Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2012

Miercuri, ziua 5

Imagine
Există luni în care mă întreb dacă am rămas însărcinată. Sau voi rămâne. Vreodată ? Când ? Subiectul acesta, la nivel conversațional, îl evit din interior. Nu pentru că mi-este teamă, dar nu sunt pregătită. Iar în fapt, nici de pregătirea asta nu am idee în ce constă cu precizie.
Mă simt puțin buimacă. Am reușit să mă trezesc la o oră rezonabilă, 11:00. Pofte, gânduri, planuri. Fără planuri. Cafea și un ceai fierbinte pentru el. E neplăcut de frig afară. Angajații de la Enel se uită în dormitor. Ce obicei să tot repari la cabluri. Mai umblu goală. N-am secrete, umblu goală și desculță pe tot holul lung, din baie până în dormitor.
-          - Cine să pregătească ce anume ? Masa cu taicătu la apartament la mamaie, o voi anula. Și așa am rămas singură. Scriu la o lucrare și scriu și aici. Nu știu dacă mă gândesc mai mult la sex sau la mâncare.

Mai bine îmi aprind o țigară.
foto: Jana Brike

Lola te inspira

Imagine
LOLA este  fashion. Tu de ce n-ai fi ?
Intra pe LOLA fashion  si inspira-te ! :)

Introducere : " sunt obraznică şi sunt mândră de asta "

Rugăciune : " dă-mi serenitatea de a accepta faptul că să fii singură nu e întotdeauna rău, curajul de a realiza că, uneori, căutarea Bărbatului Ideal poate tripla lista foştilor şi înţelepciunea de a şti că, deşi lista foştilor se triplează, nu sunt o vulgară.
 Doar ghinionistă. "
Rugăciune : " dă-mi serenitatea necesară pentru a nu purta niciodată şosete pop- chiar dacă sunt pe sub cizme şi oamenii nu le pot vedea, curajul de a realiza că am celulită şi trebuie să mă îmbrac în consecinţă şi înţelepciunea de a nu cumpăra niciodată haine cu o mărime mai mică, chiar dacă sunt la reducere şi chiar dacă voi începe dieta aia curând. "
Rugaciune : " dă-mi serenitatea să nu devin deprimată la gândul că o să apar în public în costum de baie, curajul de a agăţa cel mai arătos bărbat de pe plajă şi înţelepciunea de a şti că, deşi am celulită, sunt tot o zeiţă "


- Ghidul fetelor obraznice :x

ce gust ar avea gura unei fete tinere ?

Imagine
ies pe poartă. afară plouă iar bărbaţii înghesuiţi fac loc doamnelor cu umbrele lor grozav de mari. unii mergeau cu paşi lenţi, alţii galopau precum nebunii, fugăriţi de vreo nălucă. un tânăr ţinea în mâna dreaptă o sacoşă iar în cealaltă un buchet mărunt de flori plouate. din când în când treceau băieţi de vreo 19 ani care fumau. în urma lor rămâneau nori de fum ce se ridicau drept în sus.
aplecându-mi capul, am plecat spre trecere. oameni calmi, aşteptau şi ei unul lângă altul. priveau în tăcere magazinele, maşinile, gropile.

pe celălalt trotuar aştepta o femeie subţirică, brunetă, a cărei privire o făcea să pară indiferentă, observând doar ploaia. cu un contur al dermatografului atât de perfect ! cu ochi ce-mi descheia pardesiul, cu buze ce-mi alunga orice mâhnire, iar fruntea-i atât de curată!
parcă n-am minte de când am zărit-o, parcă trupul mi-e rece, încă foarte rece. speranţa ploii azi îmi stârneşte bucuria şi ţopăi de mai multe ori, aşteptând, privind la cer cu ochii mari, pl…

red lips

Imagine
buze groase, moi şi de un roşu aprins.
ce poate fi mai senzual ?

bineinteles

Imagine
:))

neputinţă prelungită

Imagine
să-mi recunosc ruşinea, s-o condamn.  s-o fac publică pe nebuna cu creierul de-un gram. să nu-i mai accept nelegiuirea şi să-i dezvolt fericirea.
"nu" afirmă existenţa unei frontiere.  să nu, să nu, să nu .
.
.
.
reiau.
ce-mi îngăduie proasta creştere să-ndrug. păcatul, e ca şi făcut.
am avut ceva de spus şi parcă toate gândurile s-au scurs.
ce aveam de gând să zic, nelegiuit ori nu, s-a dus. am ascuns gând după gând iar valul admiraţiei de sine m-a atras către apus. revolta-n mine iar s-a stins, am căzut în necuprins. am închis uşa din mine iar dorinţa de a nega că am făcut-o îmi macină trupul iar mintea mi-o ucide.
să mă ia naiba de nebună, am să spun de acum tot ce-mi e permis şi interzis.


15 ian-162 de ani de la naşterea poetului preferat, M. Eminescu.

send

Imagine
str X nr 3 ap 19  et 3 loc. Z

stories

Imagine

drum deschis

Imagine
drum deschis am zis iar portile s-au deschis.
deschis deschis deschis pentru fiecare culoare :
roz, e pentru vis.
alb, e pentru inchis.
rosu, e pentru pasiune de nedescris.
galben, e pentru gelosul de nestins.
verde, e pentru iarba din a lui gradina.
albastru, e pentru tavanul infinit de deasupra gradinii sale.
mov, e pentru specia lalelelor nemuritoare.
negru, nu e deschis.
crem, e pentru pielea lui prea fina.
auriu, e pentru  parul sau rebel.

deschis deschis deschis,
luminile s-au aprins.
uman mi-e gandul ce coboara,
umana mi-e dorinta ce dogoara.


deschis deschis deschis,
m-am trezit din vis.

absenţa unei morţi

Imagine
absenţă totală a speranţei.
înstrăinarea de propriul corp mi-a oferit  ceva nou : slăbiciunea.
aceasta s-a transformat într-un cuib de şerpi în inima mea.

absenţă totală a credinţei.
mă îndoiesc de mine însumi.
cui să ofer recunoştinţa mea, dacă nu mă mai leagă nimic de oameni, în care să mă încred.

absenţă totală a puterii.
inima cândva zvâcnind de tinereţe, trupul meu cu gust de sare şi imensul decor în care dragostea se întâlneşte cu gloria . . .
marea mă aruncă la ţărm iar valurile îmi zdrobesc trupul. sarea are să mi-l mănânce pe tot.
lipsit de orice speranţă, de orice credinţă, de orice putere,  curând, odată cu prima stea, noaptea se va lăsa peste scena lumii
iar eu voi fi murit de mult .

demodat

Imagine
în taina inimii mele nu mai simt nimic, nici umilinţă, nici furie. i-am dat un răgaz şi ignorându-mi condiţia de cerşetor, mi-am permis măcar o dată să servesc masa la un restaurant nu foarte comun. am simţit că se naşte o fidelitate strictă între mine şi el, mi-am permis să-i trec pragul. numai eu cunosc dificultăţile şi profunzimea obstacolului pe care a trebuit să îl depăşesc. mi-am luat inima în dinţi şi m-am aşezat la o masă retrasă, în colţul din dreapta de la intrare. aşteptam să vină cineva să ia comandă, dar printre numeroasele mele slăbiciuni, răbdarea primează. mă-ndoiesc să fi fost mai deznădăjduit în faţa vieţii decât acum. mă-ndoiesc să mă simţit atât de nenorocit,de infim şi vierme. am simţit puterea refuzului în fiecare tâmplă, am simţit cum sângele zvâcnea şi simţeam cum un şarpe rece de argint străbatea fiecare venă, fără să-i redea pentru nici o clipă forma iniţială. am zis asta e, trebuie să mă ridic şi să-mi revin în putere. cum să reuşesc asta ? tocmai secretul l…

refugiu continuu

Imagine
ce e mai rău ? să ai litere cu care să nu ştii a face ceva, să ai timp şi să nu poţi face altceva decât risipă, să poţi evita dar tu să-ţi provoci durerea, să-mi pot păstra trupul şi eu s-aleg să-l nimicesc.
să fac tot ce ar fi considerat de alţii că doar un nebun ar face. să-mi debranşez sufletul de inimă, să-l pricopsesc c-o cămăruţă, strâmtă la capătul căreia să nu se afle nimic. să îl ofer pustiului drept jertfă.
să-nec inima în valuri iar ea să strige de disperare, eu să o ignor.
sufăr de nelinişte juvenilă.

N.

Imagine
" nici un artist nu tolerează realul . " N.

stop

Imagine
Am trăit de-a lungul clipelor odată cu timpul. Şi ca să fac mai tragică povestea, voi muri odată cu el. N-am să mă sustrag pentru o viaţă mai înaltă, n-am să cer mai multă durere decât pot ispăşi şi nici iubire absolută pentru care nici demnă n-am să fiu. N-am să fiu nici ce-mi voi propune, pentru că nu voi izbăvi, n-am să scuz nimic, cum nici plăcerea de a o face n-o mai simt.
Îmi place să o spun des, îmi place lecţia pe care mi-o oferă acest citat : " nu viaţa veşnică e importantă, ci veşnica însufleţire " .
Cum să readuci la viaţă un suflet mort şi să-i redai sclipirea trupului uscat, veşted, necopt ?
Dacă nici el nu vrea asta  . . . .

idiot

Client: Could you photoshop it so that I look like less of an asshole?
Me: I’m sorry, how…?
Client: My employees say I look like an asshole in this picture, so take care of it.
Me: Can you ask them how you look like -
Client: Look, my employees are ignorant idiots, just fix it.
Me: Oh, I think I see it now. :))