29 decembrie

ascultă. vine de la geam, de parcă bate. bate bate bate. anotimp după anotimp, boală după recuperare, dragoste după suferință. e ploaia unei nopți de primăvară târzii. bate bate bate vântul în gutui și îi scutură toate florile. așa mă bați tu pe mine în câlcăi. și-mi pierd toată puterea. ascultă. e o muscă disperată ce caută ieșirea. las-o în pace, redă sunetul vuietului din capul meu. bate bate bate fulgerul în întuneric. mă luminează, mă îngrozește, dar îmi amintește de furtuna care se liniștește în sufletul meu. simte. e răcoarea pe care oamenii o caută în iadul lor. simte. e și plăcerea de a privi amarul lor. ascultă. bat bat bat roțile tramvaiului pe șina ce-i poartă pe toți spre murirea lor. e urletul orașului sufocat de frustrările tuturor. e lătratul disperat al câinelui din lanț. simte. e o bucurie să fii treaz când restul dorm pentru că s-au născut obosiți.

îmi plac oamenii, în special cei care tac. cineva să îmi parfumeze camera într-o mireasmă ca cea a florilor de cireș. cineva să îmi salveze ziua din calea rătăcirii în cearșaf. îmi place luna ridicată deasupra valurilor și a digului care sparge marea-n două. îmi place să simt nisipul rece sub tălpile-mi uscate. cineva să deschidă ușa poștăriței care bate neîncetat. cineva să răspundă la telefonul din hol. cineva să îmi mute postul tv. cineva să alunge păsările de la geam, mă deranjează cu fericirea lor. îmi place votca, în special cu apă tonică. mă mulțumesc și cu niște prune uscate. cineva să aducă marea la mine-n pat, sufăr de astm cronic, am nevoie de briză, am nevoie de aer sărat. măcar pentru azi . . . cineva ?

Se zice că niciodată nu ajungi să cunoști cu adevărat caracterul persoanei care trăiește cu tine.  Eu zic că ajungi să-l cunoști în momentul în care pui punct relației tale. Mielul parcă se metamorfozează într-un lup cu colți lungi și amenințători sau devine un vulpoi care simte că a păcălit ursul-pe tine și dă bir cu fugiții. Acestuia din urmă zic să-i tăiem coada sau coaiele și să-i dăm cu ele peste bot. 1. Mielul- liniștit, drăgăstos, iubitor și înțelegător în relația cu tine. Bucuria femeii în viață este să găsească un miel. Nefericirea ei survine din faptul că deși a găsit un miel, el nu este veritabil. Se preface ca să intre în grații, îți cumpără flori și mici atenții, te plimbă prin parc și-ți cumpără o înghețată, cucerindu-te într-un final prin comportamentul lui blând. După un timp, apar nelămuririle. De ce țipă mielul și de ce mă critică el ? Era liniștit în conversație, acum e vulcanic. Era iubitor în fiecare dimineață, acum îi provoc scârbă. Era înțelegător, a...

Pe cine nu lași să moară . . .  nu te lasă să trăiești. Dar putem trăi cu prezența fantomelor celor pe care i-am lăsat să moară ? Și dacă da, cum ? Cum facem să depășim momentele în care am ales să ne detașăm complet de o persoană a cărui univers se împreuna cu al nostru, formând un singur tot ?  Când pleci, iei ceva cu tine din acest tot sau lași universul comun să moară odată cu persoana respectivă ? Viața  ne învață că iubirea nu  reprezintă singurul combustibil care ajută la funcționarea cuplului. Și că pe lângă revizii tehnice comportamentale și atitudinale, o relație funcționează la fel ca un autoturism. Pentru a transforma energia chimică a combustibilului în energie mecanică, mașinăriei nu-i este de ajuns doar caroseria. La fel cum relației nu-i este de ajuns doar dragostea dintre două persoane, pentru a transforma două lumi paralele într-un univers comun. Mecanismele de funcționare ale unei relații sunt la fel de enigmatice ca cele ale autoturismului pe ca...

- Auzi, auzi ?! - Aud, dar cine vorbește ? - Sunt eu, vocea ta interioară, voce pe care n-ai mai ascultat-o de ceva vreme. Sunt o fiară. Sunt un leu. Iar dimineața când mă trezesc, pe stomacul gol, două căni fierbinți de cafea și opt țigări halesc. N-am nevoie de vreun dejun, ies în junglă, hârtii colorate s[ adun, care să-mi aducă bunăstare până luna viitoare. Sunt un vierme mic și trist, căci atunci când mă întorc de pe coclauri, nu înot în hârtiuțe, ci adun doi galbeni la porcușor. Și cu doi de ieri, fac trei. Că un galben e la chirie. Un altul l-am avut la stat datorie. Și cu ăștia doi din palmă, îmi iau cafea și țigări. Poate și un vin de cramă. Iartă-mă, mamă. Știi și tu că la unii, fericirea vieții e suma lucrurilor mici. La mine e radical din rădăcină pătrată, cu - în față. Sunt o fiară. Sunt un leu. Iar seara când mă culc, pe stomacul gol, două căni reci de apă și opt țigări adun. N-am nevoie de vreo cină, mă mențin să am un sprint mai bun, mâine dimineață, când o să i...

În noaptea asta-i vesel, de mâine-i abătut și nu e dezolant, dar îl cuprinde teama, când noaptea a trecut. Știe să iubească cu gingășie ceea ce nu merită a fi iubit, iar tot ceea ce-l face să tresară, se transformă-n artă de privit, de ascultat și de citit. Într-un mod neobișnuit, creează atmosferă prin atitudine și stil. Nu are clienți, dar are o priveliște plăcută a sânilor pe care-i pictează, pe care-i descrie-n rânduri și despre care cântă. Nu îi e nimănui drag în inima iernii și-n nopțile albe, dar e iubit pentru tonul ăla nou, arțăgos, sincer, care emană o beție polară în fiecare vară. Nu e un amestec de dispreț și viclenie, pe care-l întâlnești la orice om de pe câmpie, ci e cizelat în arta lui de a descrie. Nu e tată, nu e corporatist, nu i se deschid uși . . . dar nu e trist. Astea-s lucruri dezirabile, un mizilic, menite pentru un profesionist. El însă este un artist. Nu e plin de succes și bine plătit, de aia nu-i nici durduliu, dar e vizibil măgulit și fericit datorită s...

Mi s-a dat să aud de la o vreme că-s o fire atât de rea, mai rea ca primărița noastră, încât dacă vreau să-mi ating scopul, sunt în stare să calc pe cadavre. Am zis da bine da bine, iar acum o gândesc la rece. Și mă întreb . . . da?! DA ! Un cadavru, două cadavre, trei cadavre . . . 15 cadavre, 90 de cadavre . . . n cadavre. Și apoi mi-am dat seama că dacă port ceva cu toc, nu doar că nu mă murdăresc, nici nu privesc.  Doar în față. Doar în față. Cadavrele mă coboară, cadavrele mă și urcă.  Scopul scuză mijloacele.  Mijloacele scuză capabilitatea la momentul respectiv.  Realul scuză idealul. Materialul scuză spiritualul. Iubirea scuză ura, iar iertarea scuză greșeala. Pe mine să mă ierte Dumnezeu. Om prost n-am fost niciodată, dar au avut atâția interes să mă vadă astfel. Om crud . . . n-am fost nici asta, dar am avut grijă să mă vadă atâția astfel. Cale de mijloc n-am urmat, nici n-am căutat, cu scopul de a împăca oile și caprele pământului. Ambițiile...