Adio-ul

Imagine
Ce pot să-ţi dau eu ?
Un trup arzând de viu 
O minte nebună, febrilă
Ochi ce dau de înţeles diafana lumină 

Unde voi ajunge prin lunga dibuire a sufletului-ţi şovăielnic ? Mă întreb . . . sunt prea aproape, prea de murire? Ţi-e sufletul în floare  ori ţi-e dor de înflăcărata-mbrăţişare ?
Pretinzi că-mi ştii de frică, tu pui de cerşetoare, odată negând, taina dispare. 

Când stele se lovesc pe cer, în mintea ta se întâmplă un măcel. Tâmplele nu-ţi mai rezistă, mâini şi buze se strivesc de-al robiei tău trecut.
Eşti obosit, şi-al tău trup ce din lacrimă născut, devine acum totul ceţuri sfâşiate de vânt. Te credeam a mea eternă iubire, a mea vastă plutire. 

Te-ai dovedit, ca într-o geană, una câte una căzând, purtând lespezile negre amintiri, să fii cel care sensibilul meu suflet mi l-ai nimicit.

Suntem fii Lui, şi tu şi eu . . . nu ştiu care dintre noi a fost mai truditor. Dar gloria se-nalţă şi tu n-ai s-o vezi, eşti prea muşcat de lupte ale sânului femeiesc. Privirea-ţi va fi albă, pielea străb…

Să fii rest dintr-un lucru mare nu e chiar atât de tare

În zilele calde și însorite din Constanța, aleg să nu alerg după microbuz și o iau la pas până la universitate. Ochelari de soare, șapca-n cap și căștile în urechi. Muzica acoperă gălăgia din trafic și șoferul nervos, care, cântă la semafor și dansează pe melodia găinii dintr-un mini cooper. Ce rost are să țipi la blonda aia cu creierul spălat când o vezi că nu-i capabilă nici de o semnalizare potrivită ? Deși e roșu încă, o babă aleargă ca nebuna pe trecere, cu un cărucior de piață după ea. Unde te grăbești femeie, vrei să vină moartea mai devreme ? Și trage după ea cu pași mari traista ciobanului. Se face verde. O ajung din urmă și mă simt ridicol privind-o. Are pe chip furia unui nebun scăpat din captivitatea unei realități trecute, independente de propria-i conștiință socială actuală. Parcă se lamentează între două medii degradante : fosta-i minunată societate și exuberanță fictivă din regimul de dinainte de 89 și plăsmuirea babei de a-și transpune trecutul inadaptabil vieții prezente. E o nebunie să-i citești chipul atunci când lupta se dă între regăsire și demență. Ce ghidușie, n-a călcat-o nimeni, dar a fost claxonată într-un minut mai mult decât  secăturile de pe centură.

Orașul e destul de aglomerat pe la 12 și toți sunt personaje din fast&furious. Păcat, dacă îmi plăcea seria, ieșea un ritm al poveștii mai frumos. Dar eu sunt un fel de chill out, Scooby-Doo, darea în vileag a personajului negativ se face abia în final. Până atunci, lasă desfășurarea acțiunii să-și urmeze cursul, ca o apă cristalină-nu cred că are legătură cu ratatul ăla.
A chemat cineva pompierii de sunteți toți în alertă? Și dacă nu, sunați. A luat foc asfaltul de la graba pantofilor tociți. Majoritatea sunt intimidați când îi privești, de aceea ochelarii sunt ca o mască a privirii. Observi, dar nu poți fi observat. Citești, dar nimeni nu te citește pe tine. Admiri în timp ce toți simulează că nu te remarcă. Ajung la campus și îmi aprind o țigară.  Mă așez pe o bancă. O idioată cu creierii îmbălsămați înjură zeii cu înflăcărare, însă după cum articulează fraza, îmi dau seama că nici măcar să insulte cap-coadă nu-i capabilă. În același timp, amica ei îi dă dreptate, în loc să o corecteze. Însă, pe la jumatea țigării, deduc că este mai proastă decât cealaltă, mai agramată. Își aruncă mucurile de țigară pe jos și se evaporă în întunericul din care au venit.

Morala am găsit-o în altă parte și sună cam așa : 
„Decât să stau de vorbă cu un prost, mai bine tac cu mine.” O. P.
 



sursă:weheartit.com


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte