Postări

Se afișează postări din decembrie, 2012

Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

Groapa unui timp de gunoi

desparte tu pustiul care ne cuprinde pe amândoi. dă-mi drumul la mână şi ia-ţi cu tine întregul trecut în spate.
.
.
.
sufletul colindă ca o pasăre pierdută în văzduhul unui orizont aplatizat. delicat mi-ai luat gândurile toate şi le-ai cuprins în propaganda unui simţământ abstract- iubirea. acţiunile tale toate şi scenariul pregătit, tu regizor, eu figurant într-o piesă a destinului smucit, au constituit fundamentul unei lumi plăpânde, greu de definit. şi deşi aş încerca să-ţi reconstitui fiecare gest, vorbă, abilitatea amintirii mele este dispersată. nu mă scuz, nu fac nimic din ceea ce m-ar transforma într-un om cretin, un om al certitudinii alerte şi continue, dar fiinţa care supravieţuieşte într-un cadru a cărei privelişte întristează şi pe ateul neînsufleţit, goliciunea de care încerc să mă distanţez precum lespedea nopţii şi grăbit tind să mă eliberez de cuceririle unei iluzii amoroase, m-au transformat într-un gândac scârbos în epicentrul unui haos aproape mistic.

.
.
.
nu mai…

Urechi inepte

Mi-ar fi plăcut să mă vopsesc toată-n mov.
E atât de chinuită marea de furtună . . . mi-ar fi plăcut să mă transform în prună. Mi-ar fi plăcut să fiu compot în beciul unei babe. E atât de rece afară şi e chinuit asfaltul de negreală . . .  mi-aş fi dorit să fiu o balerină. Suplă. Blondă. Lipsită de nicotină. S-au aprins luminile-n oraş. Mi-aş fi dorit să fiu becul luminat din cămăruţa unui geniu. Măcar o lumânare într-un butic de pe la 1900. Nu am mai primit o floare de ceva vreme. Mi-ar plăcea să fiu albină într-un stup de viespi.  Să înceteze urletele, să fugă. Să fiu o irlandeză senină şi nebună. Să fiu un pasager clandestin într-o lume fără urmă. Mi-aş fi dorit să fiu produsul propriei mele imaginaţii, să-mi frământ o mână în aluatul trupului de ceară, să topesc inima într-un cazan cu smoală. Fleacuri. Lucruri personale. Daţi-mi un bilet, vreau să îmi văd de drum. Mă car odată cu şuvoiul iernii. Fanatism. Obsesivitatea unui armistiţiu. Câtă generozitate pură să-mi ofere bucuria de…

După-amiaza pe fugă a adus ceva

Ora 13:00. Primesc un mesaj. În jumătate de oră trebuie să mă prezint la Muzeul de Artă Constanţa.
Mă îmbrac.
Mă dezbrac.
Îmi pun şosetele, aleg cerceii şi mă dau cu parfum.
Mă încalţ cu ghetele negre.
Mă descalţ. Le pun pe cele maro.
Ies pe uşă. Mă întorc. Mi-am uitat agenda. Intru încălţată. Colega face spume. Plec.
Cobor în staţie, unde aştept 10 minute. Vine microbuzul 312 foarte încărcat. Sunt ca un turbecul printre grămada de cartofi. Ajung la Tomis. Întâlnesc câţiva colegi. Împreună ne îndreptăm spre muzeu. O clădire istorică, unde, în sala de la intrare, are loc o lansare de carte.
Îmi scot geaca, o aşez pe un scaun de lemn, îmi scot agenda din geantă şi un pix şi mă îndrept spre masa un se vindea cartea. Îi răsfoiesc paginile, notez câteva fraze reprezentative şi observ agitaţia femeilor din faţa mea. Întorc capul şi văd un bărbat înalt, cărunt, îmbrăcat într-un palton negru, care împrăştia un aer sobru, lipsit de frivolităţi, al cărui chip nu trăda niciun sentiment.
Revin la…