Dragă K.

deci, Kiraa, motivul ar fi că, nu vreau să ocolesc subiectul, nu. dar acum mănânc o piersică crudă care-mi rupe dinţii şi gingiile îmi devin imflate. beau şi nişte apă deci reacţia stomacului meu va fi imediată. constantă ? asta nu ştiu dar voi afla. eu, draga mea Kiraa, pentru că îmi eşti dragă, nu ştiu  vorbi deschis despre a mea fericire la o această oră târzie. că pentru o fată se zice e ruşine, să umble pe maidan la o aşa oră. nu se cuvine. revin la subiect, subiect care se pare cam pierdut. deci Kiraa, motivul fericirii mele e chiar fericirea. căci ce te poate face mai fericit decât fericirea însăşi ? eu sunt fericită pentru că asta simt şi în asta cred.
ştim ceea ce suntem, dar nu ştim ceea ce putem fi, a zis cineva. iar pe mine mă face şi mai fericită faptul că tind să aflu, să cunosc, dacă pot fi şi altfel. cred că pornesc într-o călătorie . . .

Comentarii

Kiraa. a spus…
aw, nu ma asteptam sa-mi raspunzi asa, ma simt tare bine c-ai facut-o. motivul fericirii tale ti-e chiar fericirea insasi. poate ca ma asteptam la un raspuns de genul, doar ca in mai putine cuvinte. din nou, ma simt tare bine ca mi-ai raspuns asa, am citit cu gura pana la ureche tot. :) asa cum credeam, ma bucur ca fericirea e cauza fericirii tale, in seara asta mi-ai dat si mie putin din ea. recunoscatoare - probabil e printre cele mai potrivite cuvinte >:d<
29 decembrie a spus…
oamenilor speciali le raspund intr-un fel cu totul special :*
Anonim a spus…
genial si foarte frumos spus :| <3
Manoliu ~ a spus…
Superb!:)
Blitzbrieg Bøp a spus…
Exact, ce poate fi mai fericit decat fericirea?;)
Anonim a spus…
Multumesc pentru comment
PS: Nice blog :)
Anonim a spus…
good point :*
C.L.M. a spus…
Doamne, ce frumos!
Pauza De Tigara a spus…
pastreaza-ti a ta fericire pentru totdeauna >:D<
Jimmi a spus…
credeam și eu în fericirea asta cândva:) acum nu știu în ce măsură se mai numește fericire. eu o numesc vis:)

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Au innebunit salcamii