Revoltare

Cât de greu îi este unui om să-şi accepte propriile înfrângeri ? Mai greu decât deşertului când nu vede apa, mai greu decât ochilor, care, ascunşi în umbra beciului, pierduţi într-o stare morbidă, văd pentru prima oara lumina soarelui. Mai greu decât pielea albă arsă de razele acestuia  . . .
Am simţit-o pe pielea mea, iar restul ştiu prea bine că pierderea este ruptă din rândul zeilor. Cei nemuritori nu pierd niciodată ori dacă o fac, le rămâne păstrată amintirea printre rândurile de muritori.
Dar noi cei de rând avem de înfruntat nedreptăţile zeilor, suntem pedepsiţi mai mult decât putem duce, mai mult decât zeci de ani fără apă în deşert. Sufletele noastre sunt strivite de meschinul aer perfecţionist al ipocriţilor avuţi, suntem persecutaţi zilnic de greşelile altora, suntem adunaţi toţi într-o oală peste care se toarnă smoală- şi asta pentru că suntem inferiori, pentru că nu ne putem exprima sincer şi liber sentimentele, nu ne putem regăsi echilibru, nu ne putem regăsi nici pe noi într-o lume a absurdului învârtită în paşi de dictare sfruntată, arbitrar.
Nu-mi pot găsi locul, mă aflu într-un zbucium continuu, plin de resentimente, de impresii reprimate în subconştient. Maxilarul îmi este încleştat, ochii îmi sunt zidiţi între pereţii neajunsului, necunoaşterii.
Lăsaţi-mă să fiu eu, nu-mi mai trântiţi şi închideţi sufletul cu născocirile voastre şi proasta cunoaştere a tuturor lucrurilor. Sunteţi viermi ai frunzelor, mâncaţi frunză cu frunză şi ucideţi spiritul liber al speranţei.
Lăsaţi-mă să respir, nu mă mai sufocaţi cu criticismul şi cretinitatea frazelor pe care le promovaţi.
Lăsaţi-mă să sper şi să cred în viziunile mele.
Măcar atât faceţi pentru mine . . .

Comentarii

Bela a spus…
randurile tale imi provoaca un zbucium launtric, de care as putea deveni dependenta...imi place cum scrii...:x
Anemona a spus…
Oamenii mereu vor avea ceva de comentat, pentru ca nu inteleg, si chiar daca ar intelege probabil nu ar accepta.. ignora-i si fii tu!
Iona a spus…
suntem bolnavi de noi.

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate