Don't worry, cucoana nu-i cucoană dacă nu-i fudulă de-o ureche
Ne jucăm de-a iubirea câteodată la fel cum prezentatorii de la teleshopping se joacă cu pensia bătrânilor aflați în fața televizoarelor. Care sună primul, primește mai mult, un fel de bonus, o vrăjeală care amăgește sufletele pustii, pentru că la bătrânețe deși ți-ai dori să ai persoane lângă tine, ajungi să-ți dorești lucruri. Trebuie cumva cheltuită agoniseala aia.
Dar el a fost mai naiv decât pensionarul care a apelat primul. A stat ca și conserva de zacuscă în debara, așteptând să zbârnâie telefonul de pe masă. Dar ea, la fel ca prezentatoarea, i-a dat răgaz, în speranța de a fi sunată. De la un timp observ acest joc de societate, un fel de calambur al personalităților, fiecare interpretându-și rolul : el vrea să fie sunat, ea vrea să fie apelată, dar fără finalitate practică. Cucoanele ating un grad ludic ridicat prin simpla abținere voită de a suna, cu scopul de a observa dacă individul este vrednic de dispreț pentru ignoranța pe care o afișează. Să o sune dacă-l interesează, dacă nu să se ducă la mă-sa. Și dacă sună într-un târziu, după vreo câteva zile, o săptămână, înseamnă că e un fustangiu care a mai sunat pe vreo trei înaintea ei. Iar ea nu-i răspunde pe moment. Îi dă mesaj după câteva ore, spunându-i că era ocupată, când de fapt îi zvâcneau călcâiele de la primul apel, dar s-a abținut, că așa face o cucoană, se abține. Să nu dea de gândit că e disponibilă, că are hobby-uri și se ocupă cu facerile de bine. Însă nutrea nerăbdarea în ea ca să-i răspundă. De unde la cucoane atâta superficialitate și mândrie pentru faptul că-s râvnite, când nu-s capabile să telefoneze, deși își doresc atât de mult s-o facă?
Proaste.
O cucoană adevărată se lasă curtată de cine-i poftește inima, însă următorul pas ea trebuie să-l facă. Și nu unul de mironosiță, ci unul veritabil, specific unei doamne care știe că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.
sursa:weheartit.com
Dar el a fost mai naiv decât pensionarul care a apelat primul. A stat ca și conserva de zacuscă în debara, așteptând să zbârnâie telefonul de pe masă. Dar ea, la fel ca prezentatoarea, i-a dat răgaz, în speranța de a fi sunată. De la un timp observ acest joc de societate, un fel de calambur al personalităților, fiecare interpretându-și rolul : el vrea să fie sunat, ea vrea să fie apelată, dar fără finalitate practică. Cucoanele ating un grad ludic ridicat prin simpla abținere voită de a suna, cu scopul de a observa dacă individul este vrednic de dispreț pentru ignoranța pe care o afișează. Să o sune dacă-l interesează, dacă nu să se ducă la mă-sa. Și dacă sună într-un târziu, după vreo câteva zile, o săptămână, înseamnă că e un fustangiu care a mai sunat pe vreo trei înaintea ei. Iar ea nu-i răspunde pe moment. Îi dă mesaj după câteva ore, spunându-i că era ocupată, când de fapt îi zvâcneau călcâiele de la primul apel, dar s-a abținut, că așa face o cucoană, se abține. Să nu dea de gândit că e disponibilă, că are hobby-uri și se ocupă cu facerile de bine. Însă nutrea nerăbdarea în ea ca să-i răspundă. De unde la cucoane atâta superficialitate și mândrie pentru faptul că-s râvnite, când nu-s capabile să telefoneze, deși își doresc atât de mult s-o facă?
Proaste.
O cucoană adevărată se lasă curtată de cine-i poftește inima, însă următorul pas ea trebuie să-l facă. Și nu unul de mironosiță, ci unul veritabil, specific unei doamne care știe că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.
Comentarii