Marți, de dinaintea lui joi; prima marți din jurnal

Imagine
Fericită. Așa m-am simțit în dimineața aceasta. Mâna lui fierbinte îmi aluneca pe coapse, iar respirația i-o resimțeam pe gât. Mă gâdila ușor, și mă excita în același timp. Degetele lui îmi mângâiau chiloțeii. Fiecare atingere a sa, trezea în mine dorințe carnale. Mă provoca într-așa manieră, încât mă inundam între picioare, ca Lunca Dunării primăvara. Mișcarea mâinii lui, din ce în ce mai accelerate, îmi provocau accese de excitație continuă. 

Voiam să-l simt, să-i ating buzele cu limba, să-i mușc gura toată și să-i ofer cel mai dement sex oral. Gândeam și voiam, pe spinarea impulsului, să mă iubească cu totul în această dimineață. Să-mi sărute vaginul și să-l simt că mă iubește. Ca o formă de apreciere și dorință, buzele lui au coborât pe sub pătură, să le întâlnească pe ale mele. Mi-a luat-o înainte.

 Sexul oral la mic-dejun este cea mai sănătoasă masă. Pentru cuplu. Am știut din momentul acela că-mi voi dori să i-o sug în fiecare dimineață și să fac sex cu el după-masă, toată viața …

g-h


Comentarii

Irina Constantin a spus…
Welcome October! I love this month!
adelici a spus…
sunt minunate :x
Invizibilul a spus…
Octombrie e sora mai mare, are o zi in plus !
Adda a spus…
Oh yeah, deja s-a dus prima luna de toamna! \:d/
Kiraa. a spus…
hello,
29decembrie. :*
Danyela a spus…
Bun venit octombrie:X
Denisa a spus…
;))
frumos:)
DINOeverest a spus…
Cum zboara timpul...
..:: Alyn :) ::.. a spus…
simplu si totusi atat de frumos :)
like!
Maria S. a spus…
Ce repede trece timpul:-<
Pauza De Tigara a spus…
Cred acum uram..bun venit toamna:)
Octo Cat a spus…
Eu sunt cea mai fericită că se întâmplă asta :D
Alexia a spus…
Sa vina vara inapoi!!! :(
roscata din vis a spus…
frumoase imaginile...pacat ca esti asa scumpa la vedere...
MANOLIU a spus…
Colind codrii de arama...
frumos! O zi frumoasa!:)
Klauss Punkcakes a spus…
Buna cu intarziere de 5 zile. :))
Otilia a spus…
Iubesc scrierile tale, ca de fiecare data, e printre primele bloguri pe unde mai revin cand gasesc cate putin timp. Te-am regasit cu mare placere si o voi face in continuare! Multumesc!
Teona a spus…
inca putin si vine noiembrie...cu ploi, si frig, si o vreme asa melancolica si frumoasa ca nu mai stii ce-i cu tine!
£avi H. a spus…
mai bine nu venea nici una din ele...

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte