Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

Înclină-ţi urechea

Ţi-am spus că toamna va veni şi culorile se vor stinge
Ţi-am spus că pielea-ţi va fi albă ca zăpada iernii şi ochii îţi vor fi sticli
Ţi-am spus că la apus voi fi departe şi  m-am dus
Ţi-am spus că părul mi-e rebel în vânt iar buzele-mi sunt crăpate noaptea
Ţi-am spus că luna se înalţă spre zenit iar cântecul tău e mai puternic
Ţi-am spus cândva că toamna e aurie iar frunzele din ea sunt metalice
Ţi-am spus că amintirile se întorc fugare şi-ţi lasă un vag regret
Ţi-am spus că-ţi voi deveni ostilă după trei sau patru pahare
Ţi-am spus că privirii mele nu-i poţi răpi nimic
Ţi-am spus că uneori dragostea doare iar viaţa-i un pamflet
Ţi-am spus că nu plâng şi că te iubesc
Şi nu, nu spune nimic, arată-mi . . .






Comentarii

Biletu zilei a spus…
Foarte frumos, si pozele sunt chiar excelente.
Mihai a spus…
Foarte frumos! Pozele sunt de asemenea extraordinare.
ChrySs a spus…
"Ţi-am spus că uneori dragostea doare iar viaţa-i un pamflet" superb.

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Miel sau lup, mai bine decât vulpe