în câteva zile

-
m-am întors şi-s plină de nisip, şi-s plină şi de soare cald.
şi-s plină şi de grâul aurit a bărăganului, şi de drumul nesfârşit.
am simţit noaptea cum face marea să lucească violent. şi ţipete de valuri care se loveau de stânci.
nu a fost altceva decât un munte de nisip construit în câmpie. şi important e că, a fost posibil.


Comentarii

•Lexa Is Here a spus…
foarte frumos:X
11:41
Anonim a spus…
totul e posibil :o3
11:59
C.L.M. a spus…
Ma linistesc scrierile tale :)
12:01
Irina Constantin a spus…
...Si ce sunete ingana marea?
12:54
Flyerboy a spus…
Marea e....marea :X Cred ca am spus tot cu asta
13:02
ganduri.aruncate.pe.net. a spus…
Sper ca te-ai distrat!:*
13:45
Who cares who I am? a spus…
cat de frumos 8-> si acum ca ai fost la mare...ti-ai mai potolit dorul de ea >:D<
14:22
Rosaline a spus…
stiam eu ca ai fost plecata pe undeva:)
fusesei prea mult plecata de pe blog, iar comentariile nu apareau pentru ca nu aveau cum sa-ti primeasca aprobarea.

Sper ca ai avut o vreme frumoasa.
14:43
Seninle olmak istiyorum. a spus…
Ce frumos ai descris totul!Nu pot zice decat un singur cuvant "dor"!:)
15:25
Costea a spus…
Vreau la mare :((
15:52
Anonim a spus…
Superb!:x
16:55
Rico50 a spus…
Imi place cum scrii...e chiar placut sa citesti:P
21:58
ochelari de ploaie a spus…
uneori mai avem nevoie si de pauze cu fericire :)
22:41
Neagu Carolina a spus…
heeeh e bine ca esti plina de nisip si soare ,bine ai revenit :*
10:03
Kiraa. a spus…
si-esti plina de ce-ti place :)
10:35
Jimmi a spus…
tu iubești marea, sentimentul ei e reciproc
bine ai revenit deși voiai să mai stai
22:45
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

-
Imagine
Întâmplător am simţit atunci că ţin la ea şi nu o zi sau două, o întreagă primăvară. Ţipând de fericire, îi zic : - Păsările ce rămân aici în iarnă, unde plutesc oare ? O fi ţinutul lor în vale, atunci când oraşul noaptea moare ? - Trec foarte lent, vezi dragule ? Timp de-ascuns ele nu au, înaintează printre nămeţi iar orizontul li se deschide. Care ţinut ? Ce nebunie ? Hai urcă înapoi! Fără tine copacul nu-i copac  . . . . - Iar fără tine marea nu e mare . . . Iar ei surâd mereu şi se sărută. Trece, abia mişcând, o altă iarnă . . . în ritmuri întrerupte, în guri de rai şi pe pământ rece, pe lângă noi o a treia primăvară trece. Mănunchi de ani să tot mai vină, gloria noastră bătrâna ea să ne cuprindă. Şi ţi-aş muşca iar gura-ţi frumoasă când stăm liniştiţi pe iarba caldă, într-o tăcere aproape rituală . . .
Citiți mai multe

Scriitorul Alexandru Mihalcea – povestea unui fost corespondent al României libere la Constanţa

-
„ În celulă am meditat la mâncare” Născut la 13 august 1936 în Bucureşti, Al. Mihalcea absolvă Liceul „ Ion Neculce” din capitală, iar la 17 ani se înscrie în cadrul Facultăţii de Ziaristică a Universităţii „ Dr. C.I. Parhon”. În anul al II –lea renunţă la facultate din cauza influenţelor comuniste pe care le regăsea în cursurile profesorului Leonte Tisminitchi, cunoscut şi sub numele de  Leon Tismăneanu. Diferenţa dintre prelegerile profesorului şi realitate, precum şi orientarea ideologică a orelor cu privire la viaţa de partid şi viaţa personală a liderului sovietic Stalin, au condus la schimbarea carierei profesionale a tânărului scriitor. Timp de doi ani urmează regimul Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie „ Nicolae Bălcescu”, după care revine pe băncile ziaristicii, devenită între timp secţie a Facultăţii de Filozofie. În timpul facultăţii este racolat de secţia Securităţii, oferindu-i-se misiunea de a raporta activitatea colegilor săi . În următoarele 48 de ore, Al. Mi
Citiți mai multe