Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2012

Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

imaginea unui eu înecat în propria-i amăgire

Ideea unui trecut-prezent e viabilă numai în  momentul în care trăirea clipei devine un chin. Amintirea unei libertăţi trecute hrăneşte sinele actual. E ca şi cum ai încerca să separi sufletul de trup. Unul fără celălalt se pierde în rutina speranţei.
.
.
.
De parcă chipul nu e de ajuns să macine spiritul bucată cu bucată. Fiecare vorbă spusă, apasă cu ardoare conştiinţa eului. Orice fapt în sine săvârşit  atrage odată cu el consecinţa. Subtilul ţi-a fost cel mai bun prieten, atât de bun încât, dacă l-ai alunga, nu te-ai regăsi pe tine. Ţi-ar fi greu să te descoperi lumii, să te închipui un romantic incurabil atras de puritatea celuilalt. Raţionamentul nu ţi-a jucat feste niciodată, iar dacă a făcut-o, ai fost tu neatent. Ţi-a scăpat de sub control echilibrul.
.
.
.
" Eşti un copil fericit "- am fost, până când mi-ai manipulat fiecare stare de bine.
.
.
.
gestica- evidentă, unică. adoptată stilului extrovertit. Sunt năucită de credibilitatea pe care mi-ai insuflat-o. Veridic…

nelimitat la viaţă

Lipsa de încredere în propria valoare şi dificultatea personalităţii de a încerca lucruri noi, de a experimenta cu mintea, trupul şi sufletul adevăratele trăiri ale vieţii, te-au învăluit în scepticism. Conştiinţa are nevoie acută de impregnare a noilor obiceiuri şi de stagnare a viciilor de ieri. Frumuseţea spiritului unui om constă în capacitatea acestuia de a trece graniţa cotidianului şi de a se exterioriza în universul propriei creaţii. Iar când ai făcut pasul acesta,  desuetudinea dispare şi lasă loc truismului eului.  Un eu limitat nu poate supravieţui lumii muritoare. El are dreptul. de a-şi depăşi condiţia, dar puţini sunt cei care îşi cunosc acest drept şi mulţi sunt cei care se avântă în profunzimea superficialului.
Doar pentru că este mai uşor, dar " uşorul " a fost întotdeauna umil . . .