Postări

Se afișează postări din octombrie, 2014

Miercuri, ziua 5

Imagine
Există luni în care mă întreb dacă am rămas însărcinată. Sau voi rămâne. Vreodată ? Când ? Subiectul acesta, la nivel conversațional, îl evit din interior. Nu pentru că mi-este teamă, dar nu sunt pregătită. Iar în fapt, nici de pregătirea asta nu am idee în ce constă cu precizie.
Mă simt puțin buimacă. Am reușit să mă trezesc la o oră rezonabilă, 11:00. Pofte, gânduri, planuri. Fără planuri. Cafea și un ceai fierbinte pentru el. E neplăcut de frig afară. Angajații de la Enel se uită în dormitor. Ce obicei să tot repari la cabluri. Mai umblu goală. N-am secrete, umblu goală și desculță pe tot holul lung, din baie până în dormitor.
-          - Cine să pregătească ce anume ? Masa cu taicătu la apartament la mamaie, o voi anula. Și așa am rămas singură. Scriu la o lucrare și scriu și aici. Nu știu dacă mă gândesc mai mult la sex sau la mâncare.

Mai bine îmi aprind o țigară.
foto: Jana Brike

continuare la treaba aia de mai jos

Am zis că mă întorc la următoarea cola şi iată-mă. Mi-am luat una la 2 l. Să am, să-mi ajungă.

Am rămas la decizia fetei...să iasă la bar pentru o bere ori să plece acasă ? Atunci chiar e momentul de experimentat. Avea nişte bani la ea, se putea descurca lejer. Şi pleacă cu ei. Era un bar vechi, dar în care nu mai intrase. Aglomerat, zgomotos şi plin de fum. E un haos, dar e plăcut. Nimeni nu te observă când intrii, nu e atent unde te aşezi. Ei vorbesc, se bucură la o halbă de compania celuilalt.
În zgomotul ăla, te linişteşti cu aburi de alcool.
Râzi, te bucuri. Şi cineva-ţi observă bucuria.
Iar tu îl remarci.

PS: să curgă povestea. pe următoarea cola.