Urechi inepte

Mi-ar fi plăcut să mă vopsesc toată-n mov.

E atât de chinuită marea de furtună . . . mi-ar fi plăcut să mă transform în prună. Mi-ar fi plăcut să fiu compot în beciul unei babe.

E atât de rece afară şi e chinuit asfaltul de negreală . . .  mi-aş fi dorit să fiu o balerină. Suplă. Blondă. Lipsită de nicotină.

S-au aprins luminile-n oraş. Mi-aş fi dorit să fiu becul luminat din cămăruţa unui geniu. Măcar o lumânare într-un butic de pe la 1900.

Nu am mai primit o floare de ceva vreme. Mi-ar plăcea să fiu albină într-un stup de viespi.

 Să înceteze urletele, să fugă. Să fiu o irlandeză senină şi nebună. Să fiu un pasager clandestin într-o lume fără urmă.

Mi-aş fi dorit să fiu produsul propriei mele imaginaţii, să-mi frământ o mână în aluatul trupului de ceară, să topesc inima într-un cazan cu smoală.

Fleacuri. Lucruri personale. Daţi-mi un bilet, vreau să îmi văd de drum. Mă car odată cu şuvoiul iernii.

Fanatism. Obsesivitatea unui armistiţiu. Câtă generozitate pură să-mi ofere bucuria de a fi om.
În puzderia de oameni ai planetei, eu sunt decât o palmă.
Mă tăvălesc în iarbă. Mi-ar fi plăcut să fiu ţărână, într-un pustiu de loc pe glob.

Mi-ar fi plăcut să mă lăsaţi să fiu eu,  dar e sacră nebunie.