29 decembrie

Aş fi vrut să scriu mai mult dar nu am reuşit. Nu că noi toţi am avea lucruri multe de făcut, însă lucrurile atât de simple îţi schimbă atât de mult viaţa şi poate dacă nu am fi atât de obiectivi cu ceilalţi, destinele s-ar răsuci şi s-ar preface în puf zburând deasupra oceanelor. Am putea avea mica sclipire din ochi care să ne conducă spre iubire şi dacă am ajunge acolo, drumul până la ea ar fi un fleac. Noi muritorii cu visele noastre ca un delir organizat care durează aproape o treime din viaţa noastră plină de rătăciri, pătrundem în adâncul a nimic, şi totuşi unii din noi mai ştim să iubim . . . doar trupul. Cu restul ? Omul este însă liber, la fel şi iubirea lui dăruită oricui, care zboară deasupra buzelor şi sfârşeşte sub gâlmele mici ce se ascund după un fir de iarbă moale. Un adevăr esenţial care se degajează şi produce cazuri infinite de trădări. Şi cum pot trăi unii viaţa şi descoperi lumea dacă destinul lor se constituie dintr-o singură pagină ?

dacă cu toţii am trăi într-o colivie, viaţa ne-ar fi spulberată. dacă n-am iubi poate, am învăţa să preţuim lucrurile simple. ne-ar ajuta. dacă nu ne-am dori să ajungem ceva în timp, ar trebui să ştim un lucru. eu îl ştiu, dar tu ? what do i want to be in 5 years ? - happy

  pentru noi.

i only love 5 people love is only a feeling

LIVE

de câte ori pe zi te abţii să spui de fapt ce gândeşti ? opreşte-te. ia o foaie şi scrie orice pe ea. e părerea ta.

fire de nisip de care nimănui nu-i pasă soare apă sărată şi pizde goale peste tot. rahat în aer de la scurgere. ţâţe bronzate. babe cu carnea lăsată şi păroasă şi fără dinţi stau şi se bronzează. ce le mai place soarele şi hamburger-ul de la mc. stau cu o blondă în mână şi privesc tinerii potenţi. imagini  pornografice prin faţa ochilor. îşi aprind o ţigară şi o fumează până la smoc. iau prosopul ieftin şi se şterg sub ţâţe de transpiraţie. the more i see the less i know. nudism peste pleoape. cururi lăsate. hai la mare !

Tu ?

drogaţi, curve, pizde dezbrăcate,  semafoare stinse, alcool în sticlă, sex după bloc, superficialitate şi prostie, practicarea sexului total în saloane, hoituri pe trotuare, asfalt încins şi ploi torenţiale, sinucideri în masă. dacă din tot ce am ratat aş desena o hartă, oamenii vor vrea să fie ceva. Victor Hugo spune că scopul tău n-ar trebui să fie să fii ceva, ci să fii cineva. azi , drogaţi, curve, pizde dezbrăcate, semafoare stinse, alcool în sticlă, sex după bloc, superficialitate şi prostie, practicarea sexului total în saloane, hoituri pe trotuare, asfalt încins şi ploi torenţiale, sinucideri în masă. azi, oamenii se confundă . . . cu animalele.

am văzut acum două zile  Remember Me. şi mi-a plăcut, ăsta e şi motivul pentru care m-am gândit să vi-l recomand. o abordare a unei poveşti de dragoste şi prezenţa unor tragedii. Finalul este cât se poate de neaşteptat, aducând în prim-plan poate cel mai important eveniment din istoria modernă a Statelor Unite ale Americii... o interpretare excelentă din partea lui Robert, care, cu siguranţă, în astfel de roluri, e în pielea lui. Vizionare plăcută !  

ce realitate trăieşte prostul ? şi cel mai important . . . cum comunici cu prostul pentru a îl înţelege ? de fapt, cât de des comunici tu cu el ? în primul rând nu comunici tu cu el ci viceversa. prostul are pretenţia de a menţine şi conduce discuţia. de câte ori ai ridicat tonul la el şi ai văzut că sare ca ars ?  nu ridica tonul la proşti, te va lua durerea de cap. nu o forţa cu metafore, ce e echivoc e de nepriceput. foloseşte lucruri clare, concrete. răbdare şi coerenţă. prostul se abate de la subiect mereu. nu fă glume, nu le înţelege, va spune că ai ceva cu el. ce e mascat clar e bine ascuns pentru el. deci nu fii original, generalizează. nu arăta că te plictiseşti. îşi va da dreptate şi va privi fericit, entuziast situaţia. nu te enerva, nu jigni, nu te speria, nu fi violent, nu riposta. va crede că sunteţi la acelaşi nivel. fii conştient că de cele mai multe ori vei pierde aceste lupte. fă-o cu fineţe, graţie. sper să vă fie de folos, doar să staţi bin...

uneori lăsăm amintirile să se prăbuşească . . . am ieşit la o plimbare. în cale am dat de chirpiciul unei case prăbuşit pe trotuar. stuf, un fotoliu vechi şi sticle de bere aruncate înăuntru. ferestre prăbuşite pe podeaua de lemn. un vecin mă întreabă : " Da ce faci cucoană aici ? "                                  " Pozez ."                                  " De ce ? Pleacă de aici. "                                  " Ca să nu. " am plecat. am obţinut ce am vrut. dar am rămas nelămurită. o lume întreag...

monotonie, cam prin aşa ceva se caracterizează momentele noastre. totul e cotidian al clipelor din viaţa noastră. mă trezesc dimineaţa. şi nu îmi rămâne altceva de făcut decât să îmi amintesc ce am făcut ieri, pentru a nu da greş. memoria se confundă cu noi înşine. dar dacă nu am mai avea memorie ? nu avem memorie nu avem destin. şi fără destin suntem daţi în judecată de fericire pentru pierderea vremii pe pământ. fericirea celor care, la o anumită vârstă, memoria este singura cale pentru a rămâne ei însuşi. fără memorie, umbrele trecutului nu ar mai exista. fără umbre nu sunt poveşti. fără poveşti oamenii nu mai cred în basme sau în făt frumos şi nici în zâne. fără ele, oamenii văd lucrurile aşa cum sunt. noi suntem instrumentul memoriei noastre. adevăruri de rutină şi poate linguşeli pentru o prostie. acum, destinul e opera mea. mâine probabil va fi altul.