Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

cuvânt de sfârşit

Ei bine, deşi ieri a fost 29 decembrie, numele blogului, semnificativ,  a împlinit doi ani. Teoretic, abia în ianuarie pe 29 va face doi ani.
Doi ani de bucurie, de tristeţe şi linişte sufletească pentru mine. Doi de citit pentru voi, de comentat şi privit, căci arhiva mea e plină de fotografii aşa cum v-am obişnuit şi îmi stă în fire.
Doamne scriu rândurile astea de parcă s-ar sfârşi munca mea aici. Nu .. nu, munca mea abia acum începe dragii mei, căci cu doi ani în spate cererile sunt mult mai mari şi simt că nu pot face faţă. Să scriu zilnic, să public ceva special pentru voi, nu pot să fac asta. Eu am nevoie de o anumită stare atunci când public, când ea nu e prezentă, blogul stă. Nu dispar şi nu am să las niciodată blogul să moară.
Sper că v-aţi bucurat de zilele Crăciunului, zile de pace, căci mâine începe nebunia sfârşitului.
ps : revin mai pe seară .

Comentarii

worsakeend a spus…
Mult spor la scris si in anii ce vor urma!
adelici a spus…
Niciodată să nu renunţi. Măcar pentru cei care te citesc. Şi sunt mulţi.

Felicitări! :*
Lamaitza a spus…
Cititorii tăi vor fi întotdeauna prezenți aici și te vor susține oricând :)
a.Lina a spus…
Sunt mereu o cititoare a blogului,care se bucura si retraieste aceleasi stari alaturi de tine.
Roro a spus…
La multi ani,pentru 29 decembrie.Va doresc(amandurora),frumusete,impliniri,posturi cat mai imbelsugate sufletesc.:*
£avi H. a spus…
La multi ani blogului tau!

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte