Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

imaginea unui eu înecat în propria-i amăgire

Ideea unui trecut-prezent e viabilă numai în  momentul în care trăirea clipei devine un chin. Amintirea unei libertăţi trecute hrăneşte sinele actual. E ca şi cum ai încerca să separi sufletul de trup. Unul fără celălalt se pierde în rutina speranţei.
.
.
.
De parcă chipul nu e de ajuns să macine spiritul bucată cu bucată. Fiecare vorbă spusă, apasă cu ardoare conştiinţa eului. Orice fapt în sine săvârşit  atrage odată cu el consecinţa. Subtilul ţi-a fost cel mai bun prieten, atât de bun încât, dacă l-ai alunga, nu te-ai regăsi pe tine. Ţi-ar fi greu să te descoperi lumii, să te închipui un romantic incurabil atras de puritatea celuilalt. Raţionamentul nu ţi-a jucat feste niciodată, iar dacă a făcut-o, ai fost tu neatent. Ţi-a scăpat de sub control echilibrul.
.
.
.
" Eşti un copil fericit "- am fost, până când mi-ai manipulat fiecare stare de bine.
.
.
.
gestica- evidentă, unică. adoptată stilului extrovertit. Sunt năucită de credibilitatea pe care mi-ai insuflat-o. Veridicitatea şi simplitatea întâmplărilor constituie fundamentul unei curse aflată în permanenţă mişcare. Mi-am canalizat fiecare efort să te înţeleg. În zadar. Neputinţa şi pragul limitării mele interioare mi-au împiedicat, lacom, reuşita. Inteligenţa mea citadină, superficială, a creat un gol între capabilitatea ta ţi insuficienţa, fragmentarea minţii mele. O trăsătură paradoxală a întregii tale personalităţi continuă să-mi marcheze liber, teatral, scena vieţii.
.
.
.
Într-un mod sălbatic, mistic, am ajuns să nu mai recunosc polul împlinirii. Ratarea m-a închis într-un castel şi zilnic, vin învinşi ai cursei sentimentale să mă viziteze.
O viaţă a utopiei- tu risipitor cu tine, eu prea darnică cu ceilalţi
                         - tu, pustiu de sine, eu prea plină de mine
după 2 săptămâni

-tu, împlinit şi cuprins fără sfârşit într-o luptă pe un teren pe care-l poţi susţine
-eu . . . duală şi înfrântă de propriul vis, pe un teren neutru, de neînvins.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Miel sau lup, mai bine decât vulpe