Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

Coliba de paie 2

Greşeala e aceasta : nu tu erai cel îndrăgostit de mine, ci invers. Eu voiam să îţi fiu amantă ţie şi nu tu mie. Mi-am pierdut orice urmă de curaj, m-am abătut din calea pe care mi-am propus-o, învelindu-mă cu dorinţa de a te cuprinde cât mai mult cu putinţă. E un lucru îngrozitor să-i reproşezi propriei tale conştiinţe pentru lucrurile pe care le poate născoci. Lucruri de altfel normale, dar nu şi pentru un om însetat după iubire.
Rămân uluită în faţa tendinţei tale de a mă sili să-ţi repet că a iubi reprezintă totul şi că poţi fi îndrăgostit cu adevărat doar o dată în viaţă. Prudenţa şi idealul pentru iubire în sine, m-au determinat totdeauna să consider o iubire ca fiind prima şi cea mai măreaţă .  .  .
.
.
.
Imaginează-ţi iubitule pământul un glob, o sferă. Acum închipuieţi-l o stâncă.
Unde vreau să ajung ? Vreau să fiu în stare să solidarizez cu nebunii care reuşesc să-şi învingă amintirile. Vreau eu însămi să devin o învingătoare.
Eşti trecător într-o lume pe a cărei culmi şi cer nu vei găsi decât ploaie. Crezi că drumurile vor fi mereu scăldate în soare ?
Vei ajunge un Don Quijote, dorind să culegi  gloria doar pentru a o depune la picioarele femeii iubite. Marginala diferenţă dintre tine şi el este reprezentată de calitatea idealului. În primul caz pur, limpede, fără aşteptarea sau certitudinea de a primi ceva în schimb, pe când tu cauţi sens vieţii în deşert, neştiind că viaţa are sens câtă vreme nu îl cauţi..
.
.
.
Cu cât mă străduiesc mai mult să-ţi recunosc glasul în mulţimea de oameni care alunecă aievea pe stradă, cu atât mă îndepărtez mai mult de amintirea ta. Gândurile-mi sunt arse pe rug, întreaga-mi fiinţă se târăşte la picioarele sufletului precum cea a unui eretic, în speranţa de a primi salvarea.
Voluptatea suferinţei din iubire e destinată acelora care au crezut în ea.

Orice prost şi-a supraestimat bucuriile,  s-a lipsit pe sine de dreptul de a regreta.
Nu cel iubit  ne face să suferim, ci memoria. Ea este singura care provoacă moarte, fără a vărsa un strop de sânge.

Comentarii

G. a spus…
Deosebita fraza din final.
"Nu cel iubit ne face să suferim, ci memoria." Mare adevar ai spus...Ma face sa ma gandesc la Cioran,si vorbele lui "Ai vrea haosul dar ti-e frica de luminile din el"...de aducerile-aminte...
Bianca Badea a spus…
de ce simt ca suferi...
Cristina C a spus…
Salut!
Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
:) Numai bine!

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Miel sau lup, mai bine decât vulpe