frământa curiozitate, cine este şi ce-i cu atâtă taină.
- sunt . . . spune cu o palidă lumină-n ochi, astea sunt florile de  primăvară pe care le-am cules de la colţul străzii. ana e aici? nu o văd, sunteţi amica ei ? sigur că sunteţi, cine altcineva .. dar ce fel de amică  . . . una care nu mă cunoaşte? sunt eu, sebastian, iubitul anei. trebuie să vă fi spus de mine . . .
mă uit lung la el şi-mi expun uimirea furioasă.
- aici nu stă nimeni. nu e nici o ana. aţi greşit . . .
- imposibil . . . aici stă sigur ! ce Dumnezeu . . .
- a stat, dar a plecat acum 2 zile. ana nu mai locuieşte aici . . .


Comentarii

Anne a spus…
M-ai dus cu gândul la "Enigma Otiliei" prin titlul tău...
:]
29decembrie a spus…
@ Anne : da, nu stiam ce anume sa scriu, si mi-am adus aminte .foarte frumos cand observati lucrurile astea :*.
Blair a spus…
ana nu mai locuieşte aici . . .
fix treaba asta mi-a sarit in ochi si chiar am simtit-o alt dracu de bine.

fie ..sa ploua cu aplauze. felicitari :*!
Pauza De Tigara a spus…
"Fiecare dintre noi stă de pază la o uşă a transformării - care nu poate fi deschisă decât pe dinăuntru. Nu putem deschide uşa altuia nici prin argumente raţionale, nici prin seducţie sentimentală."
Lorelei a spus…
Doamne,cat imi place cum scrii:*
te imbratisez cu drag!

ps:ti-am hranit broscutele:)
Pacatoasa a spus…
Unde-i Ana? :(
Cony a spus…
Si eu, ca si Anne, m-am gandit la "Enigma Otiliei" in momentul in care am citit titlul postarii tale. Nu ne-ai spus insa si ce reactie a avut el dupa ce a aflat ca ea nu mai sta acolo.
Andreea a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Andreea a spus…
Cât e de trist, atât e şi de frumos...

Ţi-aş spune multe, multe mai multe...dar de o vreme ceea ce simt nu se poate exprima prin cuvinte...încă nu au fost inventate pentru a defini sentimentele mele...Îmi pare rău pentru asta!

Şi da...Ana unde e? Ce s-a întâmplat?
29decembrie a spus…
@ Blair : e rasunator intr-un oarecare mod. multumesc :*

@ Pauza de tigara : vorbe frumoase ca intotdeauna :*.

@ Lorelei : multumesc frumos :*. grasute broscute am:)).

@ Pacatoasa : ana... ana e...poate va urma . . .

@ Cony : de asemenea, poate va urma. ma gandesc, maine poate aflu :D.

@ Andreea : minunat ca ai sentimente atat de profunde, ca simti ceva atat de frumos incat pentru tine cuvintele potrivite nu exista. la fel, poate va urma,;;). :*
Lady*izuH a spus…
Too late for apologise?

Genial scris! Imi place blogul, te adaug in blogroll! Keep it up!!
29decembrie a spus…
@ Lady*izuH : multumesc ! :*
Otilia a spus…
Chiar ai un stil aparte, te imbie sa citesti sa vezi ce se intampla... la cererea publicului ar trebui sa faci o continuare! Ma surprinzi de fiecare data, in sensul bun bineinteles, imi pare rau ca nu am timp sa trec mai des, dar de fiecare data recuperez! :)

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Miel sau lup, mai bine decât vulpe