Postări

Se afișează postări din septembrie, 2016

Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

Calc pe cadavre cu tocuri de 18

Imagine
Mi s-a dat să aud de la o vreme că-s o fire atât de rea, mai rea ca primărița noastră, încât dacă vreau să-mi ating scopul, sunt în stare să calc pe cadavre. Am zis da bine da bine, iar acum o gândesc la rece. Și mă întreb . . . da?!
DA ! Un cadavru, două cadavre, trei cadavre . . . 15 cadavre, 90 de cadavre . . . n cadavre.
Și apoi mi-am dat seama că dacă port ceva cu toc, nu doar că nu mă murdăresc, nici nu privesc.  Doar în față. Doar în față. Cadavrele mă coboară, cadavrele mă și urcă.  Scopul scuză mijloacele.  Mijloacele scuză capabilitatea la momentul respectiv.  Realul scuză idealul. Materialul scuză spiritualul. Iubirea scuză ura, iar iertarea scuză greșeala.
Pe mine să mă ierte Dumnezeu.
Om prost n-am fost niciodată, dar au avut atâția interes să mă vadă astfel. Om crud . . . n-am fost nici asta, dar am avut grijă să mă vadă atâția astfel. Cale de mijloc n-am urmat, nici n-am căutat, cu scopul de a împăca oile și caprele pământului. Ambițiile mele se îndreaptă în altă direcț…

Eu Tarzan, restul Cita

Mi-a luat mult timp până să încep acest articol. La fel de mult ca atunci când mă aflu în fața raftului de vinuri și mi-e greu să mă decid în privința unei sticle noi. Iar după câteva cugetări, aleg același vin pe care l-am băut și-n serile precedente. De ce? Ca să fiu sigură. Sigură că are o aromă aparte care să mă-mbete. Să mă amețească la fel cum m-a amețit Bucureștiul.
M-am rătăcit, m-am regăsit și m-am schimbat. Am fost propriul meu Buddha când părea că nu mai merită să crezi în nimic, Afrodita când am tânjit după valurile mării învolburate și după iubire, un Apollo în vremuri întunecate și banale și Morfeu în nopțile fără visare, care apăsau asupra-mi pleoapelor muritoare. Orașul ăsta m-a învățat să fiu în multe feluri: să fiu singura sursă de căldură din încăpere când mediocritatea celorlalți dă târcoale, să fiu bună cu aproapele meu deși el e departe, să o fac pe nebuna de fiecare dată când cer și nu mi se oferă, să înjur toți zeii de mai sus pentru indolența multora și să cri…