we are best friends
diana- rânjește ca pizda în mijlocul patului, fluturându-mi în fața o cola la doi. e o ultimă noapte petrecută înainte de a pleca fiecare pe drumul ei, în orașe diferite.
din cauza mea.
am ales un loc fără margine, am ales iubirea care m-a dezamăgit.
diana îmi ține de urât și mă sprijină spunându-mi că are să fie bine. straniu e că o și cred.
mai straniu e că ascult de ea, iar ideile ei nu sunt tocmai bine gândite și foarte impulsive.
e un lucru bun, mă ține vie, îmi zdruncină mereu amintirile și mă lovește în ceafă de fiecare dată când m-a văzut supărată.
îmi mai fute și câte una când mă vede că aberez și o fac des.
universul mi-e sucit ca vremea de toamnă. azi plouă și e frig ca dracu, mâine ține să ningă și ea tot rânjește.
când o văd cum își ține bretonul scurt prins într-o clamă neagră de aluminiu ieftină de pe vremea când eram copii, îmi vine să-i smulg tot ciufu. dar realizez că modul în care o face, e unic și că asta o transformă în cea mai frumoasă persoană.
e frumoasă pentru că are degetele strâmbe, cu care totuși, desenează extraordinar de bine. are gropițe în obraji, datorită cărora chipul îi e perfect - pentru mine e un defect. :))
încăpățânarea ei nu are limite, cine nu o cunoaște, are impresia că sufletul îi e mat, când de fapt e foarte terfelit. încă mai lucrez cu migăleală la petele de noroi. mă rog să vină ploaia, să-i dărâme digul de rahat .
uneori o întreb dacă are ceva în cap, iar ea îmi răspunde rânjind . . .
din cauza mea.
am ales un loc fără margine, am ales iubirea care m-a dezamăgit.
diana îmi ține de urât și mă sprijină spunându-mi că are să fie bine. straniu e că o și cred.
mai straniu e că ascult de ea, iar ideile ei nu sunt tocmai bine gândite și foarte impulsive.
e un lucru bun, mă ține vie, îmi zdruncină mereu amintirile și mă lovește în ceafă de fiecare dată când m-a văzut supărată.
îmi mai fute și câte una când mă vede că aberez și o fac des.
universul mi-e sucit ca vremea de toamnă. azi plouă și e frig ca dracu, mâine ține să ningă și ea tot rânjește.
când o văd cum își ține bretonul scurt prins într-o clamă neagră de aluminiu ieftină de pe vremea când eram copii, îmi vine să-i smulg tot ciufu. dar realizez că modul în care o face, e unic și că asta o transformă în cea mai frumoasă persoană.
e frumoasă pentru că are degetele strâmbe, cu care totuși, desenează extraordinar de bine. are gropițe în obraji, datorită cărora chipul îi e perfect - pentru mine e un defect. :))
încăpățânarea ei nu are limite, cine nu o cunoaște, are impresia că sufletul îi e mat, când de fapt e foarte terfelit. încă mai lucrez cu migăleală la petele de noroi. mă rog să vină ploaia, să-i dărâme digul de rahat .
uneori o întreb dacă are ceva în cap, iar ea îmi răspunde rânjind . . .
Comentarii
Are o tenta grava de ironie comica.
E asa de frumoasa postarea ta, parca deviaza de la ideea despartirii.
Imi place foarte mult.
oamenii nu pleacă decât cu trupul, mi-a spus odată cineva drag. zâmbește:)