Beţie copleşitoare
Mă duce de mână, în fiecare noapte, într-o poiană luminoasă unde nici vântul nu clatină iarba străvezie, iar sângele încetează să curgă în mine. Şi, mai ales, nu-mi mai e teamă. Acolo în poiana unde mă opreşte el şi stăm toată noaptea fără să schimbăm un singur cuvânt, mă simt ca un arbore. Sau ca o pasăre care tresare prin somn.
Ar trebui să murmur fericită simţind în dimineaţă lumina apăsându-mi pleoapele. Dar în loc să mă mângâie, lumina mă strânge de gât ca o gheară, aducându-mi aminte că voi îmbătrâni şi voi muri. Voi fi doborâtă şi trupul mi se va usca, asta tot. Dar ce am eu în suflet, nu izbuteşte nici o armă, nici nepăsarea sau tăciunii.
Ce are sufletul meu e pe vecie, pentru dragoste renunţ la o parte din nemurire, căci renunţând la binele ce va veni, are să-mi ofere viaţa mai mult decât mi-aş fi putut dori.
Ar trebui să murmur fericită simţind în dimineaţă lumina apăsându-mi pleoapele. Dar în loc să mă mângâie, lumina mă strânge de gât ca o gheară, aducându-mi aminte că voi îmbătrâni şi voi muri. Voi fi doborâtă şi trupul mi se va usca, asta tot. Dar ce am eu în suflet, nu izbuteşte nici o armă, nici nepăsarea sau tăciunii.
Ce are sufletul meu e pe vecie, pentru dragoste renunţ la o parte din nemurire, căci renunţând la binele ce va veni, are să-mi ofere viaţa mai mult decât mi-aş fi putut dori.
Comentarii
frumos.!
noi trebuie să luptăm ca să supraveţuim frumos!
mf