Am calități. Societatea are defecte

- Auzi, auzi ?!
- Aud, dar cine vorbește ?
- Sunt eu, vocea ta interioară, voce pe care n-ai mai ascultat-o de ceva vreme.


Sunt o fiară. Sunt un leu. Iar dimineața când mă trezesc, pe stomacul gol, două căni fierbinți de cafea și opt țigări halesc. N-am nevoie de vreun dejun, ies în junglă, hârtii colorate s[ adun, care să-mi aducă bunăstare până luna viitoare.
Sunt un vierme mic și trist, căci atunci când mă întorc de pe coclauri, nu înot în hârtiuțe, ci adun doi galbeni la porcușor. Și cu doi de ieri, fac trei. Că un galben e la chirie. Un altul l-am avut la stat datorie. Și cu ăștia doi din palmă, îmi iau cafea și țigări. Poate și un vin de cramă.
Iartă-mă, mamă. Știi și tu că la unii, fericirea vieții e suma lucrurilor mici. La mine e radical din rădăcină pătrată, cu - în față.
Sunt o fiară. Sunt un leu. Iar seara când mă culc, pe stomacul gol, două căni reci de apă și opt țigări adun. N-am nevoie de vreo cină, mă mențin să am un sprint mai bun, mâine dimineață, când o să ies din nou în junglă.
Mamă, s-ar putea  să mă întorc fără pradă. Dar un galben. doi, mărunt . . . tot am să adun. Unul la chirie, altul pentru datorie.

Te pup, mamă. Somn ușor !


                                                      sursa:weheartit.com




privit, ascultat, citit, iubit

În noaptea asta-i vesel, de mâine-i abătut și nu e dezolant, dar îl cuprinde teama, când noaptea a trecut. Știe să iubească cu gingășie ceea ce nu merită a fi iubit, iar tot ceea ce-l face să tresară, se transformă-n artă de privit, de ascultat și de citit.
Într-un mod neobișnuit, creează atmosferă prin atitudine și stil. Nu are clienți, dar are o priveliște plăcută a sânilor pe care-i pictează, pe care-i descrie-n rânduri și despre care cântă. Nu îi e nimănui drag în inima iernii și-n nopțile albe, dar e iubit pentru tonul ăla nou, arțăgos, sincer, care emană o beție polară în fiecare vară. Nu e un amestec de dispreț și viclenie, pe care-l întâlnești la orice om de pe câmpie, ci e cizelat în arta lui de a descrie. Nu e tată, nu e corporatist, nu i se deschid uși . . . dar nu e trist. Astea-s lucruri dezirabile, un mizilic, menite pentru un profesionist. El însă este un artist.

Nu e plin de succes și bine plătit, de aia nu-i nici durduliu, dar e vizibil măgulit și fericit datorită sutelor de ochi care l-au privit, ascultat, citit, iubit . . .



                                                                                                                             gabriela sch.

Calc pe cadavre cu tocuri de 18

Mi s-a dat să aud de la o vreme că-s o fire atât de rea, mai rea ca primărița noastră, încât dacă vreau să-mi ating scopul, sunt în stare să calc pe cadavre. Am zis da bine da bine, iar acum o gândesc la rece. Și mă întreb . . . da?!
DA ! Un cadavru, două cadavre, trei cadavre . . . 15 cadavre, 90 de cadavre . . . n cadavre.
Și apoi mi-am dat seama că dacă port ceva cu toc, nu doar că nu mă murdăresc, nici nu privesc. 
Doar în față. Doar în față. Cadavrele mă coboară, cadavrele mă și urcă. 
Scopul scuză mijloacele. 
Mijloacele scuză capabilitatea la momentul respectiv. 
Realul scuză idealul. Materialul scuză spiritualul. Iubirea scuză ura, iar iertarea scuză greșeala.
Pe mine să mă ierte Dumnezeu.
Om prost n-am fost niciodată, dar au avut atâția interes să mă vadă astfel. Om crud . . . n-am fost nici asta, dar am avut grijă să mă vadă atâția astfel. Cale de mijloc n-am urmat, nici n-am căutat, cu scopul de a împăca oile și caprele pământului. Ambițiile mele se îndreaptă în altă direcție.
Să fii fericit și să împaci pe toată lumea e un paradox.

Eu aleg să fiu fericită și să port tocuri cui. Ah, unde am pus  bricheta . . .


Eu Tarzan, restul Cita

Mi-a luat mult timp până să încep acest articol. La fel de mult ca atunci când mă aflu în fața raftului de vinuri și mi-e greu să mă decid în privința unei sticle noi. Iar după câteva cugetări, aleg același vin pe care l-am băut și-n serile precedente. De ce? Ca să fiu sigură. Sigură că are o aromă aparte care să mă-mbete. Să mă amețească la fel cum m-a amețit Bucureștiul.
M-am rătăcit, m-am regăsit și m-am schimbat. Am fost propriul meu Buddha când părea că nu mai merită să crezi în nimic, Afrodita când am tânjit după valurile mării învolburate și după iubire, un Apollo în vremuri întunecate și banale și Morfeu în nopțile fără visare, care apăsau asupra-mi pleoapelor muritoare. Orașul ăsta m-a învățat să fiu în multe feluri: să fiu singura sursă de căldură din încăpere când mediocritatea celorlalți dă târcoale, să fiu bună cu aproapele meu deși el e departe, să o fac pe nebuna de fiecare dată când cer și nu mi se oferă, să înjur toți zeii de mai sus pentru indolența multora și să critic cu asprime accesele de mă-doare-n-pulă-de-toată-lumea-dacă-nu-are-treabă-cu-mine. Orașul ăsta mi-a oferit trei lucruri: viziune, umor, disperare.
Viziune asupra tendinței mele de a reuși să am acces palpabil la succes, viziune să prevăd cum se închid uși și cum se urcă pe ferestre, viziune să observ, participativ,  crearea unui ideal.
Umor prin oamenii plăcuți întâlniți, dar și un umor negru- tot datorită lor. Umor care-mi face bine.
Și disperare. Disperare pentru că aici poți să o apuci pe inșpe mii de drumuri și să nu parcurgi niciunul până la final. Dacă n-ai viziune.
Da... Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă. Aici, nu mai există Dumnezeu. Nu-ți dă nimeni nimic și ... nici vorbă să-ți pună în traistă. Nu-ți dă nimeni un leu, un zâmbet, un bună ziua, un te rog, un mulțumesc. A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare. E populat orașul de domni și doamne, toate și toți cu o alură binevoitoare.

Aici te ține în viață doar o ecuație: (ambiția + voința + scopul) x răbdare.
Restul ... sunt doar animale ale junglei. Tu ești Tarzan.

Femeile trec mai ușor peste despărțiri dacă umblă împreună

Nu ca o frăție, dar ceva care să semene cu. A existat de multe ori un bărbat care să-ți monopolizeze viața socială. De cele mai multe ori, te trezeai înfășurată în giulgiul corupt al vieții lui sociale, încetai să mai ieși cu prieteni și cunoștințe de-ale tale, în favoarea timpului petrecut cu el. Și asta pentru că noi femeile avem un spirit al sacrificiului bine conturat, care ține cont doar de împlinirea ta cu el.
Cu el la o bere, cu el la shopping, cu el în vacanțe, cu el în minte, cu el în suflet, cu el omniprezent.
Dar el nu mai e. Gata cu amabilitatea de a merge cu tine undeva, gata cu expresiile acre și certurile, gata cu pudrările de afecțiune. Acum ai tot dreptul să te simți nelalocul tău și să colectezi priviri admirative ale bărbaților și pe cele geloase ale femeilor. Se zice că în spatele unui bărbat puternic, se află o femeie. De ce locul femeii e în spatele bărbatului și nu e lângă, în dreapta, în stânga... Locul femeii e pe un piedestal, iar condiția ei este aceea de bibelou, el trebuie doar să aibă grijă să nu cadă de acolo . . . să se spargă. 

Ne trezim dintr-o despărțire cu fața lungă, pentru că  evident nu ne-a mai adus nimic bun, și privim dezorientate și îngrijorate la momentele când aveam compania lui. Dar asta chiar nu mai contează acum. Ce face, cu cine e, se vede cu altele, oare se mai gândește, oare oare oare . 
Oare e mai bine pentru tine ca femeie să-ți prelungești așteptarea, să-ți secționezi inima cu întrebări și să-ți decolorezi ochii pentru un bărbat special croit pentru viața altcuiva ? Nu. Dar o faci. 
Uiți că nu ești singura, că există atâtea femei care suferă în tihnă, femei care se străduiesc să nu mai fie prinse într-un labirint întortocheat al dragostei de trupuri, femei care răzbesc să se depășească. 

Femeile trec mai ușor peste despărțiri dacă umblă împreună. Cele mai frumoase seri, după ce ai terminat cu hărmălaia din casă, care îți crease o stare puternică de tulburare psihică, sunt alături de fetele tale. Ele te fac să râzi cu poveștile lor de iubire, te determină forțat să conștientizezi că există boi pe lumea asta și mai răi decât a fost al tău, care înșală, părăsesc, trag țepe și dau bir cu fugiții din viața ta când ți-e lumea mai dragă. Există viață și după ce ai terminat-o cu el, doar că munca grea ține de faptul că trebuie să o reiei de la momentul în care te-ai pișat pe ea- momentul în care ai ales să iubești orb ceva ce acum nu mai e palpabil. Ceva ce niciodată nu va mai fi lângă tine, în timp ce prietenele vor fi tot în punctul de unde ai plecat. Important este să le aduci împreună și să vă construiți palat de vise, nu să vă zidiți singure temnițe ale singuratății. O femeie zâmbește abia după ce a scăpat de povara vinovăției și a reproșurilor. Iar pe astea două, nu le poate pricepe decât o altă femeie.

Femeile trec mai ușor peste orice, dacă ar rămâne împreună. Chiar și atunci când iubesc un londonez crispat și rece, un italian gotic, un soț desfrânat, un bărbat oarecare.


                                                        sursa foto: weheartit.com

Și când nu zâmbea, o făcea mai des

Înainte zâmbea mai des. Astăzi, plânge mai des. Și-ar fi dorit să aibă grijă de trupul și de sufletul ei, și-ar fi dorit să o iubească cum îți dorești să fii iubit. Și-ar  fi dorit, în fapt, să nu o mai găsească acasă când se întoarce dimineața și în același timp ar vrea să se fi aflat în aceeași cameră cu el. Să observe dacă el ar fi zâmbit sau ar fi plâns atunci când i-ar fi resimțit lipsa.
Dar ar fi prea târziu. Pentru el, pentru ea, pentru ei doi.

Suntem frumoși și blestemați, cum zicea Fitzgerald, dar învingători. Ea a învins eșecul unei portretizări a relației fericite, dar mai întâi s-a lăsat purtat de el. În derivă. Și a zis că întotdeauna are unde să se întoarcă, dar acum își dă seama că era mai uman pentru ea să nu revină  niciodată. Că era mai uman pentru amândoi. Poveștile de dragoste sunt pământești, dar a lor părea dumnezeiască. Stă pe scaun și râde și plânge în același timp. Din ce în ce mai des. Iar asta, asta nu e de la Dumnezeu, e din cauza lui.

Mama îmi zicea acum mulți ani că iubirea e atunci când cunoști un bărbat, singurul, și simți, pentru totdeauna, nevoia de a rămâne lângă el. Eu, i-am zis acum, după mulți ani, că iubirea e atunci când cunoști mai mulți bărbați, și că dintre toți, doar pentru unul singur simți nevoia de a rămâne lângă el pentru totdeauna. Nu știu cine să aibă dreptate, ea, care e împreună cu tata și acum sau eu, cea care îmbrățișează eșecul.
Mă pricep să termin ce am început... 

Adio, 
și-mi aprind o țigară, pentru ea, pentru el, pentru compasiune și nevoia de a-mi striga singurătatea-unde ești ?

                                          sursa foto:weheartit.com

Cum nu gândește un bărbat ? --- Cum gândește o femeie ?

Cum nu gândește un bărbat.. asta putea mi-o zică doar un bărbat. Că în general, ne-am putea da cu părerea despre felul în care ei acționează. Dar asupra modului în care aleg să nu o facă, mai greu. 
Mi-e clar de la început că am să fiu iertată, pentru că văd contradictoriu, ca și Orfeu, aventurier. (râd).
Mă uimește în schimb psihiatria convențională (au mers degetele singure), care tratează bărbatul și femeia ca pacienți într-o lume meschină, spunându-le cum să fie normali. Și tocmai diferențele în sine, dintre cei doi, reprezintă starea de echilibru (detest termenul de normalitate) între ei. Antagonismul, câștigat pe drept, dintre cum nu gândește un bărbat și cum gândește o femeie, cântărește, ironic, după consumarea angajamentelor, revenirea pacientului în lumea meschină.
Bărbatul și femeia, separat, sunt supuși unei tranziții de la o relație vizionară către experiența individuală, sub forma unui șantier, în care se dezgroapă, se schimbă clima și totul devine noroios. Dar ei trebuie să pună cărămidă peste cărămidă, stimulându-și viața să se simtă cu un cap mai înaltă decât ei.

-Scurt istoric- atât la bărbat, cât și la femeie, tot ceea ce este refulat revine deghizat-

Mintea bărbatului poate fi vizionată drept un depozit de cutii, alăturate în funcție de ierarhia importanței lor. Fiecare în sine conține informații despre un singur lucru. Informațiile nu se amestecă cu celelalte, ci sunt ținute separat. Într-o cutie stochează toate convingerile și gândurile despre femei, în alta pariurile sportive, și niciodată nu amestecă cele două cutii între ele. Poate doar atunci când joacă la poker, dacă e genul. Oricum, ați priceput ideea.
Mintea femeii e preocupată de o atitudine voluntaristă și nu funcționează după sistemul cutiilor, (ar fi fost mai bine așa. măcar una într-alta dacă nu separat și tot era mai bine) ci mai degrabă după circuitul apei în natură, încâlcit ca un ghem de lână, unde totul (dar totul) are legătură cu totul

-Prima parte-

Probabil că deja v-am indus un oarecare sentiment. Am să înaintez și am să spun cu voce tare că femeile gândesc emoțional într-o proporție prea mare. Pragmatic și singur, orientat către soluții, bărbatul deține o gândire sintetică, îndreptată spre concret. În timp ce mintea femeii e condusă de scântei și perdele de fum temporare, proces incapabil să concretizeze la fel de repede o decizie.

Exemplu 1: Ea își dorește de foarte multă vreme un cățel rasa jack russell terrier, iar cineva i-a oferit cadou un pui. Sub presiunea emoțiilor, prima sa reacție a fost- Da, îl iau eu !- fără a sta să analizeze situația, dacă are timp să-l îngrijească sau să iasă în parc cu el. După câteva minute, bărbatul intervine și îi explică că nu au unde să-l crească și că nu au timp pentru cățel. Bineînțeles, balanța se înclină către raționamentul bărbatului, care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică, spre deosebire de ea.

Am exagerat în explicații. Cu toate acestea, bărbatul singur (cuc) nu gândește constant un viitor în doi. Femeia este aceea care visează soți de izbândă, bani, casă, copii, mașini, călătorii, toate acestea având legătură între ele, în esență cu bărbatul. (râd).

-A doua parte-

Femeia se gândește la toate. Bărbatul creează, socotind și punând la îndoială fiecare calcul, oportunități prin care totul gândit de femeie să devină realizabil. În iubire, bărbatul declară că e în stare de  orice pentru femeia de lângă el, în timp ce femeia se declară, intuitiv, capabilă de același sacrificiu. E oare așa ?
Da. În opera eminesciană.
E clar că ce aparține unei femei (aici discutăm de bani, lucruri, animale, vegetale și altele ) nu aparține și bărbatului. În schimb,tot ce deține el, deține și ea. Practic, dacă el e bogat și ea săracă, atunci amândoi sunt bogați. Dacă ea e bogată și el sărac, atunci el va rămâne sărac. Nu de alta, dar nu sunt de acord părinții. ( râd)

Cam așa e și cu sacrificiile în dragoste. Am specificat- dragoste, nu facem referire la dudui care se înalță treptat ca fumul din hornuri iarna, pe o scară ierarhică superioară, fără a avea merite deosebite și adesea prin căi necinstite. Avem exemple în literatură și de bărbați, dar probabil ei nu treceau pe la saloane de mărire a plasticității unghiilor, feței, trupului și unde se mai bagă fals. Cred că își foloseau creierul totuși, care bineînțeles, nu era de plastic !!! (de aici  rezultă  o altă diferență între femeia cu C.R.B.L. de plastic și bărbatul din exemplul de mai sus).



-A treia parte- revin . v-am pupat.



                                                                            sursa foto:weheartit.com

Să nu te superi pe mine niciodată, pentru că voi greși întotdeauna

Când nu mă simt confortabil în propria-mi piele. Când o să vreau să fug din cauza unei frici senile, pe care nu o recunosc și o trăiesc pentru prima oară. Devin energică și mă enervez ușor. Să mă înțelegi și nu să mă constrângi. Ori dacă o faci, să fie din iubire.

Când peste săptămâni de agitație, vreau să sfârșesc în pat la mine. Cu un pahar de vin și multe alte lucruri . . la îndemână. Și nu e vorba că nu te vreau alături, ci că am nevoie de mine, ca să-mi recâștig calmul.

Când îmi amintesc cum e să ai bărbați în jurul tău, iar eu să fiu parte din universul lor. Să schimb idei, expresii, să fiu naivă, să mă joc ca un copil. Și după care mai apoi, să-mi treacă. Din nimic,din neputință, din lipsă de atenție, din lipsa de orice care mă cuprinde. După care, apoi, să te iubesc pe tine. Zile, săptămâni, până facem un întreg  . . din ce vorbeam mai înainte.

Când mă concentrez la reușită și tu ești ca musca vara pe pereți, când e caniculă și te ascunzi în casă, mai lângă fereastră, poate bat vânturile polare. Și în munca mea, așa concentrată cum sunt, tu bâzâi la ureche. Și devii insistent iar eu irascibilă. Nu fă asta, ieși pe geamu ăla deschis în schimb, că altfel te omor eu. Cu șlapi, cu o carte, cu ceva . . .

Când termin de mâncat și uit să te mai întreb. Aici nu mai ține de mine, ține de zei.
Greci.

Când fac gesturi strâmbe și te supăr, iar tu-mi ascunzi mereu faptul că ești stânjenit. Dar nu renunț și insist. Apoi totul se rezolvă . . în bucătărie, pe scaun, în pat, în picioare, un loc oricare.

Nu mai am cerneală, dar am ideea următoare în minte. Mă duc să-mi aprind o țigară.


sursa: https://www.facebook.com/acidtrip25/?fref=ts
Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi