Adio-ul

Imagine
Ce pot să-ţi dau eu ?
Un trup arzând de viu 
O minte nebună, febrilă
Ochi ce dau de înţeles diafana lumină 

Unde voi ajunge prin lunga dibuire a sufletului-ţi şovăielnic ? Mă întreb . . . sunt prea aproape, prea de murire? Ţi-e sufletul în floare  ori ţi-e dor de înflăcărata-mbrăţişare ?
Pretinzi că-mi ştii de frică, tu pui de cerşetoare, odată negând, taina dispare. 

Când stele se lovesc pe cer, în mintea ta se întâmplă un măcel. Tâmplele nu-ţi mai rezistă, mâini şi buze se strivesc de-al robiei tău trecut.
Eşti obosit, şi-al tău trup ce din lacrimă născut, devine acum totul ceţuri sfâşiate de vânt. Te credeam a mea eternă iubire, a mea vastă plutire. 

Te-ai dovedit, ca într-o geană, una câte una căzând, purtând lespezile negre amintiri, să fii cel care sensibilul meu suflet mi l-ai nimicit.

Suntem fii Lui, şi tu şi eu . . . nu ştiu care dintre noi a fost mai truditor. Dar gloria se-nalţă şi tu n-ai s-o vezi, eşti prea muşcat de lupte ale sânului femeiesc. Privirea-ţi va fi albă, pielea străb…

Don Juan modern

Isi simtea inima zvacnind si totodata usurata. Absenta totala a trecatorilor ii confera o oarecare intimitate. Simtea ca isi putea trudi fiecare gand in pace si chiar daca i-ar scapa o vorba pe nedorite, n-avea cine sa-l auda. Ori sa-l inteleaga. Ajunse in apartamentul sau modest, se dezbraca si se tranti in pat. N-avea somn, dar nici la ce sa se gandeasca. Era un moment de limpezime, ca acelea in care privesti inspre tavan, iar lumina becului din strada devine singura sursa de iluminat in intunericul camerei. Moment in care traiesti cu timpul si te simti ca facand parte din el, desi linistea juvenila interioara trage sa mori odata cu el. Stia ca noaptea aceasta nu trebuie sa fie lipsita de glorie si ca oricat de trecatoare ar fi aceasta, insemnatatea implinirii ei i-ar darui satisfactia certitudinii ca inca e capabil de o iubire nefasta.

Nu era sortit sa sufere in viata din pricina amorului. Traia solitar si se hranea, in lipsa unei masuri, din daruirea femeilor pe care le intalnea. Izbutea sa-si convinga partenera sa i se daruiasca ca pentru o prima oara, de fiecare data. Simtea nevoia acelei repetitii cu propria-i fiinta. Faptul ca le determina sa se devoreze lent, dar sigur, in fata lui, ii dezvalui un sarm de conquistador. Si nu avea parte de infrangerile unui oricare alt barbat. Aceasta ii era vocatia- sa-i daruiasca unei femei iubirea pentru o noapte si nu pentru o viata vesnica. Facea exact opusul celorlalti, promitea idealul absolut in iubire, incat altora le era cu neputinta sa il exprime in zece ani.
Nu scuza nimic din tot ceea ce spunea, pentru ca refuza s-o faca.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte