lipsa trupului

adu-mi ceva pentru a-mi astupa golul apăsător care mă cuprinde. dă foc cerului gri şi strânge-i cenuşa plumburie, adu-mi-o mie. toarn-o toată în apa bălţii argintie, amestec-o bine şi dă-mi a bea întruna, în mine gol să nu mai fie.
şi ce tristeţe este aceea, ce din tine un damnat transformă şi nici apa mării, nici spiritul ei nu-i vin de hac durerii ce-o porţi neîncetat cu tine.
mi-am rupt fiecare colţ al pielii şi am trimis scrisori la muze, să-mi dea ele frumuseţea, poate cu ea voi umple spaţiul ce mă macină. a fost zadarnic iară, căci nici ele, nici Cel de Sus nu îmi poate dărui iubirea, ci un sărac al poftelor trupeşti care-mi ignoră agonia.
mi-am rupt fiecare fir de păr al capului şi-am legat de el pustiile dorinţe, le-am trimis la zei, speram să mă scape de toate suferinţele, dar ei mi-au accentuat durerea sufletească prin pofta lor de sclavi telurici. mi-au luat trupul şi mi l-au împărţit în patru : una soarelui apus, una răsăritului, alta lunii şi alta infernului.
şi de atunci le caut neîncetat pe toate patru şi doar prin umplerea golului le pot uni . . .