29 decembrie

îmi închipui că abisul e-ntre noi, că doar el e cel ce ne desparte şi-mi lasă sufletul în nori. îndoieli mă sfâşie şi port pe umeri doar un singur dor trupul mi-e negru, putred şi subţire după ploaia ce-a căzut, soare n-are să mai vină iar tu stingi uşor sub lumină. în iureşul de-afară n-am să mai cobor. aud cum bate geana iar gândurile-mi mor, se aude orologiul unei biserici din obor. e târziu şi-aştern culoare pe patul de culcare. şi el nefericitul e etern cum numai timpul poate fi.

Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău - să trăieşti singur : tu, şi cerul deasupra. Şi cum e mai frumoasă această fericire decât atunci când după nopţile de zbucium, liniştit, te gândeşti acum la ele cu dezgust. . . . Şi cum trăia el singur, într-a lui colibă, nici ziua plină de lumină nu îl mai trezea. Ziua doarme, noaptea, pare că întunericu-i lumină şi porneşte. În suflet nu-i tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuie. Căci şi pentru el , ca şi pentru noi toţi, dragostea-i un chin. Îi place să vegheze de pe o colină, un sătuc mic cât o grădină. Şi priveşte, a văzut multe :  întâlniri ferite, rugăminţi duioase, îmbrăţişări pătimaşe, despărţiri sfâşietoare, săruturi  pe după uşi. Însă cum privea el cerul, liniştea îl minuna. Nici un frământ ori zbucium sufletul nu îi simţea. Ştia că acolo e Luceafăr, când vine Carul Mare, cum răsare Luna . . .  era un astronom. Şi cum stătea el de sus de-acolo, i se părea că şi el face pa...

Ahh nici nu ştiţi cât mă bucur că mă susţineţi şi că vă place, mă bucur că aţi intrat şi v-aţi uitat, aţi acordat atenţie muncii mele. Vă mulţumesc !! Şi acum să trecem la vechile ale noastre, probabil unii dintre voi dorm la ora asta, ceea ce ar trebui să fac şi eu că mai avem şi şcoală . . .  şi cine să citească la ora asta ceva şi să şi înţeleagă ? Mâine când vin de la şcoală am să pregătesc ceva . . . faaaaaain :o3. Îmi pare rău că plec aşa şi parcă pustiu rămâne în urmă, dar am fost aglomerată zilele astea. Mâine nu . .  Noapte bună !!!

Nu am fugit în lume, nu am părăsit planeta, doar am lucrat la ceva nou, şi pentru mine, dar şi pentru voi. Am deschis un site pentru fete, mândrele de ele, şi un blog, tot pentru fete, culmea :d. De ce zic pentru fete ? Pentru că acolo veţi găsi de la rochii, până la articole de toamnă, să nu grăbim iarna ! Tot ce oferă site-ul şi blogul sunt haine noi, frumoase, bine alese şi cu gust. Da hai gata, încheiem, vă las să vă uitaţi şi să-mi spuneţi părerea voastră !! ( ps: revin mai târziu ) http://toff-shop.blogspot.com www.toff.ro

timpul meu fuge şi dă de înţeles că n-am să rămân mereu floare n-am să fiu nici copil fără vârstă, că sub cupola de lumini a  cerului senin anii or să tot curgă, n-am să fiu ciulin şi nici o fată surdă. înţeleg că-s o fiinţă plăsmuită din eterna zăpadă şi că transparentă cum mă văd, soare o să cadă, şi vine iară primăvară. ca o apă grăbită atunci, o să alerg spre stele să-mi schimbe şi mie durerile. cum strigă frunza căzută, să urce înapoi sus în copac  . . .

După doar o zi de şcoală, capu-mi explodează. Toată ziua s-a vorbit de BAC. Şi ce dramă, câte nevoi . . . Ohh, chef 0. Poate mai la noapte . .. Ahh, am uitat, la noapte fac asta : Şi mâine . . . mâine.. nu mai zic. Aşa e şi la voi ?

şi pe drumul lung de piatră trec căruţele-ncărcate dinspre întinsul ogor. trec bătrâni fără durere-n oase, trec ţăranii truditori, iar ca o tobă sensibilă inima-mi sună când le văd ochii cum dorm. vitele nebune izbucnind deodată se duc în zbor spre a lor casă. şi zborul le e lent, de pe maidane lumea strigă şi-şi cheamă a lor hrană, a lor viţică. totul se stinge-n amurg iar orizontul pare să moară pustiul îşi ia un avânt şi-o linişte grea, uşor coboară.

Collect moments, not things .    

anotimp măreţ şi rece ce confuză îmi e inima când vântul o petrece, o învârte, o dansează, iar ea galopează precum nebuna. anotimp grăbit de iarnă seară se aude vuietul felinarelor iar doi drumeţi se-avântă-n râuri de frunze oarbe ciorile compun sonete, stele nu-s, ori mi se pare. anotimp lipsit de constelaţii sunt eu grăuntele pierdut din întregul lan ? tu stai la nord pe stânci crepusculare, eu-s în vale, în lunca lipsită de orice mişcare . . . întinzi mâna către mine, dar între noi distanţa o să tot fie iar morile din ea, bat subtil în ape. curând are să vină ninsoare . . .

mă bucură atât de mult faptul că am blogul meu, că e personal şi că aici, aici grăiesc o parte mare din faptele mele, din tot ceea ce, de zi cu zi, fac. greu nu mi-e, uşor ar fi prea superficial a spune, dar minunat, minunat e potrivit. e minunat când unul dintre voi zice că durerea nu e bună, că ea vine de sus, că suntem striviţi, că durerea e normală, că iubirea nu-i oricum, că e de 4 feluri, că să nu întoarcem privirea spre trecut, că fără mare blogul ăsta e nimic, că doar prezentul contează, că mă aleargă amintiri şi că omul mult visează . . . am bucuria de a-l păstra şi ţine viu, iar când vă vorbesc vouă, înseamnă că el respiră . . . urmează delirul unui somn şi-al unor spaţii infinite . . nb !

 . . . fără cuvinte noaptea..

am două zile la dispoziţie, zile în care nu voi mai pleca de aici decât dacă am să înnebunesc. azi sunt mare, azi sunt ocean, azi sunt pământ galben, azi sunt fără răgaz. mâine, după azi, sigur renasc  . . .

... for today.

Vinovată-i toamna de fuga lor nebună, vinovat e soarele ce nu mai dogoreşte, vinovat e pustiul ce are să vină, căci toamna nu durează ci traversează cu noi spre ninsori albastre. Stratificată-mi e gândirea, căci nu găsesc sămânţă de-adevăr, în vorbele ninsorii ce-au să vină şi a codrilor nebuni, transformând corala lor cea verde în cărbuni. Sărutul ne impune şi preludiul printre frunze de culoare arămie, de pământ prea umed, lunci bătute galbene  . . . Eu port planeta-n mine. Eu te port chiar şi pe tine, cu obrajii tăi plini de migală, lucraţi de bunul Creator, cu roşul fraged al buzelor de catifea şi gura-ţi scoate un sonor oceanic, când mă pierd în ochii tăi foarte blonzi. Eu port planeta-n mine şi fuga-mi denotă bucurie...