Miercuri, ziua 2

Imagine
Ora 09:45. Mă trezește cățelul. Iubitul dormea lipit de mine, cu mâna lui stângă, alunecată de azi-noapte pe sânul meu. Îi place să mă țină în brațe, să se încolăcească în jurul meu și să mă protejeze. Îmi arată dragostea pe care mi-o poartă.
M-am trezit înaintea lui, cu pofta nebună și trupească de a-i demonstra câtă dragoste îi port. M-am ridicat domol din pat, mi-am încălțat papucii și i-am dat drumul la cățel afară, în curte. M-am întors în dormitor, pe holul lung, ca o pisică neagră. L-am surprins, zâmbind la el, de sub pătură.
-         - Bună dimineața, pulă ! O simt. Frumoasă și irezistibilă erecție. M-am jucat puțin, i-am luat-o cu buzele, ușor cu limba, apoi i-am sărutat-o zgomotos. Știam că-i voi fi plăcută toată ziua. Că nu se va mai putea enerva pe mine. Că mă iubea și mă dorea cu fiecare dimineață mai mult decât în precedenta. Se îndrăgostea de mine pentru că îi pregăteam cel mai sănătos mic-dejun, iar eu mă îndrăgosteam de el.
-Lasă-mă să-ți sărut păsărica, împărăteasă.…

De ce nu ne lasă mamele să vorbim cu străinii și alte povestiri

Știu că de când eram mică, mama îmi spunea întotdeauna când ieșeam pe ușă să mă duc la joacă, să am grijă de mine și să nu vorbesc cu străinii. Era un fel de rutină a ei, din a cărei mreajă a scăpat de curând. Se rezumă doar la ”ai grijă”acum.
Dar mereu m-am întrebat ce o fi vrut să zică femeia asta. De ce să nu pot vorbi cu semenii mei, în ciuda faptului că nu îi cunosc. Ei nu sunt tot oameni ?
Bineînțeles că pe vremea când eram copil, era cel bun sfat pe care îl știam. Și cel mai bun pe care mi   l-ar fi putut da ea. Îmi era de folos, îmi atrăgea atenția și mă făcea curioasă asupra firii oamenilor. Am ajuns să-i cunosc și totodată să-i categorizez. Știam care-mi sunt colegii buni și de care să mă apropii. Știam cui să-i cer cariocile ca să mi le dea. Și știam cui să nu cer.
Străinii îi ocoleam. Mă feream de oameni în general. Și încă o fac. Nu-mi place să mă întâlnesc cu ei pe străzi și să mă opresc. Nu-mi place să-i ascult. Mă obosesc și mă scot din ritmul meu, din ideile în care mă aflam în acel moment. Și totuși, îi ascult. Mereu îi ascult  și mă concentrez pe ceea ce ei îmi transmit. Însă nu vorbesc cu ei, doar îi ascult. Am învățat să nu vorbesc cu străinii, decât atunci când sunt obligată. Și mi se întâmplă des să am astfel de obligații.
Zâmbesc mult și ăsta e singurul lucru care-mi place la mine. Zâmbesc oricum, oricând, de fiecare dată. Zâmbesc în timp ce, în orice fel, în orice situație. Ar trebui să fac un trat despre asta dacă tot
m-am gândit.
Răspunsul la întrebare cred că mi l-am dat. Pentru siguranța mea, din îngrijorarea ei. M-a învățat
să nu, însă m-a învățat și . Zâmbesc.
Dacă nu-i poți vorbi unui străin, zâmbește-i atunci. Va înțelege .

Comentarii

Lavi Humeniuc a spus…
Nici eu nu stau bine la acest capitol cu străinii...mai ales pentru că am avut şi experienţe neplăcute. Niciodată nu ştiu la ce să mă aştept.

Cred că e bine să fim mai conservaţi până ne dăm seama ce şi cum.

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte