Singur el

Mi-ai spus cândva de-un om, tandru, vesel, iubitor. Acum vii nebun la mine şi-mi spui de el ca de-o ruşine. Spui că flacăra Iadului prin răni deschise la oase-i pătrundeau iar sufletul îi ars pe rug şi că inima, imaginea sfârşitului ţi-o ucide. Era cuprins de flăcări de-amprejurul său şi-o faţă luminoasă şi fierbinte i se arăta. Zăpăcit şi transpitat pe toată fruntea-i neagră de cenuşă, el cel care suferinţa o dispreţuia, a murit în chinuri îngrozitoare.
Şi urletul şi-acum i se aude şi-nfaţa ta se-arată moartea, când priveşti rugul să ştii c-a fost pe el un om ce suferea.

Uitaţi

Mă întreb cum e să uiţi să iubeşti. La început mă temeam de răspuns dar acum totul mi-e mai limpede, mai clar şi nu mă tem să-mi imaginez că cineva ar putea uita iubi şi-o floare, ar uita întru totul ca iubirea naşte melancolii şi provoacă amnezii repetate. Ar uita de linişti şi le-ar transforma în ruine, ar uita să trăiască clipa care i se oferă şi nu ar mai avea nevoie de nimeni, va fi ca o corabie înecată şi scufundată.
Dacă vreţi într-adevăr să deveniţi muritori, începeţi cu asta, uitaţi.

Liber

" . . . La ce mi-ar folosi o statuie care ar rămâne piatră nesimţitoare, când buzele mele cer dragoste şi mâinile tânjesc să atingă fericirea, când inima mea vrea să ia parte la taina lumii ? Nu la zei mă gândesc dorind ca trupul acestei femei frumoase sculptat de mine să fie viu. Urmăresc o răsplată mult mai simplă şi mai măreaţă. Dragostea  . . .
Sunt liber pentru că nu mă tem să iubesc ceea ce va muri. "

Luciditate amară

am constatat cât de frumos este să te privesc. am constatat multe de-alungul timpului doar privind în ochii tăi. am descoperit un lac în ei, năpădit de tufe mici somnoroase şi mirosind a plantă nouă. am văzut un pescar cu barca sa pe lac, unde vântul suna ca nebunu printre trestii. nuferi uşor pluteau deasupra luciului înverzit de alge putrede. cu sălcii la mal şi plângătoare, cu flori dulci mirositoare, am constatat cât este de frumos să-ţi revăd ochii.
cum mă pierd şi galopez ca o ţicnită, cum sunt născută ca să zbor prin al meu destin, de tine preaplin.
cum să constat acuma că totu-i pe sfârşite, ca ape dulci sufletul n-au să-mi mai învie şi că nici ruga sau iertarea n-au să te aducă înapoi.
cum să-mi repet crudul adevăr dacă şi zilele alungite îmi pier ?

Fugă

Ştiu cât de nepăsătoare ţi-e inima şi fără sens în lumina ce mă-nconjoară, doar ea e singura de care mă tem. Şi nu defăimez dragostea de care am nevoie. Dragostea ta mi-a cerut să fiu altfel şi n-am putut. Mi-ai dat ochii tăi spălaţi în valuri şi n-am putut vedea prin ei, mi-ai dat sărutul tău şi nici curajul şi vitejia mea n-au izbutit. M-am simţit pierdută ca-ntr-un labirint. Mi-ai dat tot ce-am cerut şi ţintuită locului să stau ar fi trebuit.
Dar eu mă tem iubite, mă tem şi cel care iubeşte rămâne, nu poate goni întruna.
Dacă nu m-aş teme, aş fi rămas  . . .

după două zile pline

şi pentru miezul nopţii când am gânduri sau nu, nu, nu gândesc   . .

Patimile

"  Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni, om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa, dispreţuit şi nebăgat  în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar El, fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa. Ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.
Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa. "
 BIBLIA - ISAIA, CAP.53

Paşte Fericit , vouă, tuturor !

My world

G : I love you
B : I love you too
G : Prove it. Scream it to the world
B whispers in ear : i love you
G : Why'd you whisper it to me ?
B : Because you are my world ...

Nimfă

De ce să atingi când e atât de emoţionant să priveşti ? De ce să-i simţi conturul prea fin care învăluie atâtea forme şi s-o admiri, să n-o îmbrăţişezi şi nici să-i săruţi ochii. Să te simţi, privind-o doar, zeu al eternităţii care freamătă visând înlăuntrul acestei clipe, la crearea acestui trup cald ca trunchiul castanilor. S-o salvezi din singurătatea romantică care-o ţine atât de dreaptă şi demnă. Să-i găseşti durerea care-i face buzele să ardă violent.
Ia spune, ce te atrage la dânsa ? Să fie truda ei nebună pentru lumină sau trupul ei ca un surâs, îmbătat în veşnicie, cu bustul ca boaba strugurelui iar sânii-i tragic joacă de-ţi stârnesc simţiri şi te îndeamnă la râs pervers, la pasiune secătuită ?
Lasă-ţi tu inima fierbinte şi patima cu care storci din miile de clipe. Vei avea nevoie de dânsa ca să-ţi îmbibe sufletul de linişte şi rătăcire. Ea  . . . ea nu se apără împotriva timpului, ci îl acceptă şi curge odată cu el.

Destin

" În mod normal, n-ar trebui, îmi spun, decât să întind mâna spre crengile pline de soare şi de fructe pentru a pipăi limitele fericirii. Dar nu mâna e de vină dacă ezită şi dacă, de atâtea ori, ne complicăm inutil. Adesea nu suntem în stare să facem tocmai gesturile cele mai simple. Simt că acum văd clar ce ne poate învăţa marea şi înţeleg că soarele e învins. În acelaşi timp ştiu cât m-ar costa  să fiu constrâns la această singurătate. Mi se părea că goana mea n-avea să se sfârşească niciodată şi voi goni astfel, cu părul în vânt, cu ochii strălucitori, tânăr şi nepăsător, până la sfârşitul lumii. La ce mi-a folosit această trufie?
Nisipul nu uită decât ceea ce vrea el. Ar fi trebuit să ştiu acest lucru când eram tânăr."



dar

şi văzând marea mi-a luat totul dar mi-a dat ceva nou.
rămâne să descopăr ce ...

Eu sunt cel ce mă cufund



Dimineaţa regăsesc nisipul melancoliilor mele, găsesc furtul nopţii pe-al mării vânt, găsesc ape şi mărunt le-adun de pe haine. Le strâng într-un borcan ca să-mi miroasă a alge, le ţin într-un dulap să se-nvechească şi să dea roade. să nască pui de zei din fii muritori, să vadă ei ce vedem noi, să fie cavaleri rătăcitori.
Chiar şi acum mai aud marea şi-o simt că suferă şi iartă. o simt în sângele aţipit şi pe ochii împăienjeniţi de nisip, însă ea îngăduie singurătăţii s-o pătrundă şi lasă un vultur să-i zboare deasupra, dovadă a libertăţii.
Eu mă scufund în foc şi-mi arde trupul, am dat oamenilor tot dar ei însă n-au să înţeleagă gestul. Aş fi luat culoarea apei, aş umbla în gol, m-aş pierde iară şi te-aş chema din nou.

16 April 2011








Câteva poze adunate, de la mare furate . . .

Marea are nevoie de muritori, cum altfel e ea nemuritoare ?

primul lucru pe care-l întâlnesc dimineaţa uitându-mă afară e marea. privind în sus sunt norii. în dimineaţa asta am simţit apa mării cum îmi imaginam, am ajuns la ea cum mi-am dorit s-o fac. sunt aici pentru că  ţărmul mă încarcă cu speranţă şi-mi oferă bucuria pe care nimeni nu e în stare s-o priceapă.
mă aflu aici, faţă-n faţă cu marea pentru că doar ea iubeşte un om mai mult decât un zeu.

Aud marea fără să o văd

Ştii după ce-s înnebunită ? după un amor neîntrerupt şi să mă pierd printre măslinii cei închişi, să calc pe iarba rece-aprinsă înverzită şi să mă pierd pentru o clipă în ochii tăi verzui. să-mi ţin respiraţia de la atâta frumuseţe ce-am să văd, să mor de nerăbdare pentru un răsărit color, s-aud din grăitoarea ta cât poate rezista inima unui om.
şi de va ceda a mea, tu să-i dăruieşti la căpătâi  statui de marmură  elegante şi să nu trebuiască să suferi de va trebui să mă arunci în mare.
căci nu aici pe pământ mi-e locul şi nici în ripisa de vânt, pe buzele înverzite atârnă un zâmbet blând, iar ochii mi-s arizi. cu asta am să-ţi spun c-am să cobor în mare, pe corăbii înecate şi de te simţi revoltător şi vii după mine, separat vei fi şi niciodată pe deplin fericit. fericirea ta e aici pe ţărm. eu am sânge mort şi de asta n-am să te implor să-mi dai îndurare sau să-mi cânţi frumos despre ape.
tu dragul meu rămâi aici, eu îmi continui călătoria  cu o formă de egoism şi fără amânare .

şovăieşti ?

şi de ai iubit măcar o dată, hai strigă . . . spune ceva.

Călătorul

nu că n-aş sta prea comod în pat sau că mă dor oasele de la prea mult stat
şi picioarele mi-s amorţite, dar nu de durere cât de dorul de-alerga cu sufletul la gură pe malul mării.
sunt orbul fără vină, sunt praful din nisip, sunt  un val sfărmat de duritatea stâncii.

sunt ce mi-am dorit să fiu, sunt paşnic visător,  sunt spuma amară a mării, sunt tandru şi fără adevăr.
există paradis dar nu-i de mine, există trup stins şi plin de rugină. există muritori şi veşnici prozatori, există început dar mi-e aproape sfârşitul, există galbene flori pe ţărmul mării.

si-am aflat că pe buzele unui aventurier există un singur lucru şi-acela este o declaraţie de dragoste. şi-mi amintesc şi de-a sa grăire :
cine sunt, cine am fost şi ce-am vrut să fiu ? sunt sătul să mai fiu călător prin lume, s-aud glasuri despre murit, dar hai lasă, lasă, mai am o ultimă dorinţă . . . să-mi spui de m-ai iubit .

:)

Pironită-n gol

" Chiar dacă aş face abstracţie de ţărm, ar fi greu să mă înşel asupra anotimpului în care mă aflu. Vântul urlă uneori ca o haită de lupi, acoperind zgomotul valurilor. Când se domoleşte, marea rămâne totuşi friguroasă şi ostilă. E îngălbenită de alge putrede şi nu cere ochi care să o privească. Deasupra ei, ploaia din timpul nopţii a lăsat o pâclă fumegoasă care face dimineaţa să semene cu un chiparos posomorât şi sensibil. Încerc să-mi imaginez cum va arăta totul sub soarele arzător de iulie.. o baie în mare  şi trupul întins pe nisipul cald valorează atunci cât un tratat de fericire.
Prin rana mea se vede un cer frumos şi pustiu. "

Prin ochii mei se vede speranţa, şi nu vorbesc aici de durerile mele, cât despre destin, şi nu-mi doresc nemurirea decât poate lângă tine. Dacă nu eşti tu, eu nu doresc nimic, nici măcar iubire. Nu sunt în stare să las amintire pământului ce m-a ţinut vie, nu pot nici să mint şi să uit. Nu încape îndoială că te-am rănit.
Veţi muri şi voi care mă loviţi şi râdeţi de nenorocirile mele, dar nu veţi înţelege nimic. Veţi ridica din umeri uitându-vă la mine ca la o nebună şi nu veţi ştii dacă eu am iubit. Şi desigur, veţi afla că în faţa morţii vorbele mari sunt de prisos, nu va mai fi timp pentru a vă căi . . .

Are să-mi fie frică

tu ştii că aş pleca şi-acum spre tine dar mă gândesc oare ce are să fie ?
să fug de aici către o altă lume, să mă pierd la orizont şi străini să văd în juru-mi, tu ştii că mi-e frică şi că-mi pierd mintea-n lumină şi că la apus mă iau fiorii şi-ntunericul are să mă cuprindă.
de ce mă pui să bat drum până la tine, să urc în tren şi să stau închinsă-n mine ?
să mă pierd cu firea când străin are să îmi zică o poveste şi eu să nu ştiu ai zâmbi frumos ori ai clipi din gene meticulos, ce mă fac atunci, cine mă mai salvează ?
mi-e teamă de acuma, apoi când voi fi suită şi aruncată-n  vreun vagon  plin de oameni vorbind în jargon. ce mă fac tu, spune ? ce mi-e sufletul mărunt, chircit si mintea îi aiurită.
tu vrei să străbat ape şi câmpii, să văd cerul alb, după aia luna, să văd stele şi copacii aurii, să vină dimineaţa şi în geamul prea murdar, un soare să-şi strecoare o aripă-n vizoare şi eu să nu fi ajuns.
eu renunţ şi-o spun apăsat, nu cred că ai calculat cum se cuvine. mă înşeli şi-mi faci ochi dulci, unde crezi c-ai s-o apuci ?
de vei vrea vei veni tu, şi nu eu aşa speriată, că mi-e inima  crăpată şi am spasme la stomac. eu te aştept să ştii, necontenit să vii şi să-mi spui că mă iubeşti, aşa, urâtă-n glas cum sunt eu şi în simţiri.

neveste zăpăcite

azi ai fost agitată, te-ai zbătut ca nebuna şi mi-ai înfipt un ac în palmă
nu te-ai lăsat până buza mi-ai muşcat
şi zăpăcită ai tot cântat versuri pe care credeam că le-ai uitat
alergai din colţ în colţ al camerei
şi de obrajii reci şi tari mă trăgeai
spuneai că nu-i nimica, sânge viu are înroşească pielicica

ce-i cu tine aiurito, ce-ai păţit ?
ţi s-au clătit neuronii c-un aer de iubit ?
ce-mi tot ţopăi fericită şi mă tragi de braţ
vrei să dansăm un vals ?
ei dar lasă-mă şi tu acuma, obosit sunt iară
şi aşa nu ştiu dansa

zbuciumată mai eşti zuzo
ia vin-o iar de mă sărută
că-mi place mirosul de zambilă
de pe a ta gură umilă, şi mă strânge rău în braţe
că m-ai înmuiat cu a ta dragoste mare

să fii cuminte nu îţi place
atunci hai la cules narcise
ştiu eu undeva, un loc în pădurice
să-ntindem păturica şi să mă las iubit de tine.
ia zi tu, vrei aşa ?




Au innebunit salcamii

Au innebunit salcamii
De atata primavara,
Umbla despuiati prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara

Si l-au scos de dimineata
Alb si incarcat de roua
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taina noua

Au innebunit salcamii
Si cu boala lor odata
S-a-ntamplat ceva imi pare
Si cu lumea asta toata

Pasarile aiurite
Isi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Calatoare printre stele

S-a-mbatat padurea verde
Nu mai e asa de calma,
Tine luna lunguiata
Ca pe-o inima in palma

Nu-mi vezi sufletul cum iese
In haotice cuvinte,
Au innebunit salcamii
Si tu vrei sa fiu cuminte?
                                                                                                          - Arhip Cibotariu

it's all about me

I have pets
I love meeting new people
I am insanely shy (sometimes)
My best friend is a boy 
I talk on the phone every night (most of the time)
I drink milk almost every day
I’ve kissed someone in a bathroom
I’ve kissed someone in bed
I’ve kissed someone at school
I like to read.
I like to watch tv
I love pizza
I love to travel
I wish I had time to watch more movies
I miss being a little kid
Summer is my favorite time of the year
Winter is my favorite time of the year
I have a favorite holiday
I have a favorite holiday other than Christmas
I’m listening to music right now
Music helps me work
The last person I texted was a boy
I love cartoons
The last thing I drank was water
I collect something
I’ve kissed someone within the last 24 hours
I’m still in my pajamas
I have to go to school tomorrow
I need to clean something
I’m on the phone right now
I’m watching tv right now
I’m eating right now
I’m on the phone, watching tv, and eating right now
People say I’m funny
People say I’m pretty
I’ve been told that I have gorgeous eyes
Someone I know has had cancer
It’s past my bedtime
People tell me that I have good hair
People tell me that they like my clothes
I wish I had some money right now
I need a job 
I’m listening to someone talking right now
I’ve kissed someone in front of my parents
I’ve kissed someone on New Year’s
I’m kinda scared of the dark
It’s hard to sleep with the door open
It’s morning.
I believe in God 
I like strawberries
I should probably do something productive now.


i ♥ you

Povestea unui infinit

În ceasul unde picură nisip, roşul fraged al obrazului tău rumenit şi buze dulci ca mierea de albină, bat în ele o lumină. La capătul odăii se împarte, în timp pierdut şi-n întuneric de nerecunoscut. Pământ pe tălpi ai iară, de unde fuge iarba pe pardoseala scrijelită. În iureşul de-afară, de mijloc m-ai cuprins şi m-ai tras aici în torentul iubirii, în universul necuprins. La masa rotundă ne-am aşezat şi-am clipit unul la altul. Ochii tăi foarte oceanici şi cu ai mei nu prea marini, au căzut în melancolie şi-au plecat spre apusul nenăscut. Aleargă  către punctul roşu, graţios, foarte ferit.
Atât de-aproape m-am simţit de mare, dar niciodată în miezul ei. Temător traversez agale şi mă duci spre-un câmp de flori. Mă iei, mă ameţeşti, mă joci pe stepa-ntinsă şi te-nchini la trupul meu. Dai fuga către ţărm, mă rătăcesc şi te pierd iară. Urechile îmi dorm, dar mintea mi-e fugară, se bucură de-acest adânc de sferă albă a pământului despre care ne-am vorbit. Privim ca într-un ochi deschis la porţile lumii, la margine de ape, la cât de infinit e cerul. Şi din toate suferinţele amare, un continent de vis se naşte şi-o blândă suflare, îţi scaldă obrajii.
Când trezesc iar pescăruşii marea, trupul, mintea, au să se piardă în abis şi cât vezi cu ochii pâlpâirea, sfârşitul ne e scris. Dar nimeni n-are să-l vadă, braţele, buzele şi părul noi ni le-am atins.

Alienare

Exagerez sau sunt ţicnită. Ce mai vreau de la viaţa-mi şi-aşa tulbure ? Ce miracol, ce surpriză de la însuşi Creatorul ? Căci ce miracol mai contează faţă de miracolul de a exista şi de-a şti că exişti ? Visez necontenit şi doar asta-mi răpeşte simţul realităţii şi mă ia de lângă tine, tu, un crainic rătăcit, mângâindu-mi podul palmei cu degetele, într-o seară aurie. Când ne-am privit în ochi, m-am simţit deodată plină de sudoare. Acum privesc la ochii tăi şi sunt sterşi, lipsiţi de strălucire, cu o expresie amară pe chip şi-o strângere de inimă care te întristează. De câteva zile nu mi-ai mai vorbit . . .
Nu vreau s-ajung un mare scriitor, vreau s-ajung totul. Şi asta-mi tot repet . . .

O naivă

Ştii ce mi s-a spus în taină, iubitule ? Că am putea părăsi umilul pământesc în doi
eu la soare, printre nori
tu la stele, printre ele
iar la apus, când de aici vom fi duşi
trupul o să ni se-ntâlească cu o sclipirea cerească.
ea va fi luna şi e numai una, e în miezul nopţii unde n-ai s-o ştii
doar ea te va găsi şi ne va dărui nemurire, pentru aşa două trupuri umile.

mai departe n-am să ştiu, mintea-mi n-are căutare, e orbită de o asemenea splendoare.
ce zici, plecăm îndată ? are să vină chemarea, calea nu-i departe
clipim din gene, suflăm într-o păpădie, iar ochii sunt tot numai sclipire.

- Nu iubita mea, nemurire dobândeşti doar prin iubire, lasă aste' minciuni şi nu mai fi naivă. Până şi stele mor, de ce ne-am crede noi, fizic, nemuritori ?

O amintire aţipită

Să am cămăruţa mea cu vederea-n strada principală. Să văd câţiva bancheri, bătrâni şi elevi învinşi de acea beţie a balului. Să am fotoliul meu cu perne albe brodate şi din el să surprind fete tinere, ironice, zăpăcite şi curioase, femei geloase şi să-mi relaxez privirea după, c-un fum îmbătător. Să scap de sentimente şi idei dar îmi aduc aminte de freamătul celor mai dulci glasuri, de foşnetul rochiilor, murmurul dansului, valurile valsului şi melodia de miresme. Adunarea celor mai frumoase femei, fine graţioase strălucea în oglinzi, lumini irizate în cristale.
În salonul discret, smuls din poveste şi cu oameni de basm, văzându-l pe Călin aiurit, dar strălucind de bucurie cu faţa-i albă ca de porţelan, îmi muşcă din inima uscată. Eram radiată de dibăciile lui, de setea cu care-şi mişca trupul uscăţiv, cu-n aer vaporos şi atât de firesc. Era fermecător, în armonie cu blândeţea caracterului său. Stăteam ca un uliu asupra prăzii. Eram pătrunsă de energia clocotitoare şi înnebunită de bătăile violente ale inimii. Erau emoţii care-mi trezeau atâtea puteri adormite  . . .
Balul de atunci îmi mişcă şi-acum cele mai mărunte cute ale inimii, cât de cucerită eram de virtuţile lui, neînduplecată, plină de vanitate. Floarea nu-mă-uita nu e mai albastră decât ochii săi, crinii nu sunt mai nevinovaţi decât el, frumuseţea-i şi fruntea luminată le are şi acum.

Se aude uşa de la intrare. Întorc capul şi umerii-mi trosnesc ţipător. E Călin, a venit acasă, are un aer visător.


Goală

cum vezi tu femeia goală ?
goală de sclipiri, goală de amintiri
goală de suflet, goală fără haine
goală în minte, goală în priviri
goală în oase, fără măduvă
atât de goală, că-i furată de patimă.
atât de pustie că-i lipsită de piele
şi fără carne pe mâini, atât de albe.
atât de răvăşită de goliciune
încât o priveşti îngăduitoare, ca nişte funigei prin aer.
vreo femeie urâtă, dar fie ea fermecătoare ?
goală dragul meu,  de obrăzniciile dumitale.
e înfrumuseţată de buze puţin cam groase
şi degete de suverană, stăpână pe fandoseli şi totuşi goală.
picioare scurte şi bine făcute, goale
mai contează trupul tot când ea n-are pic de splendoare ?
da, ai zice tu
decât singur, mai bine ai iubi un monstru.
şi el gol, mizer, cuprins în contrast cenuşiu.

cine-i mai cumplit ?
tu, fermecător şi veşnic cuceritor
ori femeia fixată într-un cadru atât de gol ?

Netoată

şi ştii cât mi-aş dori ca vântul să se-oprească
oameni să-mi zâmbească
şi fericirea în doi să rămână peste noapte.

să priveşti peste umerii mei albi şi goi
peste bustul aurit
să ne pictăm trupul în culori
şi flori brodate, argintii, frumoase libelule
să muşte inima uscată şi foarte necăjită.

pe nisipul fin al unei alei lăturalnice
să pictăm copacii vii
şi nici un suflet nu va rezista acestei armonii
puţine cuvinte să-mi spui
în focul primei mari dorinţe
să-mi pierd din putere, să-ţi croieşte tu drum
prin mintea-mi prea crudă, trândavă s-aud
amănuntele iubirii.

să-mi spui că-mi eşti loial
să faci făgăduială
pentru mine, şi nu pentru altă fată.
şi ştii că n-aş vrea să-nchei
să pun capăt nemuririi.
 .
.
.

un om aprins ca mine, vădit şi neclintit,
se uită-n apăsarea ochilor şi-mi spune în sfărşit
că adevărul e curtenitor şi s-ar putea să mă fi dezamăgit.

Baladă




Şi vreau să-ţi spun, acum mai pe sfârşit, cu toate că se-anunţă,
dar primăvara n-a venit.
Să laşi deoparte problema fericirii,
căci pe pământ, poeţi sublimi s-au plictisit să-ţi zugrăvească raiul.

Şi ploi pe-asfaltul cel prea stins
din toamnă-n toamnă or să cadă,
Iar viaţa-ţi va fi acelaşi mister şi delir
căci în septembrie, noiembrie, decembrie,
Miroase a putrezire iar totul se-ngroapă-n cimitir.

Nici nu ştiu din care parte stau, pândesc şi sunt rănit
cu bolnava ei răcoare, primăvara a venit ?

Ceaţa distruge splendidele nopţi,
din colţul meu văd păsări care trec spre norduri
Iar clipa se deschide doar ochilor care nu dorm
căci doar aceştia simt plânsul unui nor diform.

Şi de cât toate acestea, mă absoarbe-un timp enorm
este oare pasăre, eşti tu cea fără sfială
Plăsmuită din ceţuri, fără ca nimeni să nu vadă, ai coborât în bucurie
şi-ai pătruns stradă după stradă.

Sunt prea nepregătit, prea-i de curând menirea-ţi
mai lasă-mi jumătate de zi
Să-nvăţ cum e cu iubirea.


nelinişti

If I cannot live with you I will live alone.

Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi