„Nu toți ce te bagă în căcat îți vor răul, și nu toți ce te scot din căcat îți vor binele”
M-aș fi bucurat tare, dacă nu era așa. Prietenii, relații, familie, toate miros a rahat la un moment dat. Și cu cât descoperi mai târziu, cu atât miroase mai tare. Falsa moralitate nu dă pace oamenilor care sunt naturali, reali și care, prin naturalețea și simplitatea gesturilor lor, alimentează invidia sufletelor ipocrite. Trec anii și parcă la distanța scurtă dintre ei, unul câte unul, alta câte alta, se despart de realitatea prieteniei. Oamenii pleacă de lângă tine la momentul potrivit, deși adesea pare cel mai inoportun sau nefericit moment în care ei te-au părăsit, nu este așa. Oamenii slabi au nevoie de evenimente pentru a le folosi drept scuză a comportamentului lor. Să trăiești în onoare în această lume e o provocare pentru aceia care nu sunt ceea ce pretind că sunt. E dificil să fii actor o viață întreagă fără pauză, pe o scenă mare, când singurul tău talent este prefăcătoria.
Să gândești și să vorbești fără ipocrizie, este al naibii de greu, dar singurele omagii pe care le aduc oamenii în această direcție sunt nutrețuri bogate ale comediei și virtuți născute din zvonuri și răutate. Un om care nu mai are prieteni este înțeles contrar spiritului social și al societății; el are prieteni, dar nu știe încă; pentru că s-a obișnuit să-i vadă pe aceiași și să le acorde credit ca acum 10-20 de ani. Nimeni nu are nevoie de prieteni, ci de iubire, înțelegere și curaj. Iar eu pe astea trei le-am învățat și de la cățelul meu, prietenii m-au învățat ce reprezintă minciuna, trădarea, egoismul și invidia. Fără acest rău necesar, n-am fi aflat ce înseamnă binele real, palpabil. Fără prieteni, n-am fi cunoscut dezamăgirea și scopul singurătății, care este vindecarea. Și tot fără ei, n-am iubi sinceritatea cu care ochii mint și n-am ști astfel că apele limpezi, sunt adânci.
Înțelepciunea poporului te învață din aforisme privind minciuna, ipocrizia, înșelăciunea și prostia neamului nostru, că prietenii nu există, doar persoane de care ai rămas legat și cu care ai ancorat cândva prin porturile vieții; iar ei nu mai sunt aceiași, tu nu mai ești același, valorile voastre nu mai au numitor comun. Aparent, suntem un neam versatil și perfid, ne place să tragem în țeapă, dar nu din aceleași motive ca ale lui Țepeș și iubim să fim ipocriți prin complimentarea altora la fel de lipsiți de esența lucrurilor și a adevărului.
Shakespeare zicea „Dumnezeu ți-a dat o față, iar tu îți faci o alta”. Eu înlocuiesc alta cu altele din cauza dificultății de a identifica ori pe aceea de la Dumnezeu ori pe cealaltă- fețe ciobite din întunericul înlăuntrului fiecărui om, cu propriia lui conștiință, după slujbele sale, după dorințe, râvnă și înflăcărare.
Adevărul nu s-a aflat niciodată în oameni, ci în faptele lor, iar în unele cazuri, nici în oameni și nici în fapte. Iar atunci mi-am spus că adevărul are să fie ceea ce gândesc eu și despre oameni, și despre fapte, atât timp cât nu răzvrătește, nu bârfește, nu asuprește. Minciuna, ipocrizia, lașitatea sunt pedepsite de la Dumnezeu, dar am pierdut cu toții învățătura și onestitatea tocmai prin aceste gesturi ale superificialității pe care societatea ne încurajează să le avem. Să mințim prieteni că sunt talentați și să-i îndrumăm greșit, să răsplătim născocirile prin împrăștierea zvonurilor și a bârfei, să ne bucurăm de răul persoanelor pe care le considerăm reținute și naive, să invidiem fericirea și averea aproapelui nostru și să râvnim la bucuriile lui.
Văd suflete sfrijite pretutindeni, legate prin prietenii încă din copilărie, care se iau după mulțime pentru a face rău, trecând de partea celor mulți ca să abată dreptatea. E ușor să trăiești pentru principii, dar sfrijiților, e mai greu să trăiești conform lor. Să dai din gură când stai pe margine și să te bucuri apoi de roade e mai la îndemână decât să pui osul la treabă, știu.
Dar principiile voastre nu există atât timp cât ele nu au construit din tine un om corect și împăcat, ci doar un vodă slobod și arogant sau o cucoană mândră și plină de căcat, pe care de cele mai multe ori, îl scoate pe gură.
- Ia, poftim un șervețel de te șterge pe buze; vezi că ți-a rămas și pe dinți; mai ia unul, să-l ai la tine data viitoare.
Comentarii