Poveştile unui îndrăgostit I
Mi-e dor să pictez. La fel cum mi-e dor să văd marea înspumată. Dar mai dor mi-e de început . . . începutul vechi al iubirii. Să-l văd în fiecare zi, pentru prima oară. Mi-e dor de tine-n pat la fel ca de plimbările în nopţi reci şi târzii. Şi nu exagerez, mi-e dor de pielea ta fină, dar mai mult îmi lipseşte mirosul tău de pe hainele-mi purtate. Timpul îmi poate şterge rătăcirile de dor ale unui om care iubeşte cu adevărat. Mi-e dor să cred ce-a zis William, că iubirea e o nebunie ce poate fi iertată. Mi-e dor să-ţi aud vocea spunându-mi că mă ierţi. Consideră-mi iubirea o trădare şi uită-mi tristeţea sufocantă din ochii de atunci. Crezi că în numele iubirii, mă poţi ierta ? Dacă nu , nu o face . Focul iubirii mele nici o apă nu-l poate stinge. Ţi-am zis că trăiesc cu dragoste momentele din urmă ? Ţi-am zis că mi-e dor să te revăd pe tine şi buzele tale cărnoase, livide ? Ţi-am zis, dar mereu deschizi poarta uitării şi te avânţi în ea. Mi-e dor să fim pierduţi în Paradis, dar tu p...