Coliba de paie

Ştii cum te văd ? Ca pe un amant. M-aş culca cu tine, pentru că eşti inteligent. Dar conştiinţa nu mă lasă să înşel. Nu voi face asta, dar nu spun nici " niciodată ", pentru că nu voi şti niciodată ce voi întâlni apoi. Sunt o fire contradictorie, nu sunt stăpână pe sentimentele mele, dezinvoltă, imatură.
Imaginează-ţi chipul meu când îmi duci lipsa. Vezi şi altceva în afară de ai mei ochi ?  Pentru că ei mint, chiar în momentul acesta de faţă, iar tu, prostuţ, te laşi fermecat de sclipirea lor infamă . Sunt o făptură mincinoasă când vine vorba de iubire, o secătură egoistă ce se hrăneşte cu nefericirea celui izbândit. Adună-te. Ştiu că mă doreşti, îţi observ nervozitatea cu care îţi muşti buzele. Dorinţa explodează prin fiecare por al pielii tale măslinii, ochii-ţi sunt atât de tulburi precum apa mării după furtună. Vrei să te culci cu mine. Şi eu vreau, însă doar atât. Nu pot face faţă lucrurilor pe care ţi le imaginezi după o noapte cu mine, sunt o iresponsabilă. Nu mă vrei să-ţi fiu iubită, asta ţi-o zic eu şi poate alţii mulţi de dinaintea ta. Mâine poate fi altul
în faţa mea, care va sta la fel ca tine, buimac şi visător.  Dacă mai bem două pahare de vin, peste o oră mă voi afla în patul tău. Ai să mă iei de mijloc încă de la uşă şi ai să mă cobori cu-n braţ pe pat. Mă vei dezbrăca
sălbatic, arzând de dorinţa de  a mă cuprinde mai repede şi a-mi simţi pulpele fierbinţi în braţele tale. Îmi vei săruta sânii mici şi calzi şi îţi vei dori să nu le mai dai drumul din palma ta rece. Îţi voi resimţi gâfâitul frenetic alunecându-mi aievea pe întreg corpul. Acelaşi miros de colonie cu care m-ai întâmpinat prima oară când ne-am întâlnit, îl porţi şi acum cu tine. E puternic, îmi stârneşte dorinţa carnală funestă de a-ţi atinge trupul care fierbe pe dinăuntru cu aceeaşi ardoare. Inutil să-mi învelesc coapsele fragile în aşternutul tău moleşit de povara unei astfel de nopţi. Mâinile îmi sunt imobile, îmi simt trupul diform, străin, trezit de mişcările bruşte ale degetelor tale care se plimbă nebune, fără a mai izbuti.  Ce e dragostea, dacă nu avem un pat ? Nu că ar reprezenta el totul, dar contribuie la îndeplinirea ei cum contribuie fierul la înfăptuirea armurilor pentru cavaleri. Nu-i uşor să păstrezi melancolia unor astfel de momente, dar modestia cu care întreprinzi fiecare clipă şi teama de a nu-ţi scăpa ceva necugetat în acţiunile tale te transformă într-un copil al mării.

to be continued . . .

Scriitorul Alexandru Mihalcea – povestea unui fost corespondent al României libere la Constanţa


„ În celulă am meditat la mâncare”

Născut la 13 august 1936 în Bucureşti, Al. Mihalcea absolvă Liceul „ Ion Neculce” din capitală, iar la 17 ani se înscrie în cadrul Facultăţii de Ziaristică a Universităţii „ Dr. C.I. Parhon”. În anul al II –lea renunţă la facultate din cauza influenţelor comuniste pe care le regăsea în cursurile profesorului Leonte Tisminitchi, cunoscut şi sub numele de  Leon Tismăneanu. Diferenţa dintre prelegerile profesorului şi realitate, precum şi orientarea ideologică a orelor cu privire la viaţa de partid şi viaţa personală a liderului sovietic Stalin, au condus la schimbarea carierei profesionale a tânărului scriitor. Timp de doi ani urmează regimul Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie „ Nicolae Bălcescu”, după care revine pe băncile ziaristicii, devenită între timp secţie a Facultăţii de Filozofie. În timpul facultăţii este racolat de secţia Securităţii, oferindu-i-se misiunea de a raporta activitatea colegilor săi . În următoarele 48 de ore, Al. Mihalcea comite eroarea fundamentală de a cere dreptul de a părăsi şcoala, din motive lesne de înţeles. Intenţia sa a fost considerată un act al desconspirării, astfel că în anul 1959, acţiunile sale sunt analizate critic în timpul şedinţelor de partid ale facultăţii. Din cauza sărăciei cantinei studenţeşti, tinerii propun programe de reformare, moment în care au loc primele arestări. La 25 martie este arestat, fiind acuzat că a uneltit împotriva regimului şi că a fost simpatizant al revoluţiei din Ungaria. În următoarele trei luni este anchetat conform metodelor clasice ale Securităţii : tortură, demoralizare, izolare. A fost închis la Jilava în secţia secretă, unde se aflau doar cei care nu erau împuşcaţi în urma reeducării, alături de încă şase colegi şi prieteni. Distrugerea psihologică a anchetatului a constat în bătăi şi batjocură din simplul motiv că nu a dorit să îşi trădeze colegii. Erau închişi într-o cameră de 70 de metri aproximativ 300 de persoane, unde doar bătrânii aveau voie să stea lângă uşa din grilaj metalic pentru a lua o gură curată de aer.



 „ Am vărsat sânge din cauza bătăii la plămâni, iar un efect a fost acela a pierderii memoriei vizuale. Pe tot parcursul celor trei luni de zile s-a urmărit nimicirea personalităţii prin procedee diferite de zdrobire, cu întoarceri de 180 de grade a reperelor pe care se bazează un mininum de respect de sine, depersonalizarea şi împingerea către autodemascare. Ajungi să te rogi la picioarele lor să fii lăsat în pace.”



Aflat în lagărul din Balta Brăilei, îmbolnăvirea forţată de febră tifoică reprezenta unica şansă de evitare a epuizării fizice şi pauză de la construcţia unui dig. De asemenea, inflamarea intenţionată a unor vene constituia o metodă secundă de ocolire a muncii chinuitoare. Timpul petrecut în lagăr alături de importanţi oameni de cultură, i-a valorizat cunoştinţele de limbă franceză.

În 1963 Alexandru Mihalcea este eliberat din penitenciarul Gherla, la vârsta de 27 de ani. Urmează cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, secţia „ Limba şi Literatura Franceză”.. După absolvire devine profesor la Colegiul Naţional „ Mihai Eminescu” şi la Colegiul Naţional „ Mircea cel Bătrân” pentru a împărtăşi tinerilor elevi experienţa întâlnirii marilor scriitori francezi precum Baudelaire, Mallarme, Rimbaud .

În 1969 are loc un recurs, în urma căruia inculpatul Al. Mihalcea este găsit nevinovat de actele pentru care fusese condamnat cu mai bine de zece ani în urmă şi achitat de către Tribunalul  Suprem al Republicii Socialiste Române pentru lipsa infracţiunii. Încurajat la început de sentimentul nedreptăţii făcute, cere despăgubire, însă este ameninţat şi renunţă.


Întreaga sa viaţă este descrisă în cărţile „Jurnal de ocna” (1994), „Uranus – Gherla, via Salcia” (2004), „Salcia,un lagăr al morţii” (2009), precum şi în articolele publicate, în special, în „Memoria: revista gândirii arestate”.


Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi