Marți, de dinaintea lui joi; prima marți din jurnal

Imagine
Fericită. Așa m-am simțit în dimineața aceasta. Mâna lui fierbinte îmi aluneca pe coapse, iar respirația i-o resimțeam pe gât. Mă gâdila ușor, și mă excita în același timp. Degetele lui îmi mângâiau chiloțeii. Fiecare atingere a sa, trezea în mine dorințe carnale. Mă provoca într-așa manieră, încât mă inundam între picioare, ca Lunca Dunării primăvara. Mișcarea mâinii lui, din ce în ce mai accelerate, îmi provocau accese de excitație continuă. 

Voiam să-l simt, să-i ating buzele cu limba, să-i mușc gura toată și să-i ofer cel mai dement sex oral. Gândeam și voiam, pe spinarea impulsului, să mă iubească cu totul în această dimineață. Să-mi sărute vaginul și să-l simt că mă iubește. Ca o formă de apreciere și dorință, buzele lui au coborât pe sub pătură, să le întâlnească pe ale mele. Mi-a luat-o înainte.

 Sexul oral la mic-dejun este cea mai sănătoasă masă. Pentru cuplu. Am știut din momentul acela că-mi voi dori să i-o sug în fiecare dimineață și să fac sex cu el după-masă, toată viața …

stories

Comentarii

C.L.M. a spus…
vai cat is de faine:X
Flyerboy a spus…
Frumos de simplu ! :D
Diana a spus…
love doesn't always feel like this..
adelici a spus…
Simplitatea e cea mai complexă trăsătură a unui lucru. (:
Maria S. a spus…
ce interesant, mi-a dat o idee:d
Nymphetamine a spus…
fiecare cuvintel de acolo probabil ca are istoria lui:)
Denisa Irina a spus…
ador acel simplu care il gasesti in oameni.
frumos :)
Lamaitza a spus…
Simplitatea e întotdeauna mai magnifică decât pare.

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte