Postări

Se afișează postări din 2014

Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

365 de zile noi-prețuiește-le

Un an care s-a strecurat, printre amintiri, printre dăruiri și dorințe care poate dacă nu au ajuns la aer în acest sezon care a durat 365 zile, de mâine poate vor avea ocazia să vadă lumina. Și nu vă pot ura decât să duceți la îndeplinire tot ceea ce v-ați propus, să munciți pentru visul vostru pe care l-ați alimentat cu atâta înflăcărare și să nu renunțați niciodată la ceea ce vă inspiră viitorul.
Vă mulțumesc pentru că, după atâția ani, mă urmăriți. Sper să reușesc să vă transmit gândurile mele cu atâta râvnă ca până acum.
Un an nou frumos, multă baftă dragilor și vă sărut !

Gabriela.

Trebuie să vă zic povestea asta

intro
Recent, de vreo două săptămâni încoace, terminase o relație amoroasă care s-a dovedit a fi un necaz al inimii. Morbidă. Nici o ghicitoare nu-i putea afla destinul alături de un asemenea partener. Flama exista, dar nu a fost de ajuns. Trebuia să pună punct, dar ea amâna cu o virgulă. Până într-o zi când   s-a hotărât că viitorul nu-i va rezerva nimic alături de el, că un sfârșit blând nu era posibil, că trebuia întâi să vină furtună și apoi soarele va răsări. Era o ceață la începutul lui decembrie și intuia că suferința o să dureze, dar se simțea mulțumită că se vedea liberă. Pescărușii zboară și pe ceață, sunt singurele păsări care iubesc necondiționat marea, indiferent de anotimp. Iar ea, va iubi întotdeauna, indiferent pe cine. Oricine altcineva în afară de el și rânjetul lui nesigur. Să se ducă dracu.

partea 1
Nu se vedea pe sine a fi însoțită de un alt partener, cu inima căsăpită de durere. Era devreme, vreo doisprezece după-amiaza. Își pregăti masa, apoi își făcuse un ceai…

Continuare

Singurătatea ia sfârșit atunci când știi, că în final, ai întâlnit persoana care să te scoată din carapacea ta. Și exact așa s-a întâmplat. După două zile de când își petrecuse seara la bar, l-a întâlnit la școală pe el. Tipul care nu-și mai putea lua ochii de la ea... A fost un moment jenant..ea așteptând să intre la cursuri, el ieșind de la ore. Nu a observat-o în mulțime. Triumfa printre ceilalți colegi de ai săi datorită aroganței pe are o afișa. Era cuceritor, era mândru și avea un zâmbet fermecător. Era jenant pentru că doar ea îl observase, iar privirile nu și le întâlniră. Iar zilele s-au scurs. În același ritm. Se obișnuise deja cu ideea că avea să fie doar un moment trecător...schimbul de priviri de la bar puteau fi consecința mai multor beri și atât. Se simțea ștearsă, invizibilă pentru ochii lui verzi care nu sesizau copilăria gingașă din ochii brunetei. Era boboacă, era râvnită, dar nimic nu compensa cu atenția lui.
Până într-o zi, când i-a dovedit contrariul. El...a făcu…

Singurătatea e benefică dacă scopul ei e vindecarea

Se făcuse destul de târziu, dar plecatul acasă nu era o opțiune. Iar câteodată ești constrâns de împrejurări să alegi calea neplăcută. Plătește berile, se îmbracă încet, se ridică de la masă și pleacă. Era începutul lui noiembrie, dar vremea, la fel ca sufletul, era schimbătoare. Ușor, încep să cadă derizoriu câțiva fulgi. Prima ninsoare, primul drum spre casă în singurătate, prima urmă de talpă în zăpadă în pustiul străzii. Era frumos, lumina becurilor oferea strălucire fiecărui fulg în parte. Cumva, gândurile se amestecau în frumusețea peisajului, oferindu-i o oarecare calmitate și siguranța că, dacă ar fi rostit câteva vorbe pentru sine, nu avea să o audă nimeni.

Singurătatea e benefică dacă scopul ei e vindecarea. Iar tratamentul de care avea nevoie necesita izolarea pe o perioadă nedeterminată de timp. Rațiunea naște monștri, nebunia îi cultivă, izolarea îi dărâmă.

Treaba de mai jos in continuare

Îl remarci și te eschivezi. Pentru că în mintea ta de copilă, siguranța judecății de la momentul respectiv naște basme. Și le naște tati, de te vezi prințesă cu diademă pe cap și părul căzut pe umerii lui.
Deviez. Reiau.
Într-adevăr, simțea la 16 ani o scânteie, dar nu îndeajuns de mare încât să ia și foc. De fum nu mai pomenesc. Și-a continuat discuția cu prietenii, uitându-se în halbă. Era goală, iar in aglomerația aceea, nimeni din bar nu lua comenzi. Voiai ceva, te ridicai, duceai halba la bar, iar ei îți turnau până când nu mai puteai să duci. Nu era momentul să exagereze, dar nici să se abțină. După fiecare halbă prindea curaj, lucru ce o ambiționa să-și deschidă sufletul, iar când făcea asta, cei din jurul ei era fascinați.
El stătea la bar, tot cu o halbă în față și privea. Se uita, uluit, la silueta din fața lui. De fiecare dată când ea îi întorcea privirea, el zâmbea. Însă degeaba. Scutul care o proteja emana dezinterest, respingere, doar de ochii lumii.
Timidă ? Nu, precaut…

continuare la treaba aia de mai jos

Am zis că mă întorc la următoarea cola şi iată-mă. Mi-am luat una la 2 l. Să am, să-mi ajungă.

Am rămas la decizia fetei...să iasă la bar pentru o bere ori să plece acasă ? Atunci chiar e momentul de experimentat. Avea nişte bani la ea, se putea descurca lejer. Şi pleacă cu ei. Era un bar vechi, dar în care nu mai intrase. Aglomerat, zgomotos şi plin de fum. E un haos, dar e plăcut. Nimeni nu te observă când intrii, nu e atent unde te aşezi. Ei vorbesc, se bucură la o halbă de compania celuilalt.
În zgomotul ăla, te linişteşti cu aburi de alcool.
Râzi, te bucuri. Şi cineva-ţi observă bucuria.
Iar tu îl remarci.

PS: să curgă povestea. pe următoarea cola.
Am băut mai devreme cola şi mi-am adus aminte că am o poveste de terminat pe blog. Aşa că am aterizat aici. Bun, să continuăm.

Era prin semestrul al doilea, clasa a noua bineînţeles, când ieşise în weekend prin oraş. Mai exact, la teatru. S-a dus să vadă o piesă jucată de nişte elevi cunoscuţi ai liceului. Ajunsese târziu şi lumea deja intrase. S-a aşezat pe un scaun de la margine, a fluturat o mână şi a urmărit spectacolul. Tot liceul se afla acolo. Urmărea pe furiş fiecare mişcare din sală. Mai existau întârziaţi care luminau întunericul atunci când deschidau uşa. Le observa eforturile cu care încercau să facă linişte şi se străduia să îi identifice. Clar nu putea să fie atentă şi la subiectul piesei. Nu prea mai ştie despre ce era vorba. A luat sfârşit tot jocul actorilor, iar tinerii se îmbulzeau să iasă din sală. Să plece acasă sau să iasă la bar cu nişte prieteni din liceu de anul 4 ?
Dacă ar fi ales să plece acasă, nu mai aveam ce poveste să continui.
Revin la următoarea cola.

Poveste

Beau o cola şi am senzaţia că mă înec. Îmi este atât de dificil să o beau câteodată, însă nu renunţ. Îmi place aroma pe care o lasă la sfârşit, pe micile papile. Pentru  o clipă de plăcere, regăsesc perseverenţa de a nu renunţa. Se află undeva în mine şi iese la iveală. De fapt, să fiu sinceră, nu ştiu de ce anume vă vorbesc despre asta. Şi ca de fiecare dată, las ideile să curgă, fără vreo precizie, pentru a afla pe parcurs despre ce aş putea vorbi. Am bătut câmpii. Şi încă îi bat. Mă pricep la asta. Aş putea să fac asta foarte bine mult timp de acum încolo. Dar nu vreau acum. Ar fi bine  să încep povestea, dar după ce îmi termin cola.

Poveste:
-inspirată dintr-o altă poveste reală

Aveam o prietenă, o brunetă. Nu focoasă, dar cu un libido capabil să te facă invidioasă sau să-ţi provoace erecţie, în cazul bărbaţilor. Nu avuse vreun contact sexual şi era singură. Intrase la liceu şi spera să-şi găsească marea iubire.
Şi-a găsit-o ? Vă zic la următoarea doză de cola.



Da un nume lucrurilor proaste pe care le faci

ieri a fost o zi plina.
e prima zi de curs a lui Grigore, la o facultate de litere. specializarea jurnalism. ajuns in campus, alergand pe hol, isi pune intrebarea inutila : ce dracu caut eu aici? primul lucru prost pe care l-a facut a fost sa caute raspunsul. masa il avea,  desigur, dar nu era langa el acum. incepe ora. Grigore viseaza departe. Cursul incepe cu un mit despre femeile  gravide abandonate, maritate cu o salcie- salcia reprezentand tatal vegetal al copilului, un copil din flori. Grigore se simte ofensat. Masa l-a nascut acum 20 de ani, intr-un spital judetean, dupa 5 ore de chin. Pe tasu nu a ajuns sa-l cunoasca niciodata, pe masa o considera o denigrata. Nu avea frati, doar  pe amicii din jurul blocului pe care i-a parasit acum o saptamana pentru " a face ceva cu viata lui". Privea cu sictir la buzele profei care vorbea intr-o cu toata alta limba pentru ceilalti si atat de cunoscuta lui, iar pentru el, intreaga materie nu reprezenta un mit. Constituia intreaga …

Când ne confruntăm cu noi înșine

Ați avut momente în care tot ceea ce gândiți, să vă joace feste ? Când vă înfruntați ideile, le contopiți, le faceți o comparație, iar la final obțineți o pastă vâscoasă din care nu mai regăsiți nimic din tot ceea ce gândeați înainte. Cum porniți de la o idee, iar scepticismul vă determină să o abandonați, dar totuși să-i găsiți alte puncte de abordare ? Se dă o luptă în noi, civilă, pe propriul teren, acasă. Iar noi suntem ignoranți și amânăm întotdeauna finalizarea unei idei, luându-ne ”cu altele” . Ne eschivăm de la responsabilitatea îndeplinirii, pentru că ne este teamă de consecințele care vor apărea ulterior. Nu putem fi fericiți, pentru că ne frământă, ne soarbe fiecare gram de bucurie interioară.Vizionăm ca pe un film fotografic un viitor care nu promitea nimic. Un viitor din cauza căruia luăm decizia de a ne lăsa purtați de gânduri nerentabile, ca proștii. Nu ne minimalizăm riscurile pentru obținerea profitabilității. Ne aruncăm în mare, străbatem val după val, fără capitular…

De ce nu ne lasă mamele să vorbim cu străinii și alte povestiri

Știu că de când eram mică, mama îmi spunea întotdeauna când ieșeam pe ușă să mă duc la joacă, să am grijă de mine și să nu vorbesc cu străinii. Era un fel de rutină a ei, din a cărei mreajă a scăpat de curând. Se rezumă doar la ”ai grijă”acum.
Dar mereu m-am întrebat ce o fi vrut să zică femeia asta. De ce să nu pot vorbi cu semenii mei, în ciuda faptului că nu îi cunosc. Ei nu sunt tot oameni ?
Bineînțeles că pe vremea când eram copil, era cel bun sfat pe care îl știam. Și cel mai bun pe care mi   l-ar fi putut da ea. Îmi era de folos, îmi atrăgea atenția și mă făcea curioasă asupra firii oamenilor. Am ajuns să-i cunosc și totodată să-i categorizez. Știam care-mi sunt colegii buni și de care să mă apropii. Știam cui să-i cer cariocile ca să mi le dea. Și știam cui să nu cer.
Străinii îi ocoleam. Mă feream de oameni în general. Și încă o fac. Nu-mi place să mă întâlnesc cu ei pe străzi și să mă opresc. Nu-mi place să-i ascult. Mă obosesc și mă scot din ritmul meu, din ideile în care m…

De ce latră câinii ?

Pentru că pot.
Din acelaşi motiv pentru care şi aleargă în jurul cozii lor.
De ce ţipă oamenii unii la ceilalţi ?
Pentru că-s proşti.
Din acelaşi motiv pentru care aleg să se învârte în jurul vieţilor altor oameni. Pentru că sunt incapabili să perceapă transparenţa şi să privească lucid propriile fapte şi realizări.
Am prostul obicei de a-mi pune un pahar de apă la cap pe care-l vărs. Întotdeauna. Iar apa se întinde pe tot parchetul, îmi udă cărţile şi se ascunde sub pat. Refuz să o adun de acolo pentru că îmi este imposibil să o pot şterge pe toată. Şi aştept să se usuce. Uneori visez că s-a format un iaz. Şi sunt broaşte în el.
De fiecare dată când oamenii latră unii la ceilalţi, îşi spun lucruri pe care apoi le regretă. Iar odată spuse, ele devin imposibil de retractat. Exact ca şi cu apa. Odată vărsată şi ajunsă sub pat, îmi este imposibil să mai ajung la ea. Şi aştept să se usuce.
Oare nu asta facem de fiecare dată când suntem vinovaţi de vorbele pe care le rostim ? Urlăm, apoi î…

O balanta expresiva

Sunt zile care incep prost. Dimineti in care te trezesti umflat de somn si insociabil. Cu un sictir incat iti vine greu sa te ridici din pat. Momente in care ai vrea ca in ziua respectiva sa nu te intalnesti cu nimeni cunoscut. De obicei intalnirile de genul acesta, dupa mult timp, ca un fel de revedere sa ii zicem, fac apel la acel tip de comportament formal. Cel putin asa vad eu lucrurile. Sau nu. Asa le vede jumatatea mea insociabila. Chiar cred ca am doua parti in mine : una sociabila, iar una insociabila.
Sunt zile care incep cu brio. Dimineti in care deschizi pleoapele si te intinzi pana la tavan, apoi oftezi. Timp de cateva clipe, prospectiv, iti aranjezi dimineata. Cum si cu ce sa incepi. Imi pun ibricu, fac o cafea, in timpul asta ma spal pe fata si tot asa. Imi aprind tigara si ies pe balcon ori in curte si o fumez linistit, impacat cu mine. Si ma gandesc... si ma tot gandesc... Imi sorb lent cafeaua si mai aprind o tigara. Ma mai invart, dau un telefon, citesc presa si vad …

Prieteniile devin cateodata bucati de carpe

Vin zile in care descoperi ca oamenii pe care credeai ca ii ai alaturi se dovedesc a fi indeajuns de indepartati. Si nu ma refer aici la partea fizica, pentru ca daca ar fi fost asa, am realiza cu totii la un moment dat ca ruptura unei prietenii s-a produs. Insa ei continua sa fie alaturi de tine si in acelasi timp nu. Mi s-a zis astazi ca prietenia intre doua femei nu exista cu adevarat, ca mai degraba te lipsesti. Ca la un anumit punct, se vor indeparta si-ti vor ramane aproape doar pentru satisfacerea propriului interes. Si cum se face ca mereu aflam mai tarziu lucrurile care ar fi contat la momentul oportun. Dar niciodata nu e prea tarziu decat niciodata, cum s-ar spune.
Imi pun mereu intrebari daca asteptarile mele din partea oamenilor nu au un standard ridicat, iar la sfarsitul zilei, cand trag linia si fac un calcul scurt, sfarsesc dezamagita. Partea buna e ca imi sunt un sfetnic bun si-mi raspund prompt- nu, nu am standarde prea ridicate si nici nu sunt dezamagita; o prietenie…

Pe cine stii te ajuta in ce stii ?

Ajungi uneori la mana a catorva oameni pentru ca singur nu ai reusi sa faci ce iti propui. Aici intra in discutie capitalul social- nu e o mare filozofie, dar toti dispunem de acest lucru intr-o oarecare masura. Dispui de mai mult capital? Ai mai multe sanse sa realizezi ceva. Am putea traduce asta in relatiile pe care le construiesti si le consolidezi cu oamenii. Mereu auzim de "a, are pile". Si noi avem, nu doar el. Doar ca acea persoana si-a dat seama mai repede decat tine ca ai nevoie de oameni ca sa te poti afirma in comunitate. Probabil el acorda mai mult timp dialogului cu strainii decat tine. De fapt, e cert asta. Ne ferim mereu de cei pe care nu ii cunoastem, dar daca am incerca sa comunicam cu fiecare persoana pe care o intalnim, am stabili anumite legaturi. Astfel relatiile tale devin precum un segment al ramnificatiei unei radacini de morcovi. Cand ai anumite interese, este in regula sa faci apel la aceasta radacina. Nu este nimic rau in asta, insa cateodata sunt…

Tu cat de bogat esti ?

Se spune ca este greu sa-ti deschizi sufletul dupa ce a trecut mult timp de la intamplarea care l-a marcat. Dar nu imposibil.
Probabil zilnic avem parte de evenimente care ne uimesc si care isi cauta loc pentru a-si lasa amprenta in sufletele noastre. Ar trebui sa ne ascundem, sa fugim si sa ne acoperim ochii in fata lumii ? E si asta o cale, dar e cea mai usoara. Si pana la urma, alegi sa porti ochelari protectori tot timpul sau cateodata preferi sa infrunti jungla realitatii ?
Sincera sa fiu cu voi, aleg infruntarea. Si nu ca mi-ar face o deosebita placere, ci pentru ca asa sunt eu, iar confruntarile ma definesc. Fie vorba de un cersetor sau de un copil descult in fata unei covrigarii, ma implic. Si-mi dauneaza. De fapt, ma afecteaza fiecare fapt pe care societatea il marginalizeaza si il considera un mizilic.
Ne vrea societatea umani ? Nicidecum. Practic ajungem sa facem parte dintr-un proces al rationalizarii societatii, al mcdonaldizarii ei. Cola, fanta sau sprite ? Un ceai va ro…

Nisip

Ce-am ales si ce-am pierdut se datoreaza impulsului meu contrafacut, e un plagiat al unei vieti exterioare. Aici, la malul marii, nu se aude nimic, dar se vede. Si daca mintea ta e capabila sa cantoneze toata splendoarea peisajului, atunci poti spune ca gandesti. Pentru ca de fapt, oamenii nu gandesc prin limba. Ci prin imagini. Apusul are semnificatia lui unica. O gandesti si o traiesti, dar nu poti ramane detasat de trairea fenomenului. Sunt oameni care nu vad nimic si nu pentru ca nu le pasa. Ci pentru ca nu l-au trait.
Momentul de dimineata cand pui cafeaua in filtrul de cafea si incerci sa te dezmeticesti. Sunetul pe care-l face filtrul. Acel zgomot care horcanie, respira greu si infundat. Aburii din cana care se ridica in aer. Si mirosul greu care invaluie bucataria.
Iar asta este o propozitie adevarata.