Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

amici verzi

Copacii mi-au mai oferit încă o dată exemplul lor - deşi îşi pierd frumuseţea pentru mai bine de jumătate de an, rămân în picioare. Nimic nu-i scoate din rădăcini, nici măcar gerul "negru" din iarnă sau melancolica toamnă care le transformă corola în cenuşă. Au învăţat sa renască după fiecare lovitură a naturii. Au învăţat să nu se lase doborâţi de jocurile ei.
Puteţi trece cu tone de fraze jalnice peste cuvântul meu, dar nu aveţi cum să-mi luaţi libertatea gândului.

Apa îmi este prieten, soarele nu-mi e duşman, iar vântul, orice adiere, îmi inspiră şi aduce câte-un val de încredere.
Voi, vă pârliţi pe asfalt, de aceea, uneori, simt un iz de cadavru ce se topeşte în puterea prietenului meu, soare.

Comentarii

Maria Simota a spus…
interesanta analogie!
Nymphetamine a spus…
foarte puternica ultima fraza.
Ana-Maria a spus…
"Copacii mi-au mai oferit încă o dată exemplul lor - deşi îşi pierd frumuseţea pentru mai bine de jumătate de an, rămân în picioare." -genial!
"Rămân în picioare"- sună atât de vibrant şi de motivaţional.

Mi-a plăcut foarte multpostarea!Fiecare frază are o profunzime aparte..
A. a spus…
Prea profunda postarea pentru a o mai comenta.Mi-a placut "Apa îmi este prieten, soarele nu-mi e duşman, iar vântul, orice adiere, îmi inspiră şi aduce câte-un val de încredere."Se simte multa putere,aici.Bravo.Te astept si pe la mine.
Lost in Amsterdam a spus…
Imi place felul tau de a gandi!
Hugs!!
Ghost Painter a spus…
Minunat :x
Copacii, intr-adevar sunt frumosi... ar fi dragut daca am avea si grija de ei...
Irina Constantin a spus…
Foarte reprezentativ scrii.
£.a. a spus…
as vrea sa fiu si eu la fel de puternica ca si un copac
Ioana a spus…
mor cum murim si noi. suntem doar materiali aici.

superb. ;x
daiana szatmari a spus…
foarte frumos spus! :D

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte