Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2014

Singurătatea e benefică dacă scopul ei e vindecarea

Se făcuse destul de târziu, dar plecatul acasă nu era o opțiune. Iar câteodată ești constrâns de împrejurări să alegi calea neplăcută. Plătește berile, se îmbracă încet, se ridică de la masă și pleacă. Era începutul lui noiembrie, dar vremea, la fel ca sufletul, era schimbătoare. Ușor, încep să cadă derizoriu câțiva fulgi. Prima ninsoare, primul drum spre casă în singurătate, prima urmă de talpă în zăpadă în pustiul străzii. Era frumos, lumina becurilor oferea strălucire fiecărui fulg în parte. Cumva, gândurile se amestecau în frumusețea peisajului, oferindu-i o oarecare calmitate și siguranța că, dacă ar fi rostit câteva vorbe pentru sine, nu avea să o audă nimeni. Singurătatea e benefică dacă scopul ei e vindecarea. Iar tratamentul de care avea nevoie necesita izolarea pe o perioadă nedeterminată de timp. Rațiunea naște monștri, nebunia îi cultivă, izolarea îi dărâmă.

Treaba de mai jos in continuare

Îl remarci și te eschivezi. Pentru că în mintea ta de copilă, siguranța judecății de la momentul respectiv naște basme. Și le naște tati, de te vezi prințesă cu diademă pe cap și părul căzut pe umerii lui. Deviez. Reiau. Într-adevăr, simțea la 16 ani o scânteie, dar nu îndeajuns de mare încât să ia și foc. De fum nu mai pomenesc. Și-a continuat discuția cu prietenii, uitându-se în halbă. Era goală, iar in aglomerația aceea, nimeni din bar nu lua comenzi. Voiai ceva, te ridicai, duceai halba la bar, iar ei îți turnau până când nu mai puteai să duci. Nu era momentul să exagereze, dar nici să se abțină. După fiecare halbă prindea curaj, lucru ce o ambiționa să-și deschidă sufletul, iar când făcea asta, cei din jurul ei era fascinați. El stătea la bar, tot cu o halbă în față și privea. Se uita, uluit, la silueta din fața lui. De fiecare dată când ea îi întorcea privirea, el zâmbea. Însă degeaba. Scutul care o proteja emana dezinterest, respingere, doar de ochii lumii. Timidă ? Nu, prec