Am băut mai devreme cola şi mi-am adus aminte că am o poveste de terminat pe blog. Aşa că am aterizat aici. Bun, să continuăm.

Era prin semestrul al doilea, clasa a noua bineînţeles, când ieşise în weekend prin oraş. Mai exact, la teatru. S-a dus să vadă o piesă jucată de nişte elevi cunoscuţi ai liceului. Ajunsese târziu şi lumea deja intrase. S-a aşezat pe un scaun de la margine, a fluturat o mână şi a urmărit spectacolul. Tot liceul se afla acolo. Urmărea pe furiş fiecare mişcare din sală. Mai existau întârziaţi care luminau întunericul atunci când deschidau uşa. Le observa eforturile cu care încercau să facă linişte şi se străduia să îi identifice. Clar nu putea să fie atentă şi la subiectul piesei. Nu prea mai ştie despre ce era vorba. A luat sfârşit tot jocul actorilor, iar tinerii se îmbulzeau să iasă din sală. Să plece acasă sau să iasă la bar cu nişte prieteni din liceu de anul 4 ?
Dacă ar fi ales să plece acasă, nu mai aveam ce poveste să continui.
Revin la următoarea cola.

Comentarii

Calin a spus…
Ma bucur sa te recitesc......dupa o eternitate de despartire sangeranda..........
Te recitesc ca pe o carte ce palpita intunecos,adormita intre copertile de carne si oase,sarutandu-te cu trezvie si sete,ca pe o icoana rupta de demult de cine stie Cine din coasta mea dreapta...

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Scriitorul Alexandru Mihalcea – povestea unui fost corespondent al României libere la Constanţa