Don Juan modern
Aminteste-mi sa-ti spun ceva inainte sa plec, dar nu uita, e important.
Ar fi stupid sa fiu chiar eu insami de partea mea, as fi prea increzatoare sa consider ca dintre noi doi, tu ai fost cel insotit pretutindeni de esec. Irepalabila greseala. Iarta-mi indrazneala. Tu ai fost de fapt singurul, care, printre aburii de alcool, ai reusit sa deslusesti ce epava dezgustatoare eram cand te refuzam ambitios.
Cat de nedreapta sa iti fiu ? E un moment, pe care, sincer, mi-l amintesc cu amaraciune. Moment care sa zicem ca se inspira din povestea noastra de dragoste.
.
.
.
Poveste de dragoste cu o moarte subtila, tardiva si plina de pasiuni salbatice. Un barbat nenorocit de femei, un Don Juan pe care l-au urat, l-au plictisit, l-au exasperat, si-au batut joc de el, i-au cheltuit banii, pe care, in sfarsit, cum se zice, l-au iubit toate femeile. Un tanar sofisticat, insotit de ambitii nebunesti si talente seducatoare aruncate-n van pe tot felul de domnisoare care doreau sa ii devina partenere.
Ar fi acceptat sa fie cu fiecare dintre ele, insa doar pentru o noapte. Simtea cum fiecare din ele avea sa ii ia ceva din stralucirea vietii, din nemasurata sa libertate daca ar fi ramas mai mult decat atat cu ele. Fiecare era extraordinara pentru el, fiecare ii semana cu diferite caracteristici, personalitatii sale, pe care o considera complexa. Ii placeau femeile seducatoare, inteligente, dar naive in interiorul lor, copile si suficient de mature incat sa savureze o poveste de dragoste care avea sa dureze extraordinar de putin.
Se simtea mizerabil din cauza asprimii temperamentului atunci cand una dintre ele il enerva si in mintea lui incepea sa aleaga. O data sau de doua ori, nu a mai rezistat si a plecat din camera fara sa spuna ceva. Il secatuia fiecare gest de prostie al ei, fiecare cuvant de amor care ii era rostit si planurile ei aiurea despre viitor, incat o vedea complet nebuna. Indiscretia cuvintelor ei care incercau sa ii patrunda in minte il bulversa, devenea buimac si se ridica brusc din pat. Se aseza la fereastra si isi aprindea o tigara. Conversatia lui era simpla : ,, Daca-mi bat capul prea mult cu tine, sfarsesc obosit, imi stric silueta ,,. Dupa ce ii spunea asta, isi stingea tigara, se misca lent prin camera in timp ce se imbraca si iesea pe usa. O vedea respingatoare, dizgratioasa cum statea intinsa pe marginea patului si nu ii putea spune nimic. Stia ca dupa ce inchide usa in urma lui, totul avea sa dispara in banalitatea cordialitatii de care se folosea adesea.
Acum aluneca in liniste pe strada, coborand cateva trepte ca sa ajunga in strada principala si dupa aceea spre casa. Stia ca acolo e singur si ca doar asa isi putea gasi linistea contorsionata in timpul zilei de jalnicele curtezane...
Comentarii