Treceți la conținutul principal

Cum se transformă povestea căutării de capital într-o cursă a șobolanilor

Într-o după-amiază de septembrie, îmi spun în sinea mea, că tranzacțiile cu timpul necesită așteptări. Și mă amuz că, pentru a câștiga o partidă în fața unui obstacol, cumperi și vinzi oameni, ori îi blochezi în timpul funcționării lor cum se blochează mașinile în trafic, în scopul rezolvării propriilor probleme. Mergi pe stradă, te uiți în stânga, vezi un bancher. În față, un om al străzii, iar la colț, un mort care a lăsat zeci de milioane moștenire și o societate de binefacere. Omul străzii a lăsat datorii, bancherul, carismatic și cu ambiția unui șomer, administrează banii mortului. Ce rol are aici societatea de binefacere ? Un fel de bursă, unde cei bogați inventează banii și primesc brevet, dar cui folosește „invenția” lor, când omul de pe stradă așteaptă la coadă ajutor. 
„Vezi-ți de școală și ia note mari ca să-ți găsești o slujbă sigură”. Nu, nu. „Fă bani, fă bani, fă bani.” Notele nu te fac bogat, dacă nu ai și resurse. Școala nu te face bancher, dar te transformă în angajatul superfluu al acestuia. Studiul nu te face să te adaptezi în societate, ci te pune pe lista de așteptare a birocrației. 
Nu lăsați banii să vă conducă destinul- prostii. Banii nu conduc nimic, cârma e la tine, banii sunt doar un mijloc de a pune stăpânire pe navă și pe oamenii care se află pe ea. Tu construiești traseul, în rest, oamenii cu studii te vor urma precum apa râului își urmează cursul.
Te minți singur dacă nu înveți nimic din palma pe care o primești văzând ceea ce pierd alții. Nu ești sofisticat deloc dacă ai un scaun la un birou îngust, unde-ți miroși singur bășinile și pe ale celorlalți. Ești tot un șobolan, doar că alergi printr-un canal al impozitelor și taxelor, împreună cu ceilalți șobolani care vor să câștige o mulțime de bani.
Căutarea începe când de fapt ai obosit să mai cauți ceea ce cauți. Și încă ceva, nu căuta acolo unde caută o gașcă de sute de șobolani, caută acolo unde nimeni nu cere
Pentru că nici cerșetorul nu pretinde ajutor de la sistemul social de binefacere, ci de la șobolanii care aleargă pe stradă.
                                         sursa foto:practicallyviral.com

Comentarii

Emilian a spus…
Dimensiunea fontului mai mare?
Mi-am pus ochelari... :(

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,
Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  
Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; c…

Duminică, ziua 17.

Dragă jurnal,
Simt cum se apropie toamna. Îi simt vântul iute și rece cum lovește în obraji. La orele 8 ale dimineții încă îți îngheață respirația și ochii plâng după soarele torid din vară. Au început copacii toți să fie luați la rost de bruma neanunțată care i-a întors cu susul în jos. Le sunt coroanele  cuprinse  de frisoane care fac din scuturarea frunzelor un dans înecat într-un delir al pasiunii. 
Mă simt sensibilă în această dimineață. Melancolică și prinsă în aceleași mișcări plastice și ritmice ca  cele ale frunzelor. Mă gândesc dacă sunt pregătită să încep adevărata poveste ce se vrea spusă în paginile tale. Până acum m-am lăsat purtată de sentimente mici și mai puțin însemnate, pe care inima mi le transmițea. Semnale slabe ale sufletului- așa le-aș descrie. Adevăratele trăiri sunt ținute captive încă. 
A venit momentul să mă destăinui cu adevărat, jurnalule. Să-ți spun, cu tărie în degetele care alunecă pe coală, că viața m-a surprins cum te surprinde furtuna de nisip în d…