Adio-ul

Imagine
Ce pot să-ţi dau eu ?
Un trup arzând de viu 
O minte nebună, febrilă
Ochi ce dau de înţeles diafana lumină 

Unde voi ajunge prin lunga dibuire a sufletului-ţi şovăielnic ? Mă întreb . . . sunt prea aproape, prea de murire? Ţi-e sufletul în floare  ori ţi-e dor de înflăcărata-mbrăţişare ?
Pretinzi că-mi ştii de frică, tu pui de cerşetoare, odată negând, taina dispare. 

Când stele se lovesc pe cer, în mintea ta se întâmplă un măcel. Tâmplele nu-ţi mai rezistă, mâini şi buze se strivesc de-al robiei tău trecut.
Eşti obosit, şi-al tău trup ce din lacrimă născut, devine acum totul ceţuri sfâşiate de vânt. Te credeam a mea eternă iubire, a mea vastă plutire. 

Te-ai dovedit, ca într-o geană, una câte una căzând, purtând lespezile negre amintiri, să fii cel care sensibilul meu suflet mi l-ai nimicit.

Suntem fii Lui, şi tu şi eu . . . nu ştiu care dintre noi a fost mai truditor. Dar gloria se-nalţă şi tu n-ai s-o vezi, eşti prea muşcat de lupte ale sânului femeiesc. Privirea-ţi va fi albă, pielea străb…

Editorial nr.2 revista "Cuvântul Studentului"


„ Sinceritate ? Ziaristul spune sincer ceea ce gândeşte, creează la nesfârşit, dând dorinţa drept realitate. ”  Sunt câteva rânduri preluate dintr-un bileţel găsit sub cana de cafea într-o dimineaţă. Încotro vreau să vă îndrept gândurile ? Cu siguranţă dacă veţi ţine ochii deschişi, puteţi vedea totul. De certitudinea reuşitei mele nu mă pot convinge decât la final. Sunt poveşti care vorbesc despre succesul unei meserii, care te fac să tresari la auzul lor şi să îţi doreşti cu o nebănuită ardoare să te aflii printre protaganoşti. Nu vă voi da să gustaţi cireşe necoapte prin acest articol. Ci pur şi simplu  vă voi împrumuta ochii mei, cu care veţi vedea frumuseţea meseriei de jurnalist.
Alegând să fii un „watchdog” al societăţii în care trăieşti, îţi laşi sufletul să devină tezaur al cunoaşterii. Aici intervine pasajul în care zi şi noapte îţi pui o mie de întrebări şi te foloseşti de toate mijloacele pentru a răspunde la ele. Nu e uşor, dar îţi trădează răbdarea şi cu toate că ai mâncat un covrig, simţi că în stomac ţi-e doar nisip şi câţiva fluturi care se-aprind într-un joc de-a v-aţi ascunselea şi care-ţi aduc surâsul pe chip prin alergătura lor. Fericirea ţi-e atunci când reuşeşti, fără nici un reproş, să îţi îndeplineşti misiunea de a filtra informaţiile de interes public şi de a le transmite prin satelitul minţii, oamenilor. Nu poţi rata nimic, nu poţi ascunde, nu poţi să fii părtinitor. Nu poţi culege ştiri din pomii cerului, asta e clar. Va trebui să alergi, să le cauţi, să sapi după ele. De va fi nevoie, va trebui să deschizi o prăpastie pentru a descoperi dacă ceva nou se află acolo.
Dacă e soare afară, tu să îţi iei cu tine o geacă şi un fes, pentru că niciodată nu ai să ştii unde te trimite evenimentul. S-ar putea ca într-o zi să şi aselenizezi. Tocmai acest imprevizibil îţi dă puterea să compari cursul vieţii unei meserii cu un altul. Bucuria de a trăi pe propria piele ce alţii doar citesc şi de a umbla prin locuri de care ai auzit, dar pe care acum le vezi, nu va lăsa nicicând vreun gol în viaţa ta.
Vei cunoaşte trecutul pe care vei dori să nu îl laşi să se stingă, dragostea pentru semeni şi speranţa ca în urma ta să se schimbe ceea ce ai încercat să arăţi lumii că e nedrept. Truda te va învăţa să fii liber.
Meseria aceasta e un destin şi odată ce am gonit înspre el, nu vom afla niciodată cum are să se termine.
„ Ziaristul iubeşte cu gingăşie ceea ce nu merită să fie iubit .”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte