Din viaţa unui căminist


Întâmplarea face c-am rămas în stradă cu puţine luni în urmă, precum un cavaler plecând la drum fără armură. N-ar fi fost teroare, dar trebuia să mă grăbesc . Nu puteam să stau cu sacoşile de rafie pline de caserole şi geamantanul cu rufăraie-n bulevard. M-am dus la cămin, cu speranţa de mai bine şi unde nu-i cap, vai de picioare. După alergătura-n codru şi încoace, am detestat admirabil mijlocul de transport în public. Cutare administrator benevol, însufleţea secretarele cu câte doi covrigi de fiecare. Mi-au oferit o cameră la etajul al patrulea. Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, le-am mulţimit pentru coşmarul surprinzător în care îmi mănânc cu poftă şireturile de la bocanci în timp ce urc pe vârf de munte spre peştera muierii.
Când văd camera curată şi doar un pat gol, uimirea-mi provoacă un derapaj emoţional interior. Mă instalez în colţul de lângă geam.  La câte lucruri erau în cameră, părea că Armata Roşie  a trecut în marş pe aici şi s-a şi descălţat de miroase a legume cu muştar, punându-şi pantofi cu toc în fuga spre trenul european. Îmi las câteva pungi pe balconul îngropat în frigiderele pe post de motel al unor pescăruşi. Din cele şapte becuri care ar trebui să lumineze, funcţionabile sunt doar trei. O chiuvetă trecută prin murdăria atâtor mâini e cumătra gingăşiei dintr-o baie comunală. Zarvă, trolele pe hol, de parcă-i noaptea de cristal afară şi-au tăbărât nemţii pe noi. La sfârşitul zilei, garniturile mă lasă şi mă pun în patul marelui pitic din comitatul fără ţară. Trei arcuri dau din coadă, lovindu-mă în creierul coastelor. Uitasem regula de aur, aceea de a schimba salteaua prea uzată cu una de fripturi a vecinilor. În următoarele săptămâni, ajungi să ai insomnie acută din cauza sforăitului feminist- e cel mai grav din tipologia sa. E o satisfacţie îmbietoare să încerci să adormi pe partituri de grohăit şi scrâşnit din dinţi. Şi când, în cele din urmă adormi fericit privind şi numărând gândacii care se joacă de-a v-aţi ascunselea pe pereţi, te trezeşte în surdină alarma colegului de cameră, foşnetul pungilor şi urletul cuptorului cu microunde. Te trezeşti şi tu, buimac şi cu o ură admirabilă când vrei la baie, dar e ocupat. Şi stai la coadă ca-n urmă cu 30 de ani când te duceai la pâine.
După-amiaza te pui să dormi, că doar azi-noapte ai fost de tură la păzit năluci prin pescărie. Aţipeşti pentru cinci minute şi eşti trezit de vecinul cu burtă şi în halat, care testează reacţia auditorului cu maximum de bas şi maneaua literară. Dar dincolo de orice esenţă a eleganţei vieţuirii într-un mediu complex, îţi cade nasul când pe întregul palier pluteşte un iz de ceapă şi mâncăruri în ulei.
Internetul merge trece, asta doar de nu umblă imbecilii ţanţoşi la panou în căutarea aurului din El Dorado. Petreceri onorabile, ale unor bebeluşi captivi în sfera unor filantropi ce dau la toată lumea de băut lapte cu miere, au loc în sala de lectură. Şi când te duci şi tu să cauţi liniştea solemnă şi vrei să-nveţi în sesiune sau mai tot timpul, că de’, eşti stimabil doftor de rutină, n-ai unde, că la etaj se dă o petrecere blajină.
Pe hol erau cândva multe neoane şi în fiecare dimineaţă e cu unul mai puţin- iar nu mai au ceilalţi lumină în baie. Se întâmplă şi fenomene paranormale : lucruri îţi dispar din cameră şi nimeni nu ştie unde sunt. Vrei să-ţi pui de mâncare, dar vesela e murdară şi nimeni n-a mâncat azi ! Se porneşte un incendiu de la un smoc simplu de ţigară, că avem pufăitori cu zecile, stins apoi cu o căldare de apă.
Şi se încheie totul cu o primăvară frumoasă, perturbată de tandrele serate de manele şi pop, jos, la un grătar cu mici şi bere.

Comentarii

Unknown a spus…
Dar in ce camine stai?:))
Pauza De Tigara a spus…
Viata de camin..inconfundabilă;))
Iulia a spus…
Inegalabile sunt experiențele din cămin.
Mihai a spus…
:)) voi sta la chirie!
Mihai a spus…
a trecut un an și stau la chirie :)
29 decembrie a spus…
Haha, cat de tari au fost comentariile tale.

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate