După-amiaza pe fugă a adus ceva
Ora 13:00. Primesc un mesaj. În jumătate de oră trebuie să mă prezint la Muzeul de Artă Constanţa.
Mă îmbrac.
Mă dezbrac.
Îmi pun şosetele, aleg cerceii şi mă dau cu parfum.
Mă încalţ cu ghetele negre.
Mă descalţ. Le pun pe cele maro.
Ies pe uşă. Mă întorc. Mi-am uitat agenda. Intru încălţată. Colega face spume. Plec.
Cobor în staţie, unde aştept 10 minute. Vine microbuzul 312 foarte încărcat. Sunt ca un turbecul printre grămada de cartofi. Ajung la Tomis. Întâlnesc câţiva colegi. Împreună ne îndreptăm spre muzeu. O clădire istorică, unde, în sala de la intrare, are loc o lansare de carte.
Îmi scot geaca, o aşez pe un scaun de lemn, îmi scot agenda din geantă şi un pix şi mă îndrept spre masa un se vindea cartea. Îi răsfoiesc paginile, notez câteva fraze reprezentative şi observ agitaţia femeilor din faţa mea. Întorc capul şi văd un bărbat înalt, cărunt, îmbrăcat într-un palton negru, care împrăştia un aer sobru, lipsit de frivolităţi, al cărui chip nu trăda niciun sentiment.
Revin la scris. Nu-mi termin fraza şi se aprinde beculeţul. Bărbatul e Geo Dobre. Actorul( http://www.cinemagia.ro/actori/geo-dobre-6226/ ).
După terminarea prezentării şi a laudelor înfăţişate publicului, mă îndrept spre masa aşezată în dreapta la intrare pentru invitaţi. Îmi torn un pahar cu apă. Mai torn unul.
Iau paharul aproape gol şi îl aşez pe o măsuţă scundă de lemn. Îmi deschid agenda. Mă aproprii. Întind mâna şi mă prezint. Abia acum îi observ albastrul ochilor şi zâmbetul hireş.
Discuţia începe cu domeniul în care am de gând să profesez. Calitatea conversaţiei este consternantă. Pentru aproximativ 30 de minute, fluxul ideilor sale şi subiectele despre viaţă, profesionalism, dragoste, literatură, teatru, mi-au creat un cadru informaţional lăuntric consistent.
" - Scrii ceva anume pentru tine ?
- Da, fac de mult timp asta. Scriu, mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi."
Teatrul este ca o depărtare de lumea externă, o regăsire a propriei fiinţe, o detaşare faţă de o lume absurdă, revoltată şi lipsită de exemple morale. Partea profesională şi dragostea aduc echilibru. Dacă ai dragoste şi nu ai partea cealaltă, eşti singur. Le ai pe amândouă, eşti norocos.
" - Ce faci, nu scrii nimic ?
- Nu, nu am vrut să notez deloc conversaţia.
- Da, aşa e, tu ai ce scrie apoi pentru tine.
- Da. "
Râdem.
Trebuie să plec şi îmi iau cu un oarecare sentiment de regret la revedere, dar cu o posibilă întâlnire viitoare.
Râd. Mă gândesc acum că aveam să nu mă duc. Dar realizez că oriunde, oricând, ai prilejul de a întâlni oameni care să-ţi creeze o scenă a dramaticului vieţii în puţine fraze. Oameni cu personalitate şi laturi artistice esenţiale, inimitabile. Personalităţi cu o puternică forţă persuasivă şi a căror strat cognitiv este cu mult superior nivelului mediocru al dezinteresaţilor actuali.
Râd. Că mă gândesc că aş putea să scriu mai mult, dar ce interesat s-ar găsi să citească ?
Râd. Că viaţa e mai mult decât o arcă, iar unii pun în ea haine, lucruri dezirabile în general.
Mă îmbrac.
Mă dezbrac.
Îmi pun şosetele, aleg cerceii şi mă dau cu parfum.
Mă încalţ cu ghetele negre.
Mă descalţ. Le pun pe cele maro.
Ies pe uşă. Mă întorc. Mi-am uitat agenda. Intru încălţată. Colega face spume. Plec.
Cobor în staţie, unde aştept 10 minute. Vine microbuzul 312 foarte încărcat. Sunt ca un turbecul printre grămada de cartofi. Ajung la Tomis. Întâlnesc câţiva colegi. Împreună ne îndreptăm spre muzeu. O clădire istorică, unde, în sala de la intrare, are loc o lansare de carte.
Îmi scot geaca, o aşez pe un scaun de lemn, îmi scot agenda din geantă şi un pix şi mă îndrept spre masa un se vindea cartea. Îi răsfoiesc paginile, notez câteva fraze reprezentative şi observ agitaţia femeilor din faţa mea. Întorc capul şi văd un bărbat înalt, cărunt, îmbrăcat într-un palton negru, care împrăştia un aer sobru, lipsit de frivolităţi, al cărui chip nu trăda niciun sentiment.
Revin la scris. Nu-mi termin fraza şi se aprinde beculeţul. Bărbatul e Geo Dobre. Actorul( http://www.cinemagia.ro/actori/geo-dobre-6226/ ).
După terminarea prezentării şi a laudelor înfăţişate publicului, mă îndrept spre masa aşezată în dreapta la intrare pentru invitaţi. Îmi torn un pahar cu apă. Mai torn unul.
Iau paharul aproape gol şi îl aşez pe o măsuţă scundă de lemn. Îmi deschid agenda. Mă aproprii. Întind mâna şi mă prezint. Abia acum îi observ albastrul ochilor şi zâmbetul hireş.
Discuţia începe cu domeniul în care am de gând să profesez. Calitatea conversaţiei este consternantă. Pentru aproximativ 30 de minute, fluxul ideilor sale şi subiectele despre viaţă, profesionalism, dragoste, literatură, teatru, mi-au creat un cadru informaţional lăuntric consistent.
" - Scrii ceva anume pentru tine ?
- Da, fac de mult timp asta. Scriu, mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi."
Teatrul este ca o depărtare de lumea externă, o regăsire a propriei fiinţe, o detaşare faţă de o lume absurdă, revoltată şi lipsită de exemple morale. Partea profesională şi dragostea aduc echilibru. Dacă ai dragoste şi nu ai partea cealaltă, eşti singur. Le ai pe amândouă, eşti norocos.
" - Ce faci, nu scrii nimic ?
- Nu, nu am vrut să notez deloc conversaţia.
- Da, aşa e, tu ai ce scrie apoi pentru tine.
- Da. "
Râdem.
Trebuie să plec şi îmi iau cu un oarecare sentiment de regret la revedere, dar cu o posibilă întâlnire viitoare.
Râd. Mă gândesc acum că aveam să nu mă duc. Dar realizez că oriunde, oricând, ai prilejul de a întâlni oameni care să-ţi creeze o scenă a dramaticului vieţii în puţine fraze. Oameni cu personalitate şi laturi artistice esenţiale, inimitabile. Personalităţi cu o puternică forţă persuasivă şi a căror strat cognitiv este cu mult superior nivelului mediocru al dezinteresaţilor actuali.
Râd. Că mă gândesc că aş putea să scriu mai mult, dar ce interesat s-ar găsi să citească ?
Râd. Că viaţa e mai mult decât o arcă, iar unii pun în ea haine, lucruri dezirabile în general.
Comentarii
"Râd. Că mă gândesc că aş putea să scriu mai mult, dar ce interesat s-ar găsi să citească ?
Râd. Că viaţa e mai mult decât o arcă, iar unii pun în ea haine, lucruri dezirabile în general. "