Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

demodat

în taina inimii mele nu mai simt nimic, nici umilinţă, nici furie. i-am dat un răgaz şi ignorându-mi condiţia de cerşetor, mi-am permis măcar o dată să servesc masa la un restaurant nu foarte comun. am simţit că se naşte o fidelitate strictă între mine şi el, mi-am permis să-i trec pragul. numai eu cunosc dificultăţile şi profunzimea obstacolului pe care a trebuit să îl depăşesc. mi-am luat inima în dinţi şi m-am aşezat la o masă retrasă, în colţul din dreapta de la intrare. aşteptam să vină cineva să ia comandă, dar printre numeroasele mele slăbiciuni, răbdarea primează. mă-ndoiesc să fi fost mai deznădăjduit în faţa vieţii decât acum. mă-ndoiesc să mă simţit atât de nenorocit,de infim şi vierme. am simţit puterea refuzului în fiecare tâmplă, am simţit cum sângele zvâcnea şi simţeam cum un şarpe rece de argint străbatea fiecare venă, fără să-i redea pentru nici o clipă forma iniţială. am zis asta e, trebuie să mă ridic şi să-mi revin în putere. cum să reuşesc asta ? tocmai secretul la care am ţinut cel mai mult, l-am destăinuit cu stângăcie. simţeam carnea de pe oase cum stă să se sfâşie, cum porii toţi ai feţei explodau, cum nici picioare nu aveam, chiar dacă mă uitam la ele, ele refuzau să se ridice. am vrut să cer ajutor, dar pentru ce ? nimeni nu mă dorea acolo, stricam imaginea încăperii, arătam ca un hoţ de vieţi. trebuia să plec de acolo cu orice preţ. graiurile lor răsunau adânc în mine. eram o himeră pentru ei.
când eşti bătrân, lucrul cel mai cumplit e că nu te mai ascultă nimeni şi toţi te vor cât mai departe de ei.

Comentarii

Maria S. a spus…
uneori e cazul sa evadam din rutina ca sa ne descoperim mai bine.
Ioana a spus…
urasc cotidianul, dar la un moment dat ne cuprinde pe toti, mai ales fara sa ne dam seama si cand simtim nevoia, oricand, niciodata nu este prea tarziu, evadam.Macar pentru o clipa evadam.
£avi H. a spus…
atunci ar trebui sa plecam cat mai departe undeva unde cineva are nevoie de prezenta noastra.
Tic ! Tac ! a spus…
Viata cotidiana este atat de devastatoare ! Uneori ar fi bine sa luam o pauza !:)
Nymphetamine a spus…
sufletul tau nu are cum sa fie batran:)
C.L.M. a spus…
nu te asculta nimeni nici cand esti copil :)) ma intreb, oare ne asculta cineva vreodatA?:))
Torden a spus…
Superb :). Ce sau cine te-a inspirat sa scrii asta?
29 decembrie a spus…
@ torden : nimic, pur si simplu am scris rand dupa rand. ma mir cum de m-am oprit:d
Kiraa. a spus…
cand simti asa ceva ti-e greu sa te numesti demodat. da, si subscriu @ Nymphetamine :)
Julieta a spus…
cat de dureros. insa trebuie sa existe o speranta undeva, TREBUIE.sa o cauti cu pumnii stransi, cu dintii inclestati pana la durere.sa o cauti!

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte