continuare5

într-o seară, la ora unsprezece şi jumătate, într-una dintre casele cele mai frumoase din strada Eliade, două femei şedeau pe-o canapea de catifea. ochii albaştri ai Eugeniei, ochii negri ai Elenei aveau o expresie de nepăsare naivă, de mirare neprefăcută, exprimată de chipul nelămurit în care le plutea privirea. umerii lor cam slabi aveau să prindă forme mai târziu. sânii lor atât de mult timp acoperiţi, uluiră privirea prin desăvârşirea lor. femei ca ele au îndurat plictiselile unor vieţi şerbede, fără culoare. ar trebui să cunoască fericirea pe care o încerci simţind că întreaga ta viaţă e a altuia, îmbrăţişând emoţiile nesfârşite ale unui suflet de poet, trăind îndoit :
el s-a apucat să scrie despre soarta a două femei.
femei pe care le-a avut cândva.
s-a hotărât ca să facă cumva, pentru ca ele să se întâlnească.

Comentarii

Lavinia Dance a spus…
interesant si frumos :D
si curios:D
D. a spus…
Probabil s-a gandit ca le face bine daca ele se cunosc.Aceasta poveste este frumoasa, astept continuarea:x.
Iona a spus…
Parca ai inceput un roman.Incearca mai departe...:)

si ai o leapsa pe blogul meu:P
QED a spus…
Femeia... mereu miracol, mereu diferita... Cum sa nu fie cantata de muzicieni, cum sa nu fie descrisa de scriitori...!

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate